Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:36 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ProFeminAntrep - Formare profesională în antreprenoriat pentru femei

ro

21 Nov, 2011 23:20 1164 Marime text

ProFeminAntrep - Promovarea egalităţii de şanse în antreprenoriat este un proiect implementat de Universitatea Spiru Haret în parteneriat cu Uniunea Naţională a Femeilor Democrate din România. Acest proiect strategic finanţat din Fondul Social European se desfăsoară atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, pe o perioadă de 3 ani, în cele 8 regiuni de dezvoltare ale ţării.

Proiectul abordează problematica dezvoltării resurselor umane prin promovarea incluziunii sociale şi a egalităţii de şanse pe piaţa muncii, cu implicaţii asupra educaţiei şi formării profesionale a populaţiei în vederea integrării pe piaţa muncii, în condiţiile crizei economice actuale.

Obiectivul general al proiectului constă în ridicarea nivelului de pregătire profesională a femeilor prin participarea la programe de formare în antreprenoriat adaptate condiţiilor economice şi geografice specifice regiunilor de dezvoltare ale României. Scopul este acela de a susține femeile în dobândrea competenţelor necesare iniţierii unei afaceri personale sau a ocupării unui loc de muncă.

În cadrul proiectului sunt realizate cursuri de formare profesională în antreprenoriat pentru 7200 de femei (900 femei din fiecare regiune de dezvoltare), dintre care 2880 sunt studente.

În regiunea Sud-Est, proiectul va avea 504 participante la cursurile de formare, dintre care 280 în Constanța, 140 în Galați, 56 în Buzău și 28 de beneficiare în Brăila. Proiectul are încă multe solicitări din partea femeilor, în Constanța sunt înscrieri pentru încă 7 cursuri pe lângă cele care s-au desfășurat. Ultimele programe de cursuri din Constanța au avut loc în perioada 30 septembrie-2 octombrie.

Prin desfăşurarea lor în toată ţara, cursurile certificate CNFPA (Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor), crează posibilitatea valorificării potenţialului local sau regional în dezvoltarea unei afaceri.

Experţii din cadrul echipei de proiect acordă asistenţă şi consultanţă femeilor din grupul ţintă care doresc iniţierea unei afaceri în toate fazele acestui demers, asigurând activităţile de sprijin şi monitorizare şi după iniţierea acesteia. Un număr de cel puţin de 360 de femei, dintre care 144 studente, vor fi asistate şi consiliate în iniţierea unei afaceri.

Competenţele dobândite sunt, în principal, în domeniile antreprenoriat, management al afacerilor, marketing, management al resurselor umane, comunicare şi relaţii publice, financiar, contabilitate primară, juridic.

După finalizarea cursurilor, absolventele se pot înscrie la Concursul "Premiul pentru inţiativa antreprenorială feminină" unde sunt premiate cele mai bune idei antreprenoriale.

În cadrul proiectului se desfăşoară campania „Femei de succes" care constă în organizarea unei conferinţe naţionale şi a 8 conferinţe regionale în cadrul cărora femei antreprenor de succes, din diverse domenii de activitate, împărtășesc din experienţa lor încurajând astfel participantele în iniţierea propriei afaceri. La Constanța, în aula Facultății de Management Financiar Contabil a Universității Spiru Haret, s-a desfasurat Conferința Regională Sud-Est "Femei de succes", la care și-au prezentat propria "poveste" de succes: Stela Curt-Mola (Agenția regională pentru IMM-uri), Elena Coandă ( Manager "Junior Group"), Luminița Pistol (Decan - Marketing și Afaceri Internaționale, USH) : Elena Francu(Director-Directia Județeana de Sport), Fotini Teodorescu (Președinte - Director General, "Dobrogea Grup"), Simona Gherasim (Director "Sanofi - Avensis"), Aurelia Lăpușan (Conf.univ.dr. Jurnalism, Univ."Ovidius" Constanța) și două beneficiare ale programelor desfășurate anterior.

Mai multe detalii despre acest proiect se pot găsi la adresa www.profeminantrep.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii