Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
07:56 28 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Doctor Honoris Causa al Universităţii „Andrei Şaguna“ Valer Dorneanu - „Chiar dacă nu sunt constănţean, acest titlu înseamnă foarte mult“ (galerie foto)

ro

20 May, 2017 00:00 1436 Marime text
Emoţii, flori, tineri frumoşi şi cadre didactice mulţumite de rezultatele promoţiilor anului 2017 ale Universităţii „Andrei Şaguna“, care, ieri, au marcat într-un cadru festiv absolvirea ciclului universitar.
 
O atmosferă de sărbătoare a domnit, ieri, la festivitatea de înmânare a diplomelor de absolvire tinerilor care au studiat la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii „Andrei Şaguna“. În cadrul evenimentului de ieri, Universitatea „Andrei Şaguna“ a acordat titlul de Doctor Honoris Causa preşedintelui Curţii Constituţionale a României, Valer Dorneanu, acesta alăturându-se astfel unei pleiade de ilustre personalităţi care au primit din partea unităţii de învăţământ superior această recunoaştere. Printre ele se numără Constantin Bălăceanu StolniciGeorge Maior, Emil HurezeanuTeodor MeleşcanuÎPS Laurenţiu StrezaMugur Isărescu, Keith Hitchins, Nicolae Văcăroiu şi alţii.
 
La rândul său, preşedintele Curţii Constituţionale a României, Valer Dorneanu, a acordat numele său promoţiei 2017 a Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative din Universitatea „Andrei Şaguna“ Constanţa. Reamintim că unitatea de învăţământ superior a instituit, încă din anul 2004, tradiţia cursurilor festive, fiecare facultate invitând specialişti de mare notorietate din domeniul de activitate specific profilului acesteia. În acest an, Universitatea „Andrei Şaguna“ sărbătoreşte 25 de ani de la înfiinţare, perioadă în care a inaugurat o serie de evenimente cu participarea a numeroase personalităţi din România şi din străinătate.
 
Printre cei prezenţi la eveniment s-au numărat şi Nicolae Văcăroiu, prim-ministru al României între 1992 şi 1996, preşedintele Curţii de Conturi, Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul Băncii Naţionale, şi Uygar Mustafa Sertel, consulul general al Republicii Turcia la Constanţa.
 
„Chiar dacă nu sunt constănţean şi nu am absolvit această universitate, acest titlu înseamnă foarte mult. În primul rând, onoarea care mi s-a făcut de a fi invitat aici. De asemenea, festivitatea care a avut loc te duce înapoi în tinereţe, pentru a vedea câtă cinste acordă conducerea universităţii şi studenţilor, şi înaintaşilor, şi celui al cărui nume îl poartă. Andrei Şaguna a fost primul mitropolit al Transilvaniei, un mare patriot, un om care a militat pentru unitatea României, drepturile românilor, ortodoxie, a înfiinţat peste 800 de şcoli, a fost întemeietorul unui ziar şi merită să fie evocat tot timpul. Nu întâmplător Biserica Ortodoxă l-a canonizat“, a declarat preşedintele Curţii Constituţionale a României, Valer Dorneanu.

Laudatio Valer Dorneanu

Prof. univ. dr. Aurel Papari, fondatorul Universităţii „Andrei Şaguna“, a fost cel care a dat citire laudatio-ului: „Valer Dorneanu este un excelent jurist, ale cărui calităţi profesionale l-au propulsat în funcţii dintre cele mai importante în statul român, fiind unul dintre martorii principali ai mecanismelor procesului de democratizare, de tranziţie de la comunism la democraţia de astăzi. Fiu de ţărani dintr-un sat din Harghita, a făcut şcoala primară în cele mai grele condiţii şi a plecat de acasă pentru a urma gimnaziul şi liceul la oraş, rezultatele bune la învăţătură ajutându-l să intre la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti“.
 
După absolvire, a lucrat ca procuror, ca expert în probleme de legislaţia muncii la Uniunea Generală a Sindicatelor, apoi consilier în Consiliul Legislativ, poziţie în care se afla la Revoluţia din 1989. Fiind specializat în probleme de tehnică legislativă, experienţa şi competenţa sa l-au acreditat ca membru în Comisia juridică şi constituţională din cadrul Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, apoi consilier pe probleme de legislaţie la Preşedinţia României, între 1990 şi 1992.
 
A fost ulterior ministru pentru relaţia cu Parlamentul în Guvernul Văcăroiu şi preşedinte al Consiliului Legislativ, numit de Parlament. A îndeplinit două mandate de parlamentar, în primul mandat ocupând, timp de patru ani, funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. În al doilea mandat, a fost preşedinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii, în primii doi ani ai mandatului, şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, în următorii doi ani. A fost adjunct al Avocatului Poporului timp de trei ani, iar în 2013 a fost desemnat ca judecător la Curtea Constituţională a României. În iulie 2016 a fost ales preşedinte al acestei instituţii, pentru trei ani.
 
Activitatea sa didactică în învăţământul superior a început din 1999 şi continuă şi în prezent, cu susţinerea unor cursuri în domeniile sale de specializare - drept parlamentar, tehnică legislativă şi dreptul muncii. Opera de cercetare a profesorului universitar Valer Dorneanu este şi ea considerabilă: 16 monografii, precum şi peste 60 de articole, studii şi comunicări ştiinţifice publicate în reviste de specialitate sau susţinute în cadrul unor manifestări naţionale şi internaţionale. A fost decorat cu Ordinul Steaua României în grad de Cavaler, dar şi cu diploma Meritul Academic, cea mai înaltă distincţie a Academiei Române, iar Biserica Ortodoxă Română i-a acordat, de asemenea, cea mai înaltă distincţie a sa, Crucea Patriarhală. Şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei l-a distins cu Crucea Moldavă.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii