Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:05 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Incredibil cine sunt inculpații Constanța. Cea mai mare condamnare pentru viol! Este oficial și definitiv!

ro

18 Jan, 2023 00:00 4341 Marime text
 
 
  • Bărbatul (tatăl vitreg al fetelor) a fost condamnat la 29 de ani de închisoare, aceasta fiind, potrivit unor surse avocățești, cea mai mare pedeapsă pentru viol aplicată la Constanța.
  • Femeia, mama fetițelor, a fost condamnată la 12 ani de închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracţiunii de complicitate la viol în formă continuată, pentru săvârșirea infracţiunii de complicitate la agresiune sexuală în formă continuată și pentru săvârșirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului.
  • Conform decizie magistraților, cei doi inculpați trebuie să le achite fetelor daune de 80.000 de euro.
  • Pentru a proteja identitățile și intimitatea părților implicate în acest dosar, nu vom publica numele reale ale persoanelor vizate și nici alte date care ar putea conduce la identificarea acestora.
 
 
Caz cutremurător la Constanța! Doi soți din Constanța, trimiși în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, după ce fetele lor ar fi fost violate timp de șapte ani, au fost condamnați definitiv!
 
Pe scurt, conform actului de sesizare a instanței, bărbatul, de 44 de ani, din Constanța, este acuzat de: viol - aproximativ 240 de acte materiale, agresiune sexuală, aproximativ 96 de acte materiale și rele tratamente aplicate minorului.
 
Potrivit unor surse judiciare, în perioada 2013 – 2020, bărbatul (recidivist) și-ar fi violat fiicele vitrege, acestea având în prezent 15 și 17 ani.
 
Totodată, tot în prezenta cauză, procurorii au decis trimiterea în judecată a soția bărbatului, mama a două dintre cele trei victime. Femeia este bănuită să știa de faptele bărbatului, însă nu a sesizat autoritățile.
 
În primă instanță, bărbatul a fost condamnat la 29 de ani de închisoare, aceasta fiind, potrivit unor surse avocățești, cea mai mare pedeapsă pentru viol aplicată la Constanța. 
 
Femeia, mama fetițelor, a fost condamnată la 12 ani de închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracţiunii de complicitate la viol în formă continuată, pentru săvârșirea infracţiunii de complicitate la agresiune sexuală în formă continuată și pentru săvârșirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului.

Oficial!

Condamnă inculpat la pedeapsa închisorii de 11 ani, pentru săvârșirea infracţiunii de viol în formă continuată (...), condamnă inculpat la pedeapsa închisorii de 8 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală în formă continuată (...) condamnă inculpat la pedeapsa închisorii de 6 ani, pentru săvârșirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului (...), condamnă inculpat la pedeapsa închisorii de 10 ani, pentru săvârșirea infracţiunii de viol în formă continuată, (...) condamnă inculpat la pedeapsa închisorii de 7 ani, pentru săvârșirea infracţiunii de agresiune sexuală în formă continuată, (...) condamnă inculpatul ALD la pedeapsa închisorii de 6 ani, pentru săvârșirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, (...) condamnă inculpat la pedeapsa închisorii de 8 ani, pentru săvârșirea infracţiunii de viol în formă continuată (2 acte materiale), (...) condamnă inculpat la pedeapsa închisorii de 4 ani, pentru săvârșirea infracţiunii de agresiune sexuală, (...) condamnă inculpat la pedeapsa închisorii de 5 ani, pentru săvârșirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului. Contopește cele 9 pedepse, în sensul că aplică pedeapsa cea mai grea de 11 ani, la care adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse (o treime din 54 de ani, respectiv 18 ani), pedeapsa rezultantă fiind închisoarea de 29 (douăzeci și nouă) de ani, ce se execută în regim de detenție



Condamnă inculpata la pedeapsa închisorii de 6 ani, pentru săvârșirea infracţiunii de complicitate la viol în formă continuată, condamnă inculpata la pedeapsa închisorii de 4 ani, pentru săvârșirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, condamnă inculpata la pedeapsa închisorii de 5 ani, pentru săvârșirea infracţiunii de complicitate la viol în formă continuată, condamnă inculpata la pedeapsa închisorii de 2 ani, pentru săvârșirea infracţiunii de complicitate la agresiune sexuală în formă continuată, condamnă inculpata la pedeapsa închisorii de 4 ani, pentru săvârșirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului. Contopește cele 6 pedepse aplicate inculpatei, în sensul că aplică pedeapsa cea mai grea de 6 ani, la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse (o treime din 18 ani, respectiv 6 ani), pedeapsa rezultantă fiind închisoarea de 12 (doisprezece) ani, ce se execută în regim de detenție.



Conform decizie magistraților, cei doi inculpați trebuie să le achite fetelor daune de 80.000 de euro.
 
Prima decizie, a Judecătoriei Constanța, a fost menținută de judecătorii Curții de Apel Constanța.
 
Un alt caz cutremurător
 
Într-un alt caz, Judecătoria Constanța a decis condamnarea în primă instanță a unui bărbat acuzat de viol rele tratamente aplicate minorului şi împiedicarea accesului la învăţământ general obligatoriu.
 
Instanța i-a aplicat individului 22 de ani de detenție, însă sentința nu este una definitivă!
 
Judecătoria a admis în parte acțiunea civilă exercitată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța pentru persoana vătămată minoră și l-a obligat inculpat la plata către persoana vătămată minoră a sumei de 20.000 Euro (la cursul BNR din ziua plății), cu titlu de daune morale.
 
Pentru a proteja identitățile și intimitatea părților implicate în dosare, nu vom publica numele reale ale persoanelor vizate și nici alte date care ar putea conduce la identificarea acestora.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Viol în spatele unui bloc din Tomis Nord! Începe procesul
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii