Personalități Constanța Traian Brătianu împlinește 82 de ani. Carieră împărțită între presă, literatură și pedagogie
Personalități Constanța: Traian Brătianu împlinește 82 de ani. Carieră împărțită între presă, literatură
09 Jun, 2023 00:00
ZIUA de Constanta
1623
Marime text
- Traian Brătianu a lucrat timp de un an (1967 – 1968) ca redactor la „Dobrogea Nouă”. Ulterior, el a mai fost: șef secție și secretar general de redacție la „Delta” din Tulcea (1968 – 1976); redactor și șef de rubrică la „Dobrorgea Nouă” (1977 – 1989)
- De asemenea, constănțeanul a colaborat și cu publicații din afara României precum: „Cernomorsca Komuna” (Ucraina), „Dobrujanska Tribuna” (Bulgaria), „Kurier Szezecinski” (Polonia), „Ottsee Zeitung” (Germania), „Cugetul” (Republica Moldova) etc
- El a mai derulat și o activitate didactică, fiind profesor la: Liceul „Spiru Haret” Tulcea, Liceul Pedagogic Tulcea, Liceul „Traian” Constanța, Liceul „I.G. Duca” Constanța, Liceul Teoretic Cobadin, Universitatea „Andrei Șaguna” din Constanța (lector universitar)
Traian Brătianu este originar din Constanța și a venit pe lume la malul mării în ziua de 9 iunie 1941.
În orașul pontic, Brătianu a învățat din clasa I până în clasa a XII-a, fiind absolvent al liceului „Mircea cel Bătrân”, în anul 1961.
A plecat ulterior în București, unde s-a înscris la Facultatea de Filosofie din cadrul Universității București, luându-și licența în 1966.
A urmat și cursurile Facultății de Jurnalism la aceeași universitate, pe care le-a finalizat în anul 1973.
După terminarea primei facultăți, Traian Brătianu a lucrat timp de un an (1967 – 1968) ca redactor la „Dobrogea Nouă”. Ulterior, el a mai fost: șef secție și secretar general de redacție la „Delta” din Tulcea (1968 – 1976); redactor și șef de rubrică la „Dobrorgea Nouă” (1977 – 1989). După Revoluție, Brătianu a ocupat funcția de redactor șef și coordonator „Cuget Liber” și „Constanța 2000” până în 2006. Alte funcții au fost: redactor la „România Liberă” (2006 – 2008) și redactor colaborator la „Liderul de opinie” (2009).
Traian Brătianu a scris informații, reportaje, interviuri, articole și editoriale în publicațiile amintite.
De asemenea, constănțeanul a colaborat și cu publicații din afara României precum: „Cernomorsca Komuna” (Ucraina), „Dobrujanska Tribuna” (Bulgaria), „Kurier Szezecinski” (Polonia), „Ottsee Zeitung” (Germania), „Cugetul” (Republica Moldova) etc.
El a mai derulat și o activitate didactică, fiind profesor la: Liceul „Spiru Haret” Tulcea, Liceul Pedagogic Tulcea, Liceul „Traian” Constanța, Liceul „I.G. Duca” Constanța, Liceul Teoretic Cobadin, Universitatea „Andrei Șaguna” din Constanța (lector universitar).
În anul 2004, Traian Brătianu a obținut titlul de doctor în istorie cu teza „Politică și societate în Dobrogea”.
Traian Brătianu a fost distins cu: medalia „A XXV-a aniversare a eliberării patriei” (1969), medalia „Andrei Șaguna” (2010), medalia „20 de ani de independență” conferită de Consiliul Raional Călușeni, Republica Moldova (2011), medalia omagială „Regina Maria”, conferită de Liga Culturală Română și Universitatea „Andrei Șaguna” (2013).
Este autorul volumelor: „Politica în recital” – editura Muntenia, Constanța, 1996; „Un Ulise întâmplător. O sută de zile cu nava Zimnicea” – editura Muntenia Constanța, 1998; „Recurs la politică” – editura Muntenia & Leda, Constanța, 2000; „Proteste vesele” – București, Tipored, 2003; „Basarabia, te iubesc!” – editura Fundației „Andrei Șaguna”, Constanța, 2012; „Umor și umoriști dobrogeni” - editura Fundației „Andrei Șaguna”, Constanța, 2015; „Chef de glume” – editura NextBook, 2017; „Ni hao, China! De la proverbe și ghicitori la fapte de viață” – editura Fundației „Andrei Șaguna”, Constanța, 2018, ș.a.
Sursă text: „Dicționar de personalități dobrogene” volumul 4, de Corina-Mihaela Apostoleanu, Constanța Călinescu, Vanghele Culicea, Ion Faiter, Adriana Gheorghiu, Mariana păvăloiu, Anaid Tavitian și Eugenia Timof ticiuc
Citește și:
Imagini de la eveniment. Jurnalistul Traian Brătianu își lansează cartea la Biblioteca Județeană „I.N. Roman“ din Constanța (galerie foto)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii