Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:33 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spectacol umanitar în Mamaia pentru fiul fotbalistului Cosmin Pașcovici

ro

24 Aug, 2016 14:35 8566 Marime text
La nici trei ani, la vârsta la care alți copii abia învață să descopere lumea, Denis Pașcovici, fiul fostului fotbalist al Farului, Cosmin Pașcovici, primea un diagnostic groaznic din partea medicilor: cancer pe creier.
 
De mai bine de șapte ani, copilul se luptă cu maladia și a fost supus la numeroase intervenții chirurgicale dificile. În 2010, după chimioterapie și radioterapie, medicii francezi i-au anunțat pe părinții lui Denis că fiul lor a învins cancerul.
 
Bucuria părinților s-a spulberat anul acesta, când, după o criză neașteptată, băiatul a ajuns în comă la Spitalul Județean din Constanța. Acum, Denis este acasă. De patru luni este în stare vegetativă, iar în perioadele lungi petrecute prin spitale a fost infectat și cu două bacterii intraspitalicești.
 
Din cauza stării de sănătate a lui Denis, tatăl său a fost nevoit să renunțe la cariera sportivă și a mers la muncă în străinătate pentru a face rost de bani pentru tratamentul extrem de costisitor al copilului. Eforturile financiare ale familiei nu mai sunt însă suficiente, astfel că orice donație, cât de mică este binevenită pentru a-i reda speranța la o viață normală lui Denis.
 
Mâine, în clubul Belaggio din Mamaia are loc un spectacol umanitar, la care vor lua parte Anda Adam, Andreea Antonescu, Morris, Carmen Simionescu, Julia Jianu etc. Banii strânși din bilete vor fi donați familiei Pașcovici pentru tratamentul lui Denis.
 
 
Citește și ... Proiect de hotărâre de CJC privind ajutorarea financiară a fiului fostului fotbalist Cosmin Paşcovici
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii