Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
03:50 28 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Start la luat fondurile nerambursabile ale Constanţei. Peste două milioane de lei pentru Festivalul Verii şi spectacole estivale

ro

19 Apr, 2016 00:00 1527 Marime text

 
Carnavalul de la Mamaia, născocit de Mazăre, eveniment în cadrul căruia fostul primar se putea deghiza şi transforma în lideri ai lumii care mai de care mai controversaţi, a apus sub bagheta lui Decebal Făgădău. Dar nu de tot, căci actuala conducere a municipalităţii a decis că spectacolele estivale sunt un bun necesar. Aşa că s-a demarat procedura de selecţie de oferte pentru două mari categorii de spectacole care se vor organiza din bani publici, pe fonduri nerambursabile.
 
După ce - în buna "tradiţie" implementată de Făgădău, nu cu foarte mare succes în ultimele luni - municipalitatea a cerut constănţenilor să formuleze propuneri şi să îşi exprime părerea cu privire la organizarea unui festival al verii, dar şi a unei serii de spectacole estivale, Primăria Constanţa anunţă că este gata caietul de sarcini şi anunţul de participare la procedura de selecţie de proiecte. Selecţia se va face pentru domeniile cultural (doar pentru subdomeniile muzică, teatru, istorie/antichitate, multiculturalitate - etnii, arte vizuale şi plastice), sportiv şi tineret, precum şi pentru realizarea proiectelor nonprofit de interes general "Spectacole Estivale 2016" şi "Festivalul Verii 2016".
 
Bugetul maxim disponibil pentru domeniul cultural (doar pentru subdomeniile muzică, teatru, istorie/antichitate, multiculturalitate - etnii, arte vizuale şi plastice) este de 1.600.000 de lei, inclusiv TVA. Cuantumul maxim al finanţării pentru un proiect cultural este de 300.000 de lei. Bugetul maxim disponibil  pentru domeniul sportiv este de 600.000 de lei, inclusiv TVA. Cuantumul maxim al finanţării pentru un proiect sportiv este de 200.000 de lei. Bugetul maxim disponibil pentru domeniul tineret este de 150.000 de lei inclusiv TVA. Cuantumul maxim al finanţării pentru un proiect de tineret este de 50.000 de lei.
 
În ceea ce priveşte spectacolele estivale, acestea ar trebui să se desfăşoare în staţiunea Mamaia, zona Perla, pe scena amenajată în piaţetă, dar şi pe plajă. Spectacolele, adresate copiilor şi adolescenţilor, ar urma să se desfăşoare în perioada sezonului estival, în fiecare seară. Primăria avansează deja unele propuneri gândite, probabil, de cei de la departamentul Relaţii internaţionale şi organizări evenimente.
 
Bugetul maxim disponibil pentru atribuirea    contractului de finanţare nerambursabilă pentru  realizarea proiectului nonprofit de interes  general "Spectacole Estivale 2016" este de 600.000 de lei, inclusiv TVA. Proiectele se  depun la sediul Primăriei Constanţa din Piaţa Ovidiu nr. 9. Dată-limita de depunere a proiectelor este 6 mai, ora 16.00.
 
Proiectele depuse în vederea atribuirii contractului de finanţare nerambursabilă pentru realizarea proiectului "Spectacole Estivale 2016" se vor deschide în  data de 12 mai, la ora  12.00, în  prezenţa membrilor comisiei de selecţie. Perioada de selecţie şi evaluare a proiectelor este de două săptămâni, respectiv 12.05.2016 - 25.05.2016.
 
Propunerile Primăriei municipiului Constanţa pentru manifestările ce urmează a se desfăşura în cadrul spectacolelor estivale sunt: numere de muzică şi dans, realizate de copii şi adolescenţi talentaţi; numere de magie şi entertainment pentru copii; teatru pentru copii şi tineret; scenete, concursuri, numere artistice susţinute de şcolile din municipiul Constanţa; spectacole de lumini şi umbre, baloane de săpun; concursuri şi jocuri pentru copii; proiecţii de filme pentru copii; mascote, animatori; concerte ale artiştilor cunoscuţi şi apreciaţi de copii; concursuri sportive pe plajă; ateliere creative, iar lista rămâne deschisă.
 
Pentru Festivalul Verii, care este un soi de variantă estivală a Festivalului Iernii (organizat pentru prima dată în iarna 2015 - 2016, fără prea mare succes), municipalitatea propune ca spectacolele să se deruleze, la fel ca şi în cazul "răposatului" carnaval, în staţiunea Mamaia, pe scena amenajata în zona Cazino şi pe promenada Cazino Mamaia. Spectacolele ar urma să se desfăşoare în fiecare weekend (vineri, sâmbătă şi duminică), începând cu luna iulie şi până la 31 august. La fel ca şi carnavalul născocit de Mazăre.
 
Bugetul maxim disponibil pentru atribuirea    contractului de finanţare nerambursabilă în vederea realizării proiectului nonprofit de  interes general "Festivalul Verii 2016" este de 1.500.000 de lei, inclusiv TVA. Proiectele se depun la sediul Primăriei municipiului Constanţa din Piaţa Ovidiu nr. 9. Data-limită de depunere a proiectelor este 6 mai, ora 16.00.
 
Proiectele depuse pentru atribuirea contractului  de finanţare nerambursabilă în vederea realizării proiectului nonprofit de interes general  "Festivalul Verii 2016" se vor deschide în data de 10 mai, la ora 12.00, în prezenţa membrilor comisiei de selecţie. Perioada de selecţie şi  evaluare a proiectelor este de două săptămâni, respectiv 10.05.2016 - 23.05.2016
 
Propunerile Primăriei municipiului Constanţa pentru manifestările ce urmează a se desfăşura în cadrul acestui festival constau în organizarea de concerte de muzică pop/rock/alternativ; spectacole susţinute de trupe de dans: balet clasic, dans sportiv, modern şi contemporan; spectacole teatrale; concerte de muzică clasică; spectacole de imagini şi lumini, video mapping; prezentări de modă ­- creatori români şi străini, concursuri de miss/mister; numere de circ: acrobaţii pe frânghii, jonglerii, demonstraţii de echilibru, forţă, contorsionism etc. Este, dacă vreţi, un fel de bâlci cu de toate, de la acrobaţii, jonglerii, domnişoare şi cavaleri aproape dezbrăcaţi, până la spectacole de balet şi de teatru. Dacă de la carnavalul de la Mamaia inventat de Mazăre ştiam la ce să ne aşteptăm, propunerile Primăriei Constanţa ne iau cu totul prin surprindere de această dată: numere de circ, numere de balet şi de teatru în acelaşi loc.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • xy 19 Apr, 2016 08:20 Festivalul de Muzica Usoara Mamaia ! ... alte judete si-au pastrat festivalul de muzica usoara... Constanta nu este in stare!?! Poate deveni Festival de Muzica, pe sectiuni de o zi si Gala Muzicii.