Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:43 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Noul papă va fi ales de un conclav compus din 120 de cardinali

ro

11 Feb, 2013 18:07 1563 Marime text

Conclavul pentru alegerea viitorului Suveran Pontif va fi compus din 120 de cardinali membri ai Colegiului Cardinalilor Vaticanului şi va fi convocat în decurs de 15-20 zile de la data de 28 februarie, când renunţarea Papei Benedict al XVI-lea la pontificat va fi efectivă, relatează agenţia EFE.
Reuniunea conclavului are loc, de obicei, în Capela Sixtină, iar cardinalii care fac parte din colegiu sunt cazaţi într-o clădire din interiorul Vaticanului şi sunt total izolaţi de restul lumii pentru a se respecta cu stricteţe caracterul secret al procesului desemnării unui nou Papă. Ei nu vor avea voie să urmărească emisiunile televizate, să vorbească la telefon sau să corespondeze cu exteriorul.

În anul 2007, Papa Benedict al XVI-lea a modificat regula majorităţii pentru alegerea Suveranului Pontif stabilită în anul 1996. Astfel, pentru alegerea noului Papă va fi nevoie de o majoritate de două treimi în toate scrutinurile. Această regulă a fost valabilă şi până atunci, cu deosebirea că dacă după a treia zi de vot şi odată ce s-a ajuns la al 33-lea sau al 34-lea scrutin nu se obţinea nici un rezultat, majoritatea absolută decidea în legătură cu continuarea procesului.

De asemenea, conform noilor prevederi, când vine rândul la vot pentru cei doi cardinali cei mai votaţi, aceştia nu vor mai putea să ia parte la scrutin.

Rezultatul fiecărui scrutin se face public prin aşa-numita regulă 'fum negru sau fum alb'. Dacă scrutinul nu s-a soldat cu alegerea unui nou Papă, se va face un foc cu paie umede şi credincioşii din Piaţa San Pietro vor vedea deasupra Vaticanului un fum negru. Când ocupantul Sfântului Scaun va fi decis, se vor arde paie uscate şi fumul va fi alb.

Odată ce noul Suveran Pontif acceptă să ocupe tronul Sfântului Scaun, primul dintre diaconi apare în balconul Basilicii Sf. Petru şi dă marea veste folosind formula 'Nuntio vobis gaudium mágnum: Habemus Papam!'. Noul Papă adresează apoi binecuvântarea 'Urbi et Orbi'.

 

Sursa AICI

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii