Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
22:00 17 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Senatorul Chiţac, din nou absent Ludovic Orban propune un PNL în care investiţia în tineri şi democraţia internă să fie primordiale

ro

29 May, 2017 00:00 2055 Marime text
Candidatul pentru funcţia de preşedinte al Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, s-a întâlnit cu organizaţia de la Constanța, pentru a-și promova moţiunea „Forţa Dreptei”. Discuţiile pe marginea moţiunii lui Orban au avut loc în cadrul Consiliului Director Județean, convocat de preşedintele filialei judeţene, Bogdan Huţucă.

„Filiala Constanța a fost o filială care a fost apropiată de mine de-a lungul timpului. A fost prezentă de foarte multe ori alături de colegii mei liberali din județul Constanța, de fiecare dată când am avut posibilitatea sau când prezența mea a fost necesară. Pentru colegii mei din Constanța, am o apreciere deosebită și mă simt onorat pentru faptul că au dat un vot, chiar și cu caracter consultativ”, a declarat Ludovic Orban, în conferinţa de presă care a precedat şedinţa Colegiului Director.
Orban nu a făcut foarte multe referiri la documentul care reprezintă viziunea sa pe termen mediu de reconstrucţie a PNL, însă a precizat că moţiunea s-a scris în urma discuţiilor purtate timp de aproape trei luni cu organizațiile județene din țară, cu simpli membri de partid, cu președinții de organizații.
„Este scheletul viitorului program politic și program de guvernare, dar, evident, poate fi îmbunătățit cu idei și propuneri, pe care le aştept în continuare de la colegii mei”, a mai adăugat Ludovic Orban.

Partidul are nevoie de o identitate clară, de dreapta

Pe scurt, candidatul la funcţia de preşedinte al PNL, Ludovic Orban, apreciază că partidul are nevoie de lideri reprezentativi și credibili, de o identitate clară de dreapta, apropiată de orientările partidelor de dreaptă din zona euro-atlantică, de principii care promovează ideea de națiune, identitate sau familia tradiţională, de democrație internă, astfel încât deciziile partidului să nu se mai ia în spatele ușilor închise, în birourile de la București, și să fie luate după consultarea bazei PNL.
Cu prilejul vizitei de la Constanţa, Orban a precizat că îl aşteaptă pe Bogdan Huţucă (n.r. preşedintele PNL Constanţa) să decidă dacă vrea să facă parte din echipa de conducere a PNL la nivel naţional. În replică, Huţucă a spus că va accepta să fie membru în Biroul Politic Naţional, dar că nu-şi doreşte o funcţie de vicepreşedinte. 

PNL Constanţa a votat pentru Orban 

Vă reamintim că, pe 15 mai a.c., membrii Comitetului Director Judeţean al PNL Constanţa l-au desemnat, cu 49 de voturi „pentru“, şase voturi „împotrivă“ şi o abţinere, pe preşedintele Filialei PNL Constanţa, deputatul Bogdan Huţucă, să semneze moţiunea „Partidul Naţional Liberal - Forţa Dreptei“, a lui Ludovic Orban, candidat la funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal. 

Votul covârşitor pentru susţinerea moţiunii lui Orban a venit din partea primarilor liberali, a preşedintelui organizaţiei de tineret, Bogdan Bola, a preşedintelui organizaţiei municipale, George Muhscină. Primarul de la Mangalia şi preşedintele filialei, Cristian Radu, a fost printre puţinii susţinători ai lui Cristian Buşoi. Totodată, pentru candidatura acestuia au mai votat deputatul Robert Boroianu (noul secretar general al PNL Constanţa), Stelian Bucovală, membru al Biroului Judeţean, Septimiu Bourceanu, prim-vicepreşedinte PNL, sau Marilena Dragnea, care reprezintă organizaţia Năvodari. De la vot s-a abţinut consilierul judeţean Radu Matei.
Totodată, membrii Biroului Politic Judeţean au votat lista delegaţilor filialei PNL Constanţa (135 de aleşi şi 17 de drept) la Congresul Naţional al PNL din 17 iunie 2017. 

Se apropie Congresul. Chiţac nu s-a poziţionat şi face notă separată 

Singurul parlamentar care a evitat până acum să se pronunţe în legătură cu susţinerea uneia dintre moţiuni, respectiv candidaţi pentru preşedinţia PNL este senatorul Vergil Chiţac. Marginalizat de filiala Constanţa după ce a anunţat că va ataca în instanţă deciziile care au stat la baza desemnării echipei de la organizaţia municipală, despre Chiţac s-a vorbit inclusiv că va părăsi barca PNL. Deşi a negat o posibilă plecare la PSD sau ALDE, senatorul nu mai participă la întâlnirile de partid, la Constanţa. Atât Orban, cât şi Huţucă au arătat prin declaraţiilor lor că nu sunt de acord cu modul în care senatorul Chiţac îşi caută dreptatea.
„Orice membru de partid trebuie să lupte în interiorul partidului pentru drepturile sale, eu nu sunt de acord cu calea aleasă de senatorul Chiţac”, a spus Orban, în timp ce Huţucă a vorbit despre liberali care aduc deservicii partidului: „Eu sunt deschis să colaborez şi să mă sfătuiesc atât cu noul birou, cât şi cu cei care nu mai sunt acum în funcţii. Eu am dat acest semnal, din păcate avem şi colegi care nu înţeleg şi creează, prin declaraţii sau fapte, prejudicii de imagine partidului”, a spus preşedintele PNL Constanţa.

În următoarea perioadă, şi ceilalţi doi prezidenţiabili interni ai PNL vor ajunge la Constanţa. Pe 5-6 iunie, îşi va prezenta moţiunea în faţa liberalilor constănţeni Cristian Buşoi, iar pe 13 iunie, Viorel Cataramă.
Congresul PNL în care va fi ales noul preşedinte are loc pe 17-18 iunie, la Bucureşti.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii