Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:34 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comedia bună face concurenţă televizorului, la Teatrul de Stat Constanţa

ro

27 Sep, 2019 00:00 2218 Marime text
Odată cu scăderea temperaturii în termometre, şi spectatorul constănţean devine... comod, mai ales că în grilele de toamnă ale televiziunilor consacrate reapar emisiuni considerate de succes în rating. Motiv în plus pentru Teatrul de Stat Constanţa să programeze pentru finalul acestei săptămâni trei comedii de mare succes în rândul publicului.
 
Astăzi, de la ora 19, spectatorii se vor întâlni cu „Cea mai frumoasă soţie” de Eugène Labiche, o comedie de situaţie din lumea burgheziei pariziene, în care intriga se ţese în jurul unei preafrumoase femei, curtate de toţi bărbaţii din jurul ei.
 
„Cea mai frumoasă soţie” de Eugène Labiche, în traducerea lui Tudor Țepeneag, este un text montat de către MC Ranin. Artistul a semnat atât regia spectacolului, cât şi scenografia şi ilustraţia muzicală, iar rezultatul este o comedie de situaţie din lumea burgheziei pariziene, în care intriga se ţese în jurul unei preafrumoase femei, curtate de toţi bărbaţii din jurul ei. Actorii Teatrului de Stat Constanţa sunt savuroşi în această comedie bufă: Florina Stănculeţ, Liviu Manolache, Nicodim Ungureanu, Andrei Cantaragiu, Remus Archip, Andu Axente, Luiza Martinescu, Adrian Dumitrescu, Alexandru Medveghi, Laura Crăciun, Georgiana Rusu, Cosmin Mihale.
 
Sâmbătă, 28 septembrie, ora 19, spectatorii vor putea revedea îndrăgitul spectacol „Gaiţele” de Alexandru Chiriţescu - o piesă tristă la care se râde mult.
„Gaiţele” este una dintre cele mai cunoscute piese de teatru din dramaturgia românească, o tragi-comedie montată la Constanţa de Lucian Iancu, care se joacă de fiecare dată cu săli arhipline. Din distribuţie fac parte Dana Dumitrescu, Maria Lupu, Cristina Oprean, Luiza Martinescu, Lana Moscaliuc, Andu Axente, Laura Iordan Adrian, Remus Archip, Adrian Dumitrescu, Mirela Pană, Liliana Cazan.
 
Duminică, 29 septembrie, tot de la ora 19:00, o comedie mai aparte – „Testosteron” de Andrzej Saramonowicz - jucată cu mare succes pe multe dintre scenele lumii. Varianta de la Constanţa a regizorului Traian Şoimu a câştigat aprecierile publicului, bucurându-se şi de un mare succes la Gala Naţională a Comediei de la Galaţi: „Este un spectacol despre cât de devreme sau cât de târziu înţelegi care ţi-e rostul pe lumea asta, iar unii nu apucă să înţeleagă până mor”, declara Traian Șoimu.
 
În „Testosteron”, şapte bărbaţi cred că femeile sunt duşmanul lor principal, dar, de fapt, nu e unul care să nu le iubească până la Dumnezeu şi înapoi.  Distribuţia este alcătuită din Marian Adochiţei, Bogdan Caragea, Remus Archip, Andrei Cantaragiu, Andu Axente, Alexandru Medveghi, Adrian Dumitrescu.
 
Fie că este vorba despre texte clasice, fie ca este vorba despre texte contemporane, spectacolele acestui sfârşit de săptămână au un numitor comun: comedia de bună calitate!
 
Biletele la spectacolele Teatrului de Stat Constanţa se pot achiziţiona fie online, prin platforma mystage.ro fie de la casa de bilete a Teatrului de Stat Constanţa (Bulevardul Ferdinand Nr. 11), la următoarele preţuri: 40 lei (lojă), 30 lei (stal), 20 lei (balcon) şi 7,5 lei (bilete pentru elevi, studenţi, pensionari). 
Programul agenţiei de bilete: luni: 09:00 – 17:00;  joi - duminică: 11:00 – 19:00.
 
Sursa foto: Teatrul de Stat Constanţa
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii