Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:45 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiectul rutei ocolitoare care va fluidiza traficul în zona de NV a Constanței, una dintre cele mai aglomerate din județ, a intrat în etapa finală (DOCUMENT)

ro

15 Jun, 2022 16:04 1940 Marime text
  • Grupul de lucru s-a întrunit astăzi la sediul Asociației pentru evaluarea de etapă a proiectului.

Reprezentanții Asociației de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța și ai Primăriei Municipiului Constanța au anunțat miercuri, 15 iunie, că a fost emis certificatul de urbanism pentru proiectul rutier privind fluidizarea traficului în zona de NV a municipiului Constanța. Grupul de lucru, format din Ana-Maria Vătămanu, președintele ADD Constanța, dar și din alți experți ai organizației, Ionuț Rusu, viceprimarul municipiului Constanța, Daniel Vlăescu, reprezentant al Confort Urban SRL, s-a întrunit astăzi la sediul Asociației, pentru evaluarea de etapă a proiectului. 

„În acest moment, a fost emis certificatul de urbanism, iar asta înseamnă că ne aflăm în etapa finală de elaborare a documentației tehnico-economice care stă la baza realizării efective a rutei ocolitoare. Acest lucru permite ca, în perioada următoare, să fie obținute toate celelalte avize necesare. Specialiștii ADD Constanța au întocmit întreaga documentație tehnico-economică a proiectului, pentru ca primăria să poată executa lucrarea”, a declarat Ana-Maria Vătămanu, președintele ADD Constanța.


Ruta ocolitoare va prelua traficul rutier pe următorul traseu: 

- Tronson 1: Intersecție Str. Madrid cu Str. Amsterdam, până la DN3/E87, în dreptul Str. Islaz. Lungime: aproximativ 0,8 km. Acest tronson va fi proiectat la nivel de 4 benzi.

- Tronson 2: Intersecție DN3C cu DC89 – intersecție Str. Madrid cu Str. Amsterdam (în zona trecerii la nivel cu calea ferată). Lungime: aproximativ 0,8 km. Acest tronson, care în prezent este din pământ, urmeaza a fi proiectat la nivel de 4 benzi.

- Tronson 3: Nod rutier A4 Poiana – intersecție DN3C, pe traseul DC89. Lungime: aproximativ 2,3 km. Acest tronson urmează să fie lărgit la profil de 4 benzi.

De asemenea, confom proiectului, va fi modernizată Str. Amsterdam, de la intersecție cu DN3/DE87 până la intersecție cu Str. Madrid. Având în vedere particularitățile zonei, acest drum va fi proiectat la nivel de 2 benzi.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii