Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:32 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția de Frontieră Doi marocani și un algerian depistați într-un lan de porumb între Deleni și Pietreni

ro

30 Sep, 2020 11:40 1751 Marime text
  • Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat într-un lan de porumb, trei cetățeni din Maroc și Algeria, care au intrat ilegal în România din Bulgaria, pe la frontiera „verde”.

În data de 29.09.2020, acţionând în baza unei informații, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Băneasa, județul Constanța, au descoperit în apropierea frontierei de stat, într-un lan de porumb dintre localitățile Deleni și Petreni, trei persoane, de sex masculin.

Imediat, persoanele în cauză au fost conduse la sediul instituției, iar în cadrul primelor verificări, s-a stabilit că cei trei bărbați sunt doi cetățeni marocani şi un algerian, având vârste cuprinse între 25 și 35 de ani. La cercetări, cei trei au declarat că au intrat ilegal în ţară cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cetăţenii străini urmând să fie predați, conform acordului de readmisie româno-bulgar, Poliţiei de Frontieră din statul vecin, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii