Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:29 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Festivalul Verii. Primăria Constanţa se judecă din nou cu Asociaţia „Eurocult“

ro

20 Apr, 2019 00:00 2267 Marime text
Primăria municipiului Constanţa a chemat la judecată Asociaţia „Eurocult“. Juriştii municipalităţii au înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanţa dosarul 11553/212/2019, care are ca obiect „pretenţii”.
Primăria municipiului Constanţa s-a judecat şi anul trecut cu „Eurocult”, în dosarul 4900/118/2018 având ca obiect „pretenţii”. În cauză era vorba, ca şi acum, despre Festivalul Verii 2017, organizat de „Eurocult“, care nu depusese documentele justificative pentru tranşa a doua de bani în cadrul proiectului pe fonduri nerambursabile „Festivalul Verii 2017”.
 
Dosarul, înregistrat iniţial pe rolul Tribunalului Constanţa, a ajuns acum în atenţia Judecătoriei, potrivit deciziei magistraţilor, pronunţată în şedinţa publică din 28.11.2018. „Admite excepţia necompetenţei materiale. Declină competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Constanţa”, se arată în decizie.

Despre Asociaţia „Eurocult” 

 
Judecătoria Constanţa, Secţia Civilă, a luat în dezbatere, la începutul anului 2017, dosarul cu număr unic de înregistrare 1039/212/2017, având ca obiect acordare personalitate juridică. Petentul cauzei a fost Asociaţia „Eurocult“. Completul CAF3 a admis cererea şi a dispus înscrierea Asociaţiei „Eurocult“ în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa Judecătoriei Constanţa. Aproape 1.500.000 de lei trebuiau să ajungă în final în conturile „Eurocult“, pentru proiectul „Festivalul Verii 2017“.

Evenimentul s-a desfăşurat în staţiunea Mamaia - Piaţeta Cazino, în perioada 14.07.2017 - 3.09.2017. Valoarea totală a proiectului a fost de 1.638.377 de lei, valoarea contractului semnat cu municipalitatea - 1.476.015 lei, iar contribuţia Eurocult - 162.362 de lei, respectiv 11% din valoarea finanţării şi 9,9% din valoarea proiectului. Contractul, plătibil în două tranşe (1.033.210 lei, respectiv 442.804,50 de lei), a fost semnat din partea Asociaţiei „Eurocult“ de Anamaria Tramundana, în calitate de preşedinte al ONG-ului.
 
Citeşte şi:
 
Primăria şi Asociaţia „Eurocult“ nu au căzut la pace Documentele justificative şi deconturile pentru Festivalul Verii 2017, tranşate de magistraţii Judecătoriei Constanţa

Primăria Constanţa, la judecată cu Asociaţiile „Teatrelia” şi „Eurocult”, controlate de Anamaria Tramundana
 
Constanţa. Contractele semnate de municipalitate în 2017 „Teatrelia“ şi „Eurocult“, campionii fondurilor nerambursabile pe proiecte de interes general! (document)

Adara Tramundana, puntea dintre ONG-uri şi un proces în instanţă! După ce a anulat 30 la sută din bugetul Festivalului Verii 2016, Primăria Constanţa a dat pe mâna Asociaţiei „Teatrelia“ Festivalul Iernii 2017! (document)

Făgădău bifează o premieră! Primăria Constanţa nu mai acordă tranşa a doua a plăţii pentru Festivalul Iernii 2016 şi cere bani înapoi Fundaţiei „Clopot“ pentru nerespectarea proiectului tehnic! (galerie foto+documente)
 
Municipiul Constanţa nu renunţă, nu plăteşte Ce spune Decebal Făgădău despre procesul cu Asociaţia Culturală „Mişcarea Teatrală“
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii