Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:13 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mobilizare de nave militare în Marea Neagră. Ce se întâmplă

ro

02 Mar, 2017 14:54 4098 Marime text

„Poseidon 2017”, exerciţiul multinaţional organizat de Forţele Navale Române, aduce în Marea Neagră, pentru a doua oară în acest an, Gruparea navală NATO de luptă împotriva minelor marine (SNMCMG-2), din care face parte, în perioada 4-24 martie, şi Dragorul Maritim (DM30) „Slt. Alexandru Axente”.

Nave militare din şapte ţări membre ale Alianţei Nord-Atlantice, două echipe de scafandri specializați în descoperirea și neutralizarea pericolelor subacvatice (EOD), din România și Turcia, şi doi ofiţeri de stat major din Bulgaria şi Turcia, în Centrul de Coordonare a Exercițiilor în Marea Neagră, vor acţiona în comun, timp de o săptămână, pentru îndeplinirea tuturor misiunilor.

Obiectivul principal al acestui exerciţiu este acela de a creşte nivelul de interoperabilitate între forţele participante, în domeniul luptei anti-mină, şi de a desfăşura evaluarea şi certificarea naţională a forţelor ce vor face parte din Forţa de Răspuns Întrunită a NATO (eNRF) pentru anul 2018.

Forțele Navale Române vor participa cu două dragoare maritime, Lt. Lupu Dinescu şi Slt. Alexandru Axente, corveta CAm. Eustațiu Sebastian, navele maritime pentru scafandri Grigore Antipa și Venus, remorcherele maritime Grozavul, Vârtosul, Voinicul și Vânjosul, nava maritimă hidrografică Cpt.cdor Alexandru Cătuneanu și un elicopter Puma Naval.

Gruparea Navală NATO de Luptă împotriva Minelor din Mediterana (SNMCMG-2) va fi prezentă la Constanța cu patru nave: nava de suport logistic ORP K.X. Czernicki (Polonia), nava comandant a Grupării, și vânătoarele de mine ESPS Duero (Spania), TCG Alanya (Turcia), FGS Rotweill (Germania). De asemenea, la exerciţiu vor mai participa şi vânătorul de mine HS Evropi (Grecia), dragorul maritim BGS Priboy (Bulgaria) și vânătorul de mine TCG Anamur (Turcia).

Forţele Aeriene Române vor participa cu două a aeronave MIG 21 LanceR de la Baza 86 Aeriană Borcea.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii