Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:04 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tinerii liberali, după fotbal, bal mascat, la Mamaia

ro

27 Aug, 2011 01:27 943 Marime text

Tinerii liberali care au participat, începând de vineri, la evenimentele politice de la Mamaia ale partidului au decis, sâmbătă seară, să se relaxeze jucând câteva partide de fotbal, la eveniment fiind prezenţi, dintre seniorii formaţiunii, doar Ludovic Orban şi Cristian Adomniţei.

După evenimentele politice la care au participat, la Mamaia, vineri şi sâmbătă dimineaţă, tinerii liberali au decis sa se relaxeze sâmbătă seară jucând fotbal pe un teren aflat în apropierea lacului din staţiune.

Singurii seniori liberali care renunţat la costume şi au îmbrăcat echipamente de sport au fost foştii miniştri Cristian Adomniţei şi Ludovic Orban. Toţi ceilalţi lideri PNL fie au plecat spre Bucureşti, cum a făcut Crin Antonescu, fie s-au retras în hoteluri.

Tinerii liberali, în frunte cu liderul lor, Florin Alexe, au format câte cinci echipe şi au început să joace pe sistemul "câştigătorul rămâne pe teren".

Cristian Adomniţei şi Ludovic Orban au jucat şi ei, în echipe adverse, pentru aproximativ 20 de minute, în mai multe partide succesive. La final, Adomniţei a declarat că tinerii liberali sunt în formă şi "l-au cam alergat".

De asemenea, o echipă a tinerilor liberali a jucat o partidă de fotbal cu reprezentanţii jurnaliştilor, politicienii câştigând jocul la loviturile de departajare.

În cursul serii, tinerii liberali se vor distra într-o petrecere de tip bal mascat.

Tinerii liberali au participat, vineri şi sâmbătă, la lucrările Şcolii de Vară a TNL, unde au organizat o serie de paneluri pe teme legate de comunicarea organizaţiei şi de realităţile din mediul rural.

Aceste lucrări s-au desfăşurat în paralel cu şedinţele forurilor de conducere ale partidului.

Sursa: http://www.mediafax.ro/

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii