Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:26 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#alegerilocale2020 Primarul fără antecameră și secretară există! L-am descoperit la Oltina în județul Constanța. Vă invităm să-l cunoașteți!

ro

10 Sep, 2020 00:00 5491 Marime text
  • De pe scările primăriei deschizi o ușă și ești față în față cu primarul PNL din Oltina, asta după ce te îndrumă niște cetățeni, care sigur nu au fost la cursul de orientare turistică
  • Fie și pentru ca s-o vedem și pe asta, primar fără secretară, și tot a meritat efortul să ne orientăm după indicațiile prețioase de mai sus
  • Primarul Gheorghe Chirciu, ne dăm seama că el este pentru că stă în spatele unui birou, ascultă păsurile unei doamne, așezată pe un scaun de la masa de ședințe
 
 
De pe scările primăriei deschizi o ușă și ești față în față cu primarul PNL din Oltina, asta după ce te îndrumă niște cetățeni, care sigur nu au fost la cursul de orientare turistică: „De unde se sapă, o luați pe de la deal și ajungeți!”, sau „Dacă intrați mai la vale pe strada care trebuie, mai încolo, scrie mare Primărie!”.
 
Fie și pentru ca s-o vedem și pe asta, primar fără secretară, și tot a meritat efortul să ne orientăm după indicațiile prețioase de mai sus. Unde mai pui că nici anticameră nu are biroul primarului.
 
Primarul Gheorghe Chirciu, ne dăm seama că el este pentru că stă în spatele unui birou, ascultă păsurile unei doamne, așezată pe un scaun de la masa de ședințe perpendiculară pe birou.
 
Ne retragem dincolo de prag și așteptăm sfârșitul audienței.
 
Pleacă doamnă, iar primarul strigă: Poftiți!
 
Intrăm, bună ziua, bună ziua, ne prezinăm și zicem, ca un reproș, ca să vedem reacția:
 
  • Vedem că nu aveți secretară!
  • Avem secretar, cum să nu avem?
  • Nu secretarul Primăriei, la nelipsita secretară a primarului ne referim.
  • Pentru ce secretară personală? Nu! N-am nici secretară personală, nici consilier personal. Pentru ce?
  • Păi și când vin cetățenii?
  • Eu îi primesc.
  • Aveți program de audiențe?
  • Nu. Oricând și oriunde stau de vorbă cu oamenii.
  • De când sunteți primar?
  • Din 2008.
  • Deci candidații a patra oară. Cu ce proiecte pentru viitorul mandat?
  • Prioritatea zero: asfaltarea ulițelor sau, mai bine zis, a străzilor din Oltina. Avem patru proiecte depuse la CNI. Peste optzeci la sută vor fi asfaltate.
  • Locuri de muncă aveți?
  • Avem locuri de muncă create în urma proiectelor făcute pe fonduri europene, reabilitare grădiniță, sistem de alimentare cu apă, canalizare menajeră, Centru de bătrâni… Se lucrează la ele, pe fonduri europene. În zona Groapa Adâncă, unde când plouă mult apar inundații, facem, pe PNDL, șanțuri mari care să preia șuvoaiele și podețe.
  • La atâtea proiecte în desfășurare mă îndoiesc că la Oltina există asistați social…
  • Ba aveam. Unii sunt amărâți și au nevoie de ajutor, dar sunt și unii care preferă ajutorul social și să stea acasă.
  • Tineret mult?
  • Nu prea mai avem copii în comună. Într-un an, 2018, au murit 52 și s-au născut șapte. Totuși, dacă avem șapte, opt, zece copii, trebuie să meargă la grădiniță, așa că o reabilităm. Am și construit o grădiniță, în satul Răzoarele. Aveam vreo 40 de copii, prin 2010 când am construit-o, iar acum mai sunt vreo 20.
  • Cum se explică faptul că nu prea se mai nasc copii pe aici?
  • Păi nu numai pe aici, în general la sate populația e îmbătrânită pentru ca tinerii au plecat să-și găsească un job mai bun. La noi, în Oltina, în agricultură, nu ai cum să plătești mai mult de 2-3000 de lei pe lună net. Patru mii pe lună e un salariu bun, dar numai pentru cei pricepuți. La școală avem vreo 240 de elevi în total, pe comună. Am un proiect pentru școala din Oltina și în următoarea perioadă o vom reabilita pe fonduri europene.
  • Cu ce v-ați ocupat până să veniți la Primărie?
  • Agricultură. De meserie sunt tehnician silvic. În zona de baltă aveam 1600 de ha de pădure pe district.
  • Care e programul primarului Gheorghe Chirciu?
  • În fiecare zi la ora opt sunt prezent la primărie și cei care au nevoie de mine mă găsesc. Problema lor majoră este sărăcia.
  • Ce ați schimba, ca primar, din legislație?
  • În primul rând poliția, chiar dacă nu trece în subordinea primarului, măcar șeful de post, la sfârșit de an, să aibă un calificativ dat de Consiliul Local. Dacă îl are nesatisfăcător, să-l ia ia de aici, nu are de ce să mai stea în comună.
  • Care e situația în Oltina înaintea începerii școlii în pandemie?
  • Avem spațiu suficient, copii nu avem! Ne dotăm cu tot ce e necesar.
  • De ce să vă realeagă consătenii?
  • De ce să mă aleagă? Să mă aleagă nu pentru mine, ci pentru comună. Pentru că am proiecte și omul trebuie analizat după ceea ce face, nu după ce spune. Eu am dovedit că la noi se face.
  • Familia e mulțumită că sunteți primar?
  • În familie găsești liniștea sufletească. Îmi fac timp pentru toate. Am un băiat și o fată, am o nepoțică din partea băiatului, de un an și nouă luni….
  • Vă spune domn primar?
  • Nu, bunicul. Deja știe să facă diferența.
 
 
 
 
Comandat de Partidul National Liberal- Filiala Constanța
- Executat de  ZIUA de Constanta – portal: www.ziuaconstanta.ro
- mandatar financiar-cod AEP 21200012
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii