Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:30 02 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Moinescu vrea portul Medgidia la primarie

ro

24 Oct, 2006 00:00 888 Marime text

Partidul e in tot si-n toate

# Incercarile primarului de a scoate bani si din piatra seaca sunt sustinute politic de o parte a conducerii Partidului Democrat * Deputatul Laurentiu Mironescu a adresat o interpelare ministrului Transporturilor Radu Berceanu, prin care ii supune atentiei acestuia posibilitatea arondarii portului Medgidia administratiei locale

Este arhicunoscuta pozitia democratilor constanteni legata de "predarea" cheilor porturilor dobrogene catre administratiilor locale. Reprezentantii PD au afirmat in repetate randuri ca nu sunt de acord cu preluarea porturilor de functionarismul local. De altfel, toate incercarile primarului Radu Mazare de a prelua Portul civil Constanta au fost zadarnicite. Pentru portul Medgidia insa, democratii au o explicatie care se constituie in exceptia de la regula. Motivele tehnice au fost silabisite mai putin decat cele de natura politica.Planurile grandioase ale administratiei Moinescu executate cu sprijinul nemijlocit al PDPreluarea portului este un vis mai vechi al edilului municipiului Medgidia, Dumitru Moinescu. Un vis care ar putea deveni realitate prin bunavointa colegului sau de partid, Radu Berceanu, singurul in masura sa dea curs unei asemenea solicitari. Trecerea portului Medgidia in subordinea administratiei locale nu va fi posibila decat printr-o hotarare de Guvern. Cel care pregateste terenul acestui consens politic este deputatul PD Laurentiu Mironescu. Acesta a adresat o interpelare ministrului Berceanu prin care aduce ii la cunostinta ca prin arondarea portului Medgidia administratiei Moinescu s-ar putea rezolva o problema esentiala pentru dezvoltarea durabila a celui de-al treilea municipiu al judetului Constanta. In opinia deputatului, acest cadou al ministerului catre Moinescu s-ar putea constitui intr-o supapa de dezvoltare a economiei orasului Medgidia si in mijloace de angajare a fortei de munca din zona. Mironescu mai sustine ca schema de functionare a obiectivelor aflate in subordinea Administratiei Canalelor Navigabile, cum este si cazul Portului Medgidia descurajeaza traficul derulat prin acest portulet, neimplicand municipalitatea in lantul decizional. Colegul de stindard politic al lui Moinescu mai sustine in expunerea sa ca portul Medgidia, care are deschidere la Canal, poate deveni un centru de distributie local, doar cu conditia ca managementul portuar sa se inscrie in linia strategica a administratiei Moinescu.Viceprimarul Talasman bajbaie proiecteDumitru Moinescu nu a putut fi contactat pentru a-si exprima un punct de vedere pe aceasta tema. In schimb, afirmatiile viceprimarului PNL Mircea Talasman in privinta preluarii portului au demonstrat ca in Primaria Medgidia, nu stie dreapta ce face stanga. Talasman sustine ca "preluarea Portului de administratie locala este un proiect mai vechi, pentru care nu s-au facut deocamdata demersuri". Total dezinformat, Talasman a precizat ca arondarea Portului Medgidia administratiei locale este de fapt intentia ministerului condus de Berceanu. Tot el s-a contrazis apoi si a afirmat ca din cunostintele sale, Primaria Medgidia ar fi purtat oarece discutii in acest sens inclusiv cu Administratia Canalelor Navigabile.Din putinele informatii pe care le detine vizavi de acest subiect, viceprimarul spune ca administratia locala ar dori sa construiasca noi depozite si dane in Portul Medgidia mai cu seama ca anul viitor in imediata vecinatate a portului se va injgheba un parc industrial. Asta inseamna bani si o noua redimensionare a traficului portuar in zona si din nou bani pentru bugetul primariei conduse de Moinescu.ACN nu vede cu ochi buni "impartirea" portuletelorDirectorul Administratiei Canalelor Navigabile, Valentin Zeicu nu este de acord cu aceasta preluare si apreciaza ca pe fond - Portul Medgidia este mort, iar arondarea acestuia in subordinea primariei ar atarna ca o piatra de moara pe umerii edilului, indiferent de partidul pe care-l reprezinta. "Preluarea portului ar complica si mai tare existenta primariei, din punct de vedere al cheltuielilor de intretinere", considera Zeicu.In prezent, ACN are in administrare patru portulete: cele de la Ovidiu, Basarabi, Medgidia si Luminita (Navodari). Directorul ACN nu stie ce se va intampla ca urmare a demersurilor facute de Primaria Medgidia si de structura politica a PD-ului, dar este de parere ca aceste preluari au un caracter total neprofesionist. Cert este ca ACN-ului nu i s-a solicitat niciun acord in acest sens, motiv pentru care conducerea institutiei infirma ca ar fi avut vreun dialog pe acest subiect cu administratia locala din Medgidia.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii