Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:13 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

43 de artisti se intrec la Gala HOP! de la Mangalia

ro

27 Aug, 2008 00:00 1576 Marime text
1219779943.jpg

Primele probe ale concursului vor incepe pe 3 septembrie

Cea de a XI-a editie a Galei Tanarului Actor HOP! va avea loc pe scena Centrului Cultural "Euxin" din Mangalia, in perioada 3 - 6 septembrie. Organizatorii galei sunt UNITER, Ministerul Culturii si Cultelor, Anul European al Dialogului Intercultural, Directia Judeteana pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National Constanta si Primaria Mangalia. Gala este, asa cum afirma organizatorul, Uniunea Teatrala din Romania, unul dintre programele de traditie ale institutiei de cultura, care face parte dintr-un demers de lunga durata al acesteia - sprijinirea si promovarea tinerilor creatori in domeniul teatrului. De 12 ani, parteneriatul cu Primaria Municipiului Mangalia a creat un eveniment de traditie in Romania si singular in peisajul festivalier autohton, fiind o prima carte de vizita a tinerilor absolventi ai institutelor de invatamant superior teatral, o "bursa" a tinerilor artisti. Argumentele organizarii si sustinerii Galei Tanarului Actor sunt motivate de dinamica fenomenului teatral din Romania. Au luat fiinta mai multe companii particulare de teatru, institutiile subventionate se adapteaza ritmului mai intens si concurentei, facultatile de teatru, de stat sau particulare au un numar mare de absolventi, iar posibilitatile de exprimare artistica sunt multiple. De aceea, este nevoie de un eveniment care sa reuneasca artistii si elementele decizionale pentru o mai buna cunoastere a fenomenului teatral actual. Gala Tanarului Actor se organizeaza anual, la Bucuresti (preselectia) si Mangalia (concursul si gala). Editia din acest an va cuprinde concursul participantilor (sectiune individual si grup), ateliere de miscare, conduse de coregraful Florin Fieroiu, analiza si diseminare, concretizate in intalnirea coordonatorilor nationali din cadrul programului PEJA, ce are ca scop contactul cu fenomenul teatral romanesc, analiza si promovarea lui la nivel european, si spectacole. Pe langa concurs, ateliere si spectacole invitate, anul acesta, evenimentul se bucura si de dimensiunea europeana. UNITER este membru in Reteaua Pepinierelor de Tineri Artisti si, in aceasta calitate, a facut demersurile necesare pentru a obtine acordul corespondentilor nationali din tarile europene, membre ale acestei retele, sa participe la evenimentul de la Mangalia, cu scopul de a cunoaste un eveniment in exclusivitate romanesc, care are aceeasi tinta ca si programul european, in ideea sustinerii reciproce. Corespondentii nationali evalueaza creatiile tinerilor si contribuie la promovarea acestora prin propriile retele. Vor fi prezenti la Mangalia aproximativ 20 de corespondenti nationali.

Premii pentru artisti in devenire

Anul acesta, pentru sectiunea individual - proba obligatorie, organizatorii au revenit la unul dintre cei mai populari scriitori romani: I.L. Caragiale, prezent pe scena din Mangalia cu textul "Statistica". Vor fi acordate, ca la fiecare editie de pana acum, premii pentru sectiunea individual (actor si actrita), pentru grup - cel mai bun spectacol, premiul special al juriului "Sica Alexandrescu" (incepand cu a V-a editie). Alaturi de acestea, mai sunt oferite Premiul "Timica", acordat de Asociatia Culturala Candole Partners, si Premiul "Maria Filotti", acordat de Printul Serban Cantacuzino. Juriul este format din Alexandru Berceanu - regizor, Andreea Bibiri - actrita, Florin Fieroiu - coregraf, Virginia Mirea - actrita si Dan Tudor - actor si regizor. Pe 3 septembrie, o data cu deschiderea Galei, la ora 17.00, vor avea loc si primele probe ale concursului. Cei 15 concurenti la sectiunea individual sunt Matei Rotaru, Elena Rusu, Cezar Vlad Popescu, Meda Victor, Ioana Lacramioara Brecea, Lorena Zabrauteanu, Lari Cosmin Giorgescu, Gina Gorea, Ionut Parvulescu, Nicolae Parvulescu, Alina Simionescu, Magda Francu, Pavel Barsan, Giorgiana Elena Popan, Ruxandra Chelaru, Argentina Stoica. La "grup" sunt inscrise in concurs "Dactilograful" de Murray Schisgal (cu Catalin Babliuc si Ioana Barbu), "Metamorfoze" (cu Vlad Dragulescu si Ruxandra Chelaru), "Mistretul cu coltii de argint" dupa Stefan Augustin Doinas (cu Anca Stefan, Ilona Hrestic, Raluca Pintilie, Ramona Hriscu, Tudor Rotaru, Claudiu Galateanu), "Apa de Havel" de Matei Visniec (cu Dorin Ionescu si Lorena Lupu), "Hai sa ne jucam de-a Hamlet", dupa William Shakespeare (cu Radu Cernat Dan, Andreea Zivideanu, Alexandru Bogdan, Gratiela Teohari, Alex Cretulescu, Meda Victor, Raluca Vermesan, Tecla Tudor, Mihaela Popa, Ninel Surdu), "Just Push Play", spectacol de improvizatie (cu Ana Cazacu, Dragos Muscalu, Bogdan Radulescu, Giorgiana Elena Popan, Robert Pavicsits). Tot in fiecare zi a galei, de la ora 10.00, se desfasoara "Atelierul" lui Florin Fieroiu, cu tema "Alteritate". Festivitatea de premiere - care va incheia cea de XI-a editie a Galei Tanarului Actor HOP! - este programata pentru ora 20.30, pe scena Centrului Cultural "Euxin". - Anul acesta s-au inscris la preselectie peste 100 de tineri artisti absolventi (individual si grup). Preselectia a avut loc in Bucuresti, in perioada 30 iunie - 2 iulie 2008, si au ramas in concurs 43 de tineri absolventi. - In cadrul Galei HOP!, au loc aproximativ 50 de actiuni pe perioada desfasurarii acesteia (3 - 6 septembrie 2008), dintre care aproximativ 35 sunt spectacole in concurs. - Pe 6 septembrie, de la ora 19.30, va avea loc un recital Harry Tavitian. - In aceeasi zi, pe terasa "Casino", va fi organizata si "traditionala" intalnire dintre juriu si tinerii actori, moderata de regizorul Cornel Todea.

Scris de: {autor}M.D.M.{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii