De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
15:31 21 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Consiliul Judeţean Constanţa a „îngenuncheat“ şi Organizaţia Studenţilor Basarabeni

ro

16 Mar, 2016 00:00 1366 Marime text


La solicitarea Consiliului Judeţean Constanţa, Laura Dan Opariuc, judecător al Secţiei Contencios Administrativ şi Fiscal din Tribunalul Constanţa, a dispus ca Organizaţia Studenţilor Basarabeni (OSB) să achite Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) peste 22.000 de lei. Suma reprezintă contravaloarea fondurilor alocate de CJC către OSB pentru sărbătorirea Zilei Naţionale a României, dar şi pentru organizarea Festivalului anual „Zilele Basarabiei“ 2012. Deciziile nu sunt definitive.
 
În primul dosar, instanţa a dispus obligarea studenţilor basarabeni să restituie către CJC „suma de 8.145 de lei, reprezentând contravaloare fonduri alocate în vederea sărbătoririi Zilei Naţionale a României“. „Obligă pârâta (n.r. Organizaţia Studenţilor Basarabeni) la plata către CJC a sumei de 182,45 de lei, reprezentând dobânda aferentă sumei de 8.145 de lei“, se mai arată în minuta instanţei.
 
În cea de-a doua cauză, Organizaţia Studenţilor Basarabeni a fost obligată să plătească CJC-ului suma de 14.090 de lei, reprezentând „contravaloare fonduri alocate în vederea organizării Festivalului anual «Zilele Basarabiei» 2012“. Mai mult decât atât, studenţii trebuie să achite şi 200 de lei, reprezentând dobânda aferentă sumei de 14.090 de lei, dar şi 800 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
 
Deciziile Tribunalului Constanţa nu sunt definitive, ele putând fi atacate la Curtea de Apel Constanţa.
 
Amintim că, pe data de 2 februarie, Laura Dan Opariuc a constatat nelegalitatea celor două hotărâri emise de Consiliul Judeţean Constanţa în 2012, prin care CJC a alocat aproximativ 20.000 de lei Organizaţiei Studenţilor Basarabeni. Prima hotărâre are numărul 447/28.11.2012, iar prin intermediul ei, CJC a dispus alocarea sumei de 8.420 de lei Organizaţiei Studenţilor Basarabeni din Constanţa, cu ocazia sărbătorii „Ziua naţională a României“, în vederea deplasării la Alba Iulia şi vizitării obiectivelor culturale şi istorice din Sinaia.
 
Cea de-a doua hotărâre a CJC declarată nelegală de Laura Dan Opariuc este cea cu numărul 65/05.04.2012, prin intermediul căreia studenţii au primit de la Consiliul Judeţean Constanţa 14.090 de lei, pentru a organiza evenimentul anual „Festivalul Zilele Basarabiei“ 2012.

Citeşte şi  Judecătorul care a anulat taxa de linişte „loveşte“ din nou! - Organizaţia Studenţilor Basarabeni, finanţată de CJC prin două hotărâri nelegale? (documente)

Ti-a placut articolul?

Comentarii