Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:50 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

"S-au facut multe presiuni asupra mea, dar am ramas in afara jocurilor politice"

ro

23 Feb, 2007 00:00 2039 Marime text
1172175276.jpg

Subprefectul Claudiu Palaz a intrat in administratie ca referent in Primaria Constanta. Mandatul de primar al lui Gheorghe Mihaesi a reprezentat o oportunitate de evolutie profesionala. Echipa Mazare l-a pus pe "fuga" din Primarie, insa Prefectura i-a deschis posibilitatea unei adevarate cariere ca tehnocrat. Personaj incomod, Palaz a fost tinta mai multor campanii politice care nu au reusit sa-l clinteasca. Are doi copii cu care se joaca atunci cand timpul ii permite, iar pasiunea lui este vanatoarea. Nu vrea sa intre in politica, insa sustine ca "niciodata in viata nu trebuie sa spui niciodata".

- Cand si in ce imprejurari ati inceput sa lucrati in administratie? In 1994 terminasem facultatea, nu sustinusem inca licenta si vroiam sa capat ceva experienta practica. Tatal meu cunostea pe cineva in Primaria Constanta si asa am ajuns sa lucrez acolo. La inceput am fost referent, iar in 1996 am sustinut licenta si am fost transferat in cadrul departamentului juridic. Am ramas consilier juridic pana am parasit Primaria, in 2000. "Cineva din Primarie mi-a spus: Vrei sa se uite lumea la tine, ia o piatra si sparge un geam" - Vorbiti-ne despre un dosar celebru in care ati reprezentat Primaria Constanta in instanta... La momentul acela am castigat un dosar important pentru Primarie. Era vorba de Parcul de Distratii din Mamaia, pe care societatea SC Mamaia vroia sa-l ia in proprietate, gratis. Ne-am judecat in acest dosar si Primaria a castigat. Atunci a fost o solutie buna, acum nu mai cunosc care este situatia juridica a acestui parc de distractii. Au fost multe dosare in care am intrat. Eram 11 colegi la juridic si il aveam sef pe Ion Negura. Cu totii am avut de invatat de la el, chiar daca ne-a aruncat direct in instanta. Toti care au plecat din Primarie au devenit avocati, judecatori, am fost o echipa buna. - Echipa s-a format in mandatul primarului Gheorghe Mihaiesi, care a avut incredere in dvs... Am colaborat excelent cu dl. Mihaesi. Acolo m-am lansat si mi-a lasat mana libera sa aplic si un altfel de principiu de prezentare in instanta si practic sa gasim orice solutie pentru a castiga. Si timpul a demonstrat ca a fost o solutie buna pentru toti cei care lucram la juridic. - Aveati o relatie foarte buna cu primarul de atunci... Cineva din Primarie mi-a spus: "Vrei sa se uite lumea la tine, ia o piatra si sparge un geam". Cam asa s-a intamplat. Eu am preferat o alta varianta. Am incercat sa iau procesele grele din Primarie. La cat m-a dus capul la varsta aceea, eu asa am inteles ca trebuie sa ma afirm. Ulterior nu stiu daca a fost bine. Nu stiam pe atunci ca cei care erau o echipa se vor suci pe parcurs. Asta a fost si mi-am asumat totul, chiar daca pe parcurs unii au uitat de unde plecasem impreuna. - In ce context ati plecat din Primarie? S-a terminat cu Primaria in 2000, din anumite motive. - A venit echipa Mazare... Am plecat la o luna dupa alegeri. Noii castigatori au schimbat echipa. Atunci nu exista o stabilitate in administratie ca sa poti ramane pe post. Am considerat ca era mai bine sa plec. Apoi a urmat un razboi cu administratia locala pe niste dispozitii, mi s-a imputat o anumita suma. A fost o perioada destul de grea, mi s-a verificat si averea, s-a dovedit ca era justificata. De fapt am fost patru persoane verificate - fostul primar Mihaesi, Palaz de la juridic, Gabriela Petro care era director Administrarea Domeniului Public si Privat si Luminita Stuparu, director la Fondul Locativ. Este o situatia destul de delicata in Comisia de Verificare a averilor, pentru ca sunt interogati toti membrii familiei. S-au facut niste verificari incrucisate. Dar ce nu te doboara, te intareste. A fost o perioada de noua luni de zile de procese pe care le-am castigat. - Ati avut cumva un conflict anterior cu echipa Mazare si asta a fost o polita care trebuia platita? Nu stiu daca a fost vorba neaparat de o polita pe care trebuia s-o plateasca Caludiu Palaz, ci echipa care fusese la Primarie. Din experienta vorbesc, la orice Primarie, cand se schimba echipa, din pacate, se arunca cu noroi in cei care au fost. "Nu stiu daca Mazare a platit polite lui Palaz sau echipei care fusese pana atunci la Primarie" - Primaria era pe atunci intr-un litigiu cu doua societati de difuzare a presei... Intr-adevar am intrat in dosarele Conpress Advertising si Conpress Holding. Mi s-au repartizat aceste dosare si eu mi-am facut treaba si am castigat. - Dupa aceea, paradoxal, a venit Radu Mazare la Primarie si se judeca Mazare contra Mazare... Eu plecasem deja din Primarie, nu stiu ce s-a mai intamplat. Nu stiu daca toate dosarele au fost castigate. - Dupa perioada asta de prigoana... A fost o tentativa la Consiliul Judetean, dar nu am avut sanse sau mai bine spus nu mi s-a acordat acea sansa. Era un post vacant de director coordonare administratie. M-am dus cu incredere si am plecat dezamagit, dupa ce mi s-a explicat ca nu am cum ca castig. Mi se transmitea la vremea respectiva, pe mai multe cai, ca nu voi mai lucra in administratie. La un moment dat, m-am intalnit cu o colega, Anca Sarbu, fost secretar general al Prefecturii, care m-a intrebat ce fac, mi-a spus ca singurul post vacant in acea perioada care nu putea fi atins de politic era cel de secretar general al Prefecturii. Mi-a sugerat sa incerc, desi la vremea aceea mi se parea o functie cam mare pentru ceea ce facusem eu la Primarie. Dar pentru ca celelalte usi din administratie erau inchise, am acceptat provocarea. Asa am ajuns sa dau concurs pe post in 2001, dupa o perioada de proba de trei luni. "Nu a contat culoarea politica a prefectilor cu care am lucrat" - Ati lucrat la inceput cu Petre Chirobocea, prefect PSD in acea perioada... Chirobocea mi-a dat avizul de numire in functie si am colaborat in general bine. Din punctul meu de vedere este un om deosebit. Un om dur, dar corect. Nu pleca urechea la strambe, practica intalnita dintotdeauna in administratie. A urmat o perioada de patru luni de zile in care interimatul a fost asigurat de Nicolae Butoi. O colaborare per ansamblu buna, desi nu s-a ridicat la inaltimea celei pe care am avut-o cu Petre Chirobocea, dar nu pot sa spun ca au existat probleme majore. Era o perioada mai tensionata, nu se stia cine va veni prefect, probabil din acest motiv au existat unele discutii. - In acea perioada s-a vorbit despre posibilitatea numirii dvs. ca prefect al judetului. Ati avut discutii reale pe acest subiect sau au fost simple speculatii? La vremea respectiva acele speculatii nu mi-au adus decat deservicii. A fost o campanie de presa din partea unora sau altora care intr-adevar sustineau anumite persoane pentru functia de prefect, persoane care, in final, au si ajuns pe functie. Nu-mi doream aceasta functie si nu stiu cum au aparut acele informatii legate de mine. Nu stiu daca pot sa spun ca eram pregatit pentru acest pas. In ceea ce ma priveste nu mi-am dorit niciodata acea pozitie si bine ca nu s-a intamplat pentru ca nu stiu daca as fi fost o optiune buna. - Oricum Claudiu Palaz ramane un personaj incomod... Nu stiu daca sunt o tinta. Poate pentru primarul Panait sau pentru cei care-l mana de la spate. Sunt intr-adevar unii care-si fac un targhet vizavi de persoana mea. Nu cred neaparat ca-i intereseaza Palaz sau functia pe care o are Palaz. Poate ca daca as fi putin mai altfel, as fi foarte bun pentru toata lumea. - S-a vehiculat ca ati fi fost membru PSD acoperit, pentru ca oficial ca functionar public era interzis prin lege sa faceti politica... Nu am fost membru de partid si nici nu aveam voie sa fac politica ca secretar de partid. - Care a fost cea mai stresanta colaborare cu un prefect angrenat politic? Sa spunem ca cea mai delicata perioada a fost cea a mandatului domnului Gheorghe Martin. Pe mine nu m-a interesat ce culoare politica au avut prefectii cu care am lucrat. Niciunul dintre prefecti nu au dat indicatii politice in privinta controalelor de fond pe care le realizeaza prin lege Prefectura. - Ce credeti ca s-a ascuns in spatele acelei campanii duse de prefectul Martin privind furtul de combustibili din conducte, actiune cu care nu a convins? Nu cunosc substratul. In ceea priveste comandamentele, acestea erau facute foarte riguros. - Dar nu au avut niciun rezultat... Comandamentul de conducte ar fi trebuit sa coordoneze, nu stiu ce trebuia sa faca mai departe. - S-au platit niste polite prin intermediul Comandamentului pentru siguranta conductelor, mai ales ca in piata au circulat multe zvonuri, inclusiv legate de firmele familiei prefectului care cumpara combustibili care nu aveau o provenienta clara? Voi, ca jurnalisti, poate aveti alte informatii. Dar cat timp am facut parte din comandament nu mi s-a parut ca ar fi urmarit rezolvarea unor chestiuni de ordin personal. Daca vorbiti de furturi de combustibili, aici interveneau organele statului, nu Prefectura avea atributii sa faca verificari, noi doar coordonam. Stiu ca se cereau raportari la vremea respectiva privind dosarele solutionate. - In 2004 au reaparut presiuni din partea unui partid politic care vroia "capul" lui Palaz... Au aparut declaratii in presa din partea unor lideri politici locali, care cereau schimbarea mea din functie. Atunci am fost verificat cat nu fusesem in toti cei patru ani de cand lucram in Prefectura. Au venit toate Corpurile de Control ale MAI, Comisia de Disciplina de la Agentia Nationala a Functionarilor Publici si am iesit bine. Nu sunt lucruri cu care sa se lauzi. "Chiar daca suna ciudat, la Prefectura incerc sa nu tin cont de prietenii si cunostinte" - Ati ramas departe de grupurile de interese politice, dar sunteti om si aveti prieteni. Cum v-ati tratat prietenii care sunt si ei angrenati in administratie? Nu pot sa-mi neg prietenii. - Sunteti prieten cu primarul de la Eforie, Ovidiu Brailoiu, dar si cu Mihai Daraban care este apolitic... Chiar daca o sa para ciudat, la serviciu incerc sa separ lucrurile. Ovidiu este nasul copiilor mei, sunt prieten cu el de cand lucram in Primarie. Dar am atacat numai saptamana trecuta 30 de hotarari ale Consiliului Local Eforie, chiar daca Ovidiu este primar acolo. Nu are legatura. Si el a inteles si a reparat greselile. In general, am cautat sa vorbesc cu toti primarii inainte sa notificam anumite hotarari, sa incercam sa le explicam ca exista si alte solutii administrative corecte. - Sunteti prieten si cu viceprimarul Gabriel Stan ? Suntem amici, Gabi Stan este un tip deosebit. De cate ori ne vedem, ma intreaba: "Ne pupam sau ne pupam?". Deja am inceput sa o luam in gluma. Datorita scandalurilor care s-au creat in jurul institutiilor in care lucram, lumea asteapta sange de la noi daca ne intalnim pe strada. Avem o relatie normala, asa cum am si cu alti primari, viceprimari. - Cand ati avut timp sa va intemeiati o familie cu toate tensiunile care au apasat cariera profesionala? Paradoxal, in timpul celor doua mari "scandaluri" am avut timp sa fac si doi copii. Probabil ca in perioada in care au existat unele tensiuni in profesie am refulat in familie si mi-a prins bine. - Grindul Chituc reprezinta un caz delicat pentru Prefectura Constanta? Daca se renunta la orgolii si se actiona corect, la ora actuala Grindul Chituc era o simpla retrocedare, asa cum s-a intamplat la Ostrov sau in alta parte. Nu vorbim de pozitia terenurilor. Aici au gresit si cei doi primari si cei de la Biosfera. Punerea in posesie efectiva nu e treaba noastra. Prefectura este interesata ca fiecare localitate sa-si primeasca partea de pamant. Problema este ca cei de la Corbu au incurcat foarte tare treburile, incat, apreciem noi, ca acest caz nu se va rezolva foarte curand. S-au facut multe reclamatii si la adresa noastra, la Autoritate, ca nu eliberam titlurile, si probabil ca in urmatoarea perioada vor exploda multe lucruri. - Aveti investitii imobiliare personale? Familia mea are teren la Pietreni, de unde este tatal meu de loc, acolo avem si o ferma. Eu, ca persoana fizica, am o casa la Targoviste, care este casa bunicii sotiei mele. - Revenind la prietenii... Ce relatii aveti cu secretarul de stat in MAI, Victor Paul Dobre, despre care s-a spus ca a fost ca un "inger pazitor" pentru dvs.? Dansul imi este sef si atat. Nu avem o relatie de prietenie. Este un om deosebit. Desi s-a vehiculat - si va referiti la fabulatiile lui Oreste - nu este nimic adevarat. "In viata, mi-a placut intotdeauna sa pasesc incet, nu sa fac salturi spectaculoase" - Dar il cunoasteti pe Oreste? Oreste isi prezinta problema in functie de interesele lui din Eforie. El si-a primit terenul, dar nu acolo unde vroia. Pot sa afirm ca Oreste a facut presiuni inca din 2002-2003, inclusiv la mine in birou. A aparut si la televizor si a afirmat ca nu l-as fi recunoscut si i-as fi cerut spaga. Tin minte perfect ca a venit la mine in birou, mi-a lasat o revista in care aparuse si mi-a spus ca vrea sa-si rezolve problema de la Eforie. Imi pare rau ca nu am pastrat mesajele de presiune trimise de o anume persoana care-mi aducea aminte permanent sa nu uit de problema lui Oreste. Iar primarul de la Eforie a primit chiar un mesaj in care i se spunea sa rezolve situatia, pentru ca s-a aranjat de undeva de sus. Din punctul meu de vedere, Oreste nu a facut decat un trafic de influenta. - Dar in campania aceasta a lui Oreste au fost implicati si politisti. Ma refer la dl. comisar Gurlui... M-a chemat intr-un dosar vechi din 2001, cu Remarc, in care aparea numele meu ca as fi contactat respectiva firma sa-mi faca casa. Eu nu am mai lucrat cu aceasta firma. Si au incercat pe marginea acestui caz, care fusese deja inchis, sa-mi sugereze ca as avea o problema. A mers chiar mai departe si a facut o adresa catre Primarie prin care cerea situatia tuturor bunurilor mele si ale familiei. In acea adresa a mentionat un numar de dosar. In momentul in care am cerut informatii legate de dosar, mi s-a spus ca in dosarul respectiv era vorba de o crima sau talharie, nici nu mai tin minte. Si atunci i-am facut domnului Gurlui o plangere penala pentru abuz in serviciu. A incercat sa-mi sugereze ca nu e de la el pornita. Cand am ajuns la procuror, s-a dovedit ca era vorba de un dosar de contrabanda. Ulterior, am primit o rezolutie acasa prin care mi se aducea la cunostinta ca dintr-o eroare am fost citat in acel dosar. Am facut plangere impotriva solutiei. - Tinta a fost Palaz, instrumentul Gurlui, dar nu stim cine a fost autorul scenariului... Da si nici nu a vrut sa recunoasca cine l-a folosit in acest caz. In schimb, a incercat sa ne impacam pe diverse cai, dar nu voi renunta la acest proces. - Sunteti o persoana vanata, dar la randul dvs. sunteti pasionat de vanatoare. Care a fost cea mai importanta prada? Nu am foarte mult timp sa fac asta. Ramane o pasiune. Nu e vorba ca-mi place sangele. Nu fac braconaj. Merg cu un vecin de obicei la Rasova sau Cochirleni. "Nu ma intereseaza politica. Vreau sa raman un tehnocrat" - Se poate considera ca v-ati nascut sub o stea norocoasa. Ce planuri de viitor aveti? Pana acum pot sa spun ca am fost un invingator. Nu stiu mai departe. Ce-o vrea puterea divina. - Toti cand ne ducem la vot facem politica. In jurul dvs. a gravitat factorul politic, nu va ganditi sa imbratisati aceasta "tentatie"? Nu cred. Imi place administratia si atat. Mie imi place sa pasesc, nu sa fac salturi. - Astepti cu nerabdare din postura de observator alegerile locale din 2008? Cred ca vor fi interesante. Chiar mi-ar placea sa fiu un simplu observator al acestor alegeri, insa, din pacate partea tehnica, de organizare cade pe umerii Prefecturii. Nu ai timp nici sa respiri in alegeri. - In ce credeti: in atitudinea de presedinte jucator sau spectator si care va place mai mult? Imi viata poti sa fi la un moment dat jucator si alte ori sa fi nevoit sa fi spectator si invers. - Cu experienta dobandita in administratie, nu v-ar tenta o candidatura la Primarie? Pozitia de tehnocrat mi se potriveste in acest moment. Nu se stie niciodata ce vei face in viitor.

Scris de: {autor}Interviu realizat de Lavinia SICLITARU{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii