Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
19:49 27 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Medicul Hany Riad, achitat pentru ucidere din culpă. Procurorii sunt nemulţumiţi. Totul s-ar putea decide azi

ro

20 Sep, 2016 00:00 752 Marime text
Judecătorii din cadrul Curţii de Apel Constanţa ar putea închide azi, printr-o decizie definitivă, dosarul unei adolescente din Constanţa, de 15 ani, care a murit la patru ore după ce a făcut un avort în Spitalul Judeţean.
 
Pe data de 2 februarie 2015, medicul Hany Riad, care activase ca ginecolog în cadrul Spitalului Judeţean Constanţa, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
 
Pe data de 21 aprilie, Judecătoria Constanţa, instanţă investită cu soluţionarea dosarului, a dispus achitarea medicului Hany Riad de sub acuzaţia de ucidere din culpă. Prin aceeaşi sentinţă, a fost achitată şi Snejana Sîmboteanu de acuzaţia de fals intelectual pentru care fusese trimisă în judecată, de asemenea, de procurori.
 
Totuşi, instanţa a obligat partea responsabilă civilmente SC Asirom Vienna Insurance Group SA la plata sumei de 10.000 de euro către partea civilă.
 
Decizia Judecătoriei Constanţa a fost atacată la Curtea de Apel Constanţa. Primul termen a fost stabilit pentru azi.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii