Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
15:10 22 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Preşedintele Iohannis vizitează marţi Centrala Nuclearelectrică de la Cernavodă

ro

14 Oct, 2016 21:42 762 Marime text
Preşedintele Klaus Iohannis va vizita marţi Centrala Nuclearelectrică de la Cernavodă, a anunţat purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.

"Marţi, vă informez că preşedintele României se va afla în vizită la Centrala Nuclearelectrică de la Cernavodă", a spus Dobrovolschi, într-o conferinţă de presă.

 
Mădălina Dobrovolschi a precizat că şeful statului va avea discuţii cu angajaţii şi conducerea Centralei.
 

"Este o întâlnire şi o vizită într-un context în care este exprimată preocuparea pentru ceea ce înseamnă industria nucleară şi în general sistemul naţional energetic", a spus purtătorul de cuvânt al şefului statului.

 
Ea a menţionat că, acum 20 de ani, a fost deschis primul reactor la Centrala Nucleară de la Cernavodă, iar la finalul lui 2015 centrala a primit un certificat care subliniază excelenţa în securitate nucleară, operaţiuni şi producţie.
 

"Este un subiect important acesta al industriei nucleare, aflat la nivel de subiect strategic pe masa CSAT", a completat Mădălina Dobrovolschi.

 
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui a amintit că la nivel guvernamental a fost creat grupul de lucru pentru probleme de securitate energetică regională, în cadrul căruia Administraţia Prezidenţială are o activitate intensă pentru a se găsi soluţii la problemele cu care se confruntă acest sector.
 
De asemenea, ea a arătat că Centrala de la Cernavodă se află între primele cinci din lume.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii