Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
20:11 25 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Gara Constanţa, inaccesibilă propriilor cetăţeni Cât de greu ajunge un om în cărucior la liniile de tren. Ce spun autorităţile (galerie foto + video)

ro

15 Aug, 2016 00:00 3133 Marime text
 
 
Încă de la aderarea în Uniunea Europeană, am promis că vom respecta drepturile persoanelor aflate în scaun cu rotile, însă există în continuare magazine, bănci şi policlinici care ignoră legea.
 
Legea - care nu este respectată în totalitate -spune că toate instituţiile de utilitate publică, indiferent că vorbim despre spitale, policlinici, bănci sau magazine, trebuie să construiască rampe de acces, să rezerve locuri de parcare şi să adapteze toaletele la nevoile persoanelor cu dizabilităţi.
 
Însă, fără un însoţitor, persoanele cu dizabilităţi nu ar avea aproape nicio şansă să călătorească pe calea ferată din Constanţa. Cu acest lucru se luptă zilnic zeci de persoane cu dizabilităţi. În Constanţa este aproape imposibil să circuli cu trenul dacă eşti imobilizat într-un scaun cu rotile. De la intrarea în gară, până la peron şi apoi la urcarea în tren, totul depinde de bunăvoinţa oamenilor din jur. Să nu uităm că aceste rampe sunt utilizate şi de mămicile care au copii mici în cărucioare.

„Este imposibil ca în 2016 să avem astfel de situaţii“

O cititoare a cotidianului ZIUA de Constanţa a sesizat acest aspect într-un mesaj trimis redacţiei. Ea susţine că, după ce ocoleşti destul de mult cu căruciorul pentru copil, intri în pasaj, însă nu poţi urca către celelalte linii, adică 2-3 şi 4-5, accesul făcându-se doar la linia 1.
 
„La Constanţa, în Gara CFR, unde vin atâţia oameni şi circulă atâţia turişti, nu există rampă pentru cărucioare, atât pentru persoanele cu handicap, cât şi pentru cărucioarele de copii. Accesul se poate face până la linia întâi. Apoi, ocolind foarte mult, abia ajungi în pasaj, dar de acolo nu poţi urca către celelalte linii, respectiv 2-3 şi 4-5. Am fost în imposibilitatea de a ajunge pe peron, îmi aşteptam mama în vârstă şi eram cu copilul. Trenul gara la linia 5. Am întrebat, m-am învârtit pe acolo. Nimic“, a transmis cititoarea.
 
În 2009, s-a făcut recepţia lucrărilor la noua euro-gară, iar atunci, oficialii companiei erau optimişti în ceea ce priveşte viitorul clădirii. Vechea gară a fost transformată aproape în totalitate, s-au amenajat o mulţime de spaţii comerciale, s-a mai construit o aripă dedicată tot comerţului şi timpului liber. Clădirea a fost reabilitată cu peste 8 milioane de euro, bani obţinuţi printr-un împrumut rambursabil. Cu toate acestea, persoanele cu dizabilităţi sau mamele cu copii în cărucioare nu au rampe de acces pentru celelalte peroane în afară de linia 1.
 
„Gara din Constanţa a fost reamenajată cu 9 milioane de euro. Gara folosită e tot cea veche. Ce s-a construit e murdar, e gol şi degeaba. Nu e prima dată când întâmpin problema asta. Dar oamenii cu handicap ce fac? Nu călătoresc!? Sau trebuie să decidă destinaţia doar după locul de garare? Este imposibil ca în 2016 să avem astfel de situaţii“, a mai spus cititoarea.

Ce spun autorităţile

Contactat telefonic, Gabriel Ţăranu, directorul general al CFR Călători Constanţa, a precizat că ei se ocupă doar de transportul călătorilor, ceea ce este un aspect bine făcut, fără plângeri, chiar cu scrisori de mulţumire pentru grija şi atenţia pe care le-o acordă celor în cărucior cu rotile.
 
„Noi ne ocupăm de transportul călătorilor, de urcat şi de dat jos din tren. Noi am avut chiar scrisori de mulţumire de la diverse grupuri. Mai ales de la grupuri de copii care au fost în tabără în perioada aceasta. Accesul s-a făcut prin pasajul de la capetele de tunel. Noi i-am preluat şi i-am dus pe la pasajul de la capetele de tunel, nu neapărat prin tunel“, a declarat, pentru ZIUA de Constanţa, directorul general CFR Călători Constanţa. 
 
Marin Ţopai, directorul Agenţiei Judeţene de Prestaţii şi Inspecţie Socială Constanţa, spune că nu s-au primit până acum astfel de sesizări, însă, dacă se vor primi, se va face un control.
 
„Nu am avut sesizări cu privire la acest aspect. Însă, dacă se va face vreo sesizare în acest sens, o să facem un control inopinat şi o să vedem despre ce este vorba. Vom da curs sesizării respective!“, a spus, pentru ZIUA de Constanţa, Marin Ţopai.
 
Problemele ar trebui rezolvate urgent, pentru că în România sunt peste 700.000 de persoane cu dizabilităţi care poate ar dori să vină la mare şi unicul lor mijloc de transport ar fi trenul.

Ti-a placut articolul?

Comentarii