Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:19 11 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Zi decisivă pentru şeful Consiliului Judeţean Constanţa (rechizitorii)

ro

06 Aug, 2015 00:00 778 Marime text
Valentina Boboc, judecător al Curţii de Apel Constanţa, decide azi dacă Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele CJC, va scăpa de controlul judiciar instituit în dosarul în care este acuzat de subfinanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa.
 
Tot azi, tot un judecător al Curţii de Apel Constanţa va decide dacă se impune menţinerea şefului CJC sub control judiciar în dosarul în care a fost trimis în judecată alături de fundaţiile Fantasio şi Thalia.
 
Deciziile Curţii de Apel Constanţa vor fi definitive.
 
Aşa cum arătam şi în ediţiile trecute, în februarie, Valentina Boboc a anulat mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui Nicuşor Constantinescu de judecătorul Lucian Lică, din Tribunalul Constanţa, şi a luat faţă de şeful CJC măsura arestului la domiciliu. De asemenea, în aprilie, Valentina Boboc i-a înlocuit lui Constantinescu arestul la domiciliu cu controlul judiciar, pe o durată de 60 de zile de la data rămânerii definitive.
 
Cât timp se află sub control judiciar, Nicuşor Daniel Constantinescu nu are voie, printre altele, să exercite funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa.
 
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu (abuz în serviciu) - DNA Constanţa

 
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Constantinescu, Cristian Zgabercea, Fundaţia Fantasio şi Fundaţia Thalia (document)

Ti-a placut articolul?

Comentarii