Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
12:46 24 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

UPDATE Pleci la drum? Iată cum se prezintă traficul la această oră

ro

13 Feb, 2016 08:28 780 Marime text
 
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația întreruptă din cauza unor evenimente rutiere sau a condiţiilor meteorologice nefavorabile.
 
În judeţul Gorj ninge pe DN67C Novaci - Rânca, între kilometrii 18 şi 34+800 de metri. Pe porţiunea cuprinsă între kilometrii 27 şi 34+800 s-a depus zăpadă, stratul (în amestec cu material antiderapant) măsurând aproximativ un centimetru. Se acţionează cu două utilaje de deszăpezire.
 
În judeţul Galaţi a început să se lase ceaţă. Vizibilitatea este bună în acest moment (peste 100 de metri), însă este posibil să scadă în unele zone, în orele următoare.
 
În judeţul Bihor, traficul rutier se desfășoară pe o bandă, alternativ, pe DN1H Aleșd – Nușfalău, la kilometrul 8+350 de metri, între localităţile Şinteu şi Peştiş, din cauza pietrelor căzute de pe versant. Se estimează că partea carosabilă va fi degajată în cursul zilei.
 
Amintim că pe autostrada A1 Orăștie – Sibiu circulația este oprită între nodurile rutiere Săliște și Cunța (km 270+020 – km 292+455), în vederea remedierii degradărilor constatate la kilometrul 275+650 de metri. Autovehiculele sunt deviate pe DN1.
 
Reamintim că DN7C (Transfăgărăşan) este închis pe sectorul cuprins între kilometrii 104+000 (Piscu Negru, judeţul Argeş) și 130+800 (cabana Bâlea-Cascadă, judeţul Sibiu), în vederea evitării situaţiilor ce pot periclita siguranţa circulaţiei, din cauza fenomenelor naturale extreme (căderi de stânci, alunecări de teren etc.).
 
De asemenea, şi DN67C (Transalpina) este închis între kilometrii 34+800 (Rânca, judeţul Gorj) și 79+200 (Curpăt, judeţul Alba), conform prevederilor Normativului privind prevenirea şi combaterea înzăpezirii drumurilor publice – indicativ AND 525/2013.
 
În judeţul Buzău, pe DN10 Brașov – Buzău, în zona Siriu, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone din cauza lucrărilor de reparaţie a unui viaduct (la kilometrul 85+534 de metri). Ruta ocolitoare pentru traficul greu este DN1B Buzău – Ploieşti, DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele, DN1 Săcele – Braşov.
 
Pe DN57, la km 65+600, circulaţia rutieră s-a reluat pe jumătate de cale, cu restricţie de înălţime (maximum patru metri, din cauza reţelei provizorii de transport a energiei electrice). În această zonă, între localităţile Şviniţa (judeţul Mehedinţi) şi Berzasca (judeţul Caraş-Severin), circulaţia a fost întreruptă începând cu data de 16 ianuarie 2016, din cauza căderilor de pietre de pe versanți. În zonă se desfăşoară în continuare lucrări de fărâmiţare a materialului pietros şi de degajare a acestuia de pe carosabil, în vederea deschiderii în totalitate a circulaţiei rutiere, în condiţii normale de trafic şi siguranţă rutieră.
 
Având în vedere că Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare referitoare la precipitaţii şi intensificări ale vântului, valabilă în intervalul 13 februarie, ora 08.00 - 14 februarie, ora 14.00, conducătorilor auto le este recomandat să ruleze cu viteză adaptată în funcţie de starea carosabilului şi să folosească luminile de întâlnire inclusiv pe timpul zilei, pentru a fi mai vizibili în trafic.
 
De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că noaptea, pe timp ploios, proprietăţile reflectorizante ale marcajelor sunt diminuate (iar pe multe drumuri marcajele s-au şters pe timpul iernii), riscul ieşirii în decor fiind ridicat, mai ales în curbe.

UPDATE, ora 9.12:

La această oră, în judeţul Gorj, plafonul de nori este coborât pe DN67C Novaci - Rânca, vizibilitatea fiind sub 100 de metri între kilometrii 18 şi 34+800. Ninge uşor, iar pe carosabil s-a depus un strat subţire de zăpadă, care măsoară aproximativ un centimetru (între kilometrii 27 şi 34+800). Se acţionează cu două utilaje de deszăpezire şi de împrăştiere a materialului antiderapant.


Sursa foto: metropotam.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii