Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:49 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Senat Soţii şi rudele nu pot deţine în acelaşi timp funcţii de conducere în universităţi de stat

ro

20 Nov, 2010 19:19 1199 Marime text

Senatorii din Comisia pentru învăţământ au adoptat, sâmbătă, un amendament la Legea Educaţiei care interzice deţinerea funcţiilor de conducere, în aceleaşi organisme sau în organisme aflate în relaţii directe de subordonare, în acelaşi timp, de către de soţi, rude şi afini de gradul trei inclusiv.

Amendamentul se referă la situaţiile din universităţile de stat.

Comisia pentru învăţământ dezbate, sâmbătă, proiectul Legii educaţiei naţionale, în absenţa parlamentarilor puterii.

Şedinţa, care se desfăşoară în cvorum, este condusă de vicepreşedintele comisiei, senatorul PSD Ecaterina Andronescu.

La dezbateri mai participă senatorii PNL Nicolae Robu şi Cristian Ţopescu şi senatorii PSD Dănuţ Prunea, Doina Silistru şi Ioan Mang.

Senatorii din Comisia pentru învăţământ discută, la ora transmiteri acestei ştiri, articolul 282 din subcapitolul "Ocuparea funcţiilor didactice şi a posturilor didactice", proiectul de act normativ numărând, în total, 331 de articole.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii