Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:07 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bamburic, dus de SMURD la Fundeni

ro

23 Jan, 2008 00:00 1520 Marime text
1201028519.jpg

Liviu Bamburic a fost transportat, ieri, de un elicopter SMURD, la Spitalul Fundeni din Bucuresti. Transferul in Capitala s-a facut la cererea rudelor, aprobata de conducerea Spitalului Judetean Constanta. Tot ieri, conducerea Clubului Two a remis un comunicat in care dezminte faptul ca omul de afaceri ar fi patron.

Rudele lui Liviu Bamburic au solicitat initial ca omul de afaceri sa fie transportat in cursul dupa-amiezii de luni. Solicitarea s-a facut, insa, in jurul orei 15.30 si, tinand cont de faptul ca zborul ar fi durat mai bine de o ora, iar elicopterele SMURD nu sunt dotate cu aparatura pentru noapte, conducerea Spitalului Judetean Constanta s-a vazut obligata sa refuze cererea. In cursul zilei de ieri nu a mai existat niciun impediment, iar la ora 11.00 elicopterul a aterizat la spital. Pacientul a fost imbarcat cu destinatia Bucuresti. Pana in momentul in care a fost urcat in elicopter, Liviu Bamburic, desi constient, a tinut ochii inchisi. Fie ca se afla sub efectul calmantelor ce probabil ii fusesera administrate pentru a suporta mai usor zborul, fie ca pur si simplu dorea sa se fereasca de presa, Liviu Bmburic nu a vrut sa vada si sa auda nimic. Nu trebuie uitat totusi ca mai are in trup inca patru gloante si, oricat s-ar lauda medicii ca se simte bine, mai mult ca sigur lui Bamburic nu prea ii vine sa danseze. Pana la elicopter l-a insotit o femeie blonda intre doua varste, posibil sora lui. In schimb, Elena Neagu, satula probabil de atata publicitate, nu se zarea nicaieri. Medicii constanteni continua sa sustina ca starea de sanatate a pacientului se imbunatateste pe zi ce trece, iar transferul la Spitalul Fundeni, unde probabil ii vor fi extrase celelalte gloante, s-a facut numai la cererea familiei, care a insistat ca ruda lor sa fie mai bine ingrijita la spitalul din Capitala, unde exista specialisti si aparaturi performante. Pe de alta parte, anchetatorii continua sa taca si sa nu aiba niciun suspect.

Clubul Two neaga amestecul lui Bamburic

La randul sau, conducerea Clubului Two a remis, ieri, un comunicat de presa in care dezminte faptul ca omul de afaceri ar fi avut vreo legatura cu localul. Desi era de notorietate ca inca din toamna trecuta Liviu Bamburic cumparase clubul, in care, in prezenta lui, avusese loc inaugurarea unui post de televiziune local, patronii neaga acest lucru si, ca sa fie mai convingatori, au pus la dispozitia presei documentele necesare. "Urmare articolelor si stirilor aparute in mass-media centrala si locala, in care a fost implicat Liviu Bamburic, SC BBN Holidays Tour SRL, proprietara a Clubului Two, dezminte faptul ca Liviu Bamburic face parte din societatea sus mentionata si ca ar fi proprietarul Clubului Two", se arata in comunicatul de presa. Din documentele referitoare la actionariatul societatii sus mentionate reiese ca patroni sunt Vasile Butoi si Marcel Dumitru Bardas, primul detinand 40%, iar al doilea 60%. Potrivit actului constitutiv al firmei, cei doi sunt singurii asociati inca de la infiintare, in anul 2002. Firma are un capital de 355.000 de lei, si are ca obiect de activitate "restaurante". In alta ordine de idei, anchetatorii au descoperit ca Amet Samir, suspectul indicat de Liviu Bamburic, cel care ar fi avut de castigat trei milioane de euro in cazul mortii acestuia, este patronul firmei Oxygene Grup SRL, firma infiintata in anul 1988, cu sediul pe strada Tulcei nr. 7, Bl. S4, ap. 26. Nu se stie, insa, ce afaceri au avut cei doi impreuna, deoarece la momentul de fata Amet Samir este singurul asociat. Firma are un capital de 4.110 de lei si 4.822 de dolari si se ocupa cu activitati de intretinere corporala. In subsidiar insa se ocupa cu cultivarea de cereale, cresterea legume, fructe, cresterea bovinelor pana la dar si chiar si fabricarea acei de cusut. Intr-un cuvant, face de toate.

Scris de: {autor}Olimpia CEARA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii