Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:57 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

HC Dobrogea Sud întâlneşte la Constanţa campioana Dinamo Bucureşti „Emoţiile şi bucuria vor domina sala!”

ro

27 Sep, 2017 17:33 2073 Marime text
Echipa masculină de handbal HC Dobrogea Sud Constanţa susţine meciul din etapa a cincea a Ligii Naţionale pe teren propriu, contra campioanei en-titre şi lider actual al campionatului (cu punctaj maxim), Dinamo Bucureşti.

Partida a fost programată duminică, 1 octombrie, de la ora 15.30, în Sala Sporturilor din Constanţa, biletul de intrare costând 10 lei.
Meciul va fi transmis în direct de Digi Sport şi Telekom Sport.

Dacă Dinamo conduce ierarhia cu 12 puncte, având patru victorii în cele patru meciuri disputate, HC Dobrogea Sud se află pe locul şase, cu şapte puncte, cu două victorii, un egal şi o înfrângere.

„Începem luna octombrie cu handbal de calitate şi meciuri spectaculoase! Duminică, prima zi a lunii octombrie, vă aşteptăm la un meci în care emoţiile şi bucuria vor domina sala! Nu rataţi HC Dobrogea Sud - Dinamo, de la ora 15.30, la Sala Sporturilor Constanţa. Luna a zecea cu handbal de zece!“, este mesajul postat pe pagina de Facebook a HC Dobrogea Sud.

În luna octombrie, la Constanţa se vor juca şi meciurile dintre HC Dobrogea Sud şi formaţia norvegiană BSK Handball Elite, contând pentru turul doi preliminar al Cupei EHF. Confruntările au fost programate pe 14 şi 15 octombrie, în fiecare zi de la ora 18.00.

„După o pauză de doi ani în care handbalul internaţional a lipsit de la Constanţa, am reuşit să readucem competiţiile europene la malul mării. Ba, mai mult, dorim să vă încântăm cu un weekend plin de handbal de top“, se mai arată pe pagina clubului constănţean.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii