Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:13 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Restanțele Guvernului Raport privind stadiul realizării programului de guvernare, emis înainte de ședința CEx

ro

12 Oct, 2017 17:40 1033 Marime text
Cu câteva ore înainte ca membrii Comitetului Executiv al PSD să se adune pentru a lua o decizie în privința problemelor ridicate de premierul Mihai Tudose, inclusiv remanierea miniștrilor cu probleme penale, presei care îl susține pe Liviu Dragnea i-a fost livrat un raport de evaluare a activității Cabinetului Tudose, relatează Digi 24.

Intitulat „Raport privind stadiul realizării programului de guvernare”, documentul emis astăzi are 18 pagini și trece în revistă restanțele Guvernului Tudose.

La Capitolul 1, „Domeniul Politici macroeconomice. Fiscalitate. Buget” sunt enumerate 45 de măsuri neîndeplinite. Interesant este că unele dintre măsuri sunt considerate „neîndeplinite” și marcate cu câte un „X” mare de culoare roșie chiar dacă au termen de îndeplinire 1 ianuarie 2018.

Printre acestea:

- Reducerea numărului taxelor, tarifelor și comisioanelor la maximum 50 (10 pentru persoanele fizice, 40 pentru persoanele juridice) - termen: 1 septembrie pentru prezentarea nomenclatorului taxelor din România.

- Neimpozitarea venitului pentru cel puțin trei tineri/firmă din domeniul agricol, cu vârste mai mici de 40 de ani, în primii 4 ani de la angajare - termen: măsurile trebuie începute din 2017 pentru a fi aplicate de la 1 ianuarie 2018.

- Neimpozitarea venitului pentru medici - termen: 1 ianuarie 2018.

- Reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10% - termen: 1 ianuarie 2018.

- Eliminarea impozitului pe mijloacele de transport și utilajele agricole - termen: 1 ianuarie 2018.

- Eliminarea impozitului pe dividende - termen: 1 ianuarie 2018.

- Reducerea de 4,25 puncte procentuale a contribuțiilor sociale de la 39,25% la 35% - termen: 1 ianuarie 2018.

- Extinderea cotei de 5% de TVA pentru vânzarea de locuințe cu o suprafață mai mică de 120 mp și pentru inputuri în agricultură - termen: 1 ianuarie 2018.

- Introducerea impozitului pe cifra de afaceri - termen: 1 ianuarie 2018.

- Introducerea contribuției de solidaritate - termen: 1 ianuarie 2018.

- Reintroducerea impozitului pe venitul global la nivelul persoanei fizice - termen: 1 ianuarie 2018.

- Reorganizarea ANAF

- Păstrarea doar a contribuțiilor de sănătate și de asigurări sociale datorate de către angajat - termen: 1 ianuarie 2018.

- Plata CAS-ului la fondurile de pensii private, fără a mai exista obligația de a-l (sic!) plăti la bugetul asigurărilor sociale de stat - termen: 1 ianuarie 2018.

- Corectarea disfuncțiilor din sistemul de pensii în scopul reducerii deficitului bugetului asigurărilor sociale de stat, prin eliminarea inechităților și îmbunătățirea colectării veniturilor - termen: septembrie 2017.

- Depolitizarea managementului public - termen: 1 ianuarie 2018.

Spre finalul documentului, pe o singură pagină, au fost înghesuite, cu font mic, șapte măsuri care au fost îndeplinite de Guvernul Tudose, printre care creșterea valorii punctului de pensie de la 1 iulie 2017, introducerea Split TVA și introducerea Programului Rabla destinat achiziției de mașini electrice.

După care urmează un grafic mare, pe toată pagina, să se vadă clar că Mihai Tudose contabilizează 45 de măsuri neîndeplinite și doar 7 măsuri îndeplinite.

Iar pe ultima pagină, au fost puse două citate din programul de guvernare, ambele referitoare la pensii și pensionari: „Vom corecta încă din septembrie 2017 disfuncțiile din sistemul de pensii în scopul reducerii deficitului bugetului asigurărilor sociale de stat, prin eliminarea inechităților și îmbunătățirea colectării veniturilor” (Capitolul Politici macroeconomice. Fiscalitate. Buget, pag. 22), respectiv „Viață decentă pentru pensionari. Modificarea legislației privind sistemul de pensii cel târziu 1 octombrie 2017“ (Capitolul Politici publice în domeniul Muncii și Justiţiei Sociale, pag. 55).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii