Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:52 24 03 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeşteDobrogea Universitarul Adrian Bavaru - „Ingineria dobrogeană este mai bine reprezentată prin Garabet Kumbetlian“

ro

15 Mar, 2019 00:00 535 Marime text
Motto: „Cunoaşterea este puntea care ne conectează cu toţi cei care au trăit vreodată înaintea noastră. De la civilizaţie la civilizaţie şi de la viaţă la viaţă, contribuim cu poveştile individuale care devin istoria noastră colectivă.
Indiferent cât de bine păstrăm informaţiile despre trecut, cuvintele din aceste povestiri nu sunt decât «informaţii» până la momentul în care le dăm un înţeles. Modul în care aplicăm ceea ce ştim despre trecutul nostru devine înţelepciunea prezentului”. (Gregg Braden)


 
Născut la 16 decembrie 1937, biologul Adrian Bavaru a absolvit Universitatea din Bucureşti - Facultatea de Biologie în anul 1959 şi a studiat cu bursă acordată de Academia Română la Paris şi Marsilia. Doctor în ştiinţe biologice (1977), specializarea Botanică marină (algologie), prof. univ. dr. Bavaru a scris peste 80 de lucrări ştiinţifice cu tematică din biologia marină, botanica terestră, ocrotirea naturii, publicate în ţară şi străinătate.
 
În anul 2003 a fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină-Veterinară Banatul, din Timişoara, iar în 2016 a fost declarat cetăţean de onoare al municipiului Constanţa. Adrian Bavaru a fost rector al Universităţii „Ovidius” în două mandate (1996-2004) şi deţine funcţia de viceconsul onorific al Italiei la Constanţa.
 
„Gari (Garabet Kumbetlian - n.r.) a fost mai mare decât mine cu un an. El a terminat ultima promoţie cu 11 clase la Liceul «Mircea», iar eu am fost prima promoţie cu 10 clase la acelaşi liceu. La vârsta de 16 ani jumate terminam liceul, iar la 21 de ani absolveam facultatea şi armata, cu grad de sublocotenent, la arma chimică şi atomică. Ai mei, fiind profesori, m-au băgat la şcoală de la 6 ani jumate şi am învăţat la o şcoală catolică, sub egida bisericii catolice, tata fiind italian. În clasa a II-a ţin minte că am învăţat două limbi străine: germana şi franceza.
Revenind la Garabet Kumbetlian, am fost colegi de promoţie cu scriitorii Eugen Lumezianu şi Ioan Roman, secretarul literar artistic Jean Badea, academicianul Traian Marian Gomoiu, doctorul Viorel Tode, judecătorul Ioan Baschinos, publicistul Vartan Arachelian, Bebe Ciurescu. Anul acesta vrem să aniversăm 65 de ani de la absolvirea liceului.
 
Pe vremea aceea încă nu se învăţa în actualul local al Colegiului Naţional «Mircea cel Bătrân», care era ocupat de trupele sovietice, care au stat până prin 1959, ci la Liceul «Ana Ipătescu» (actual Colegiu «Mihai Eminescu»). Noi învăţam după-amiaza, de la ora 13, iar fetele dimineaţa, intrau la 7,30 şi terminau la 12,30. Și uite aşa ne lăsam bileţele în bănci.  Aşadar, am terminat amândoi în acelaşi an, 1954, în care a fost nebunia la facultăţi cu două promoţii de candidaţi.
 
Gari a intrat la Politehnică şi cel mai adesea ne întâlneam la filiala din Constanţa a Academiei Oamenilor de Știinţă şi îmi amintesc cu plăcere că ne-a ţinut şi o prelegere despre pictorul Stavru Tarasov, de care îl lega o strânsă prietenie. Mai ales că tatăl lui Gari avusese un atelier de boiangerie, singurul din oraş, de la care se aproviziona cu vopsele şi Tarasov. Întâlnirile filialei academiei se ţineau într-o sală din sediul vechi al Universităţii «Ovidius», o dată pe lună, şi cum locuia aproape de instituţie, ne vedeam destul de des. Nu cunosc activitatea sa didactică prea bine, dar ştiu că, sub aspect ştiinţific, a fost membru al Academiei de Știinţe Tehnice din România şi mergea la conferinţa anuală.
 
Cert este că ingineria dobrogeană este mai bine reprezentată prin Garabet Kumbetlian. Mi-amintesc că era un tip foarte ordonat şi foarte pedant, îi plăcea să fie totul pus la punct, nu îi plăcea să frecventeze anturaje eterogene, ci să aibă o asistenţă mai elevată. Ne potriveam la gusturi, pentru că şi lui îi plăcea pictura, cum îmi place şi mie. Era un tip selectiv, iar eu pe undeva îl apreciam pentru modul acesta de a trăi şi a lucra. Foarte deschis, puteai să discuţi orice ore în şir, ceea ce contează enorm de mult. Nu îl interesa politica, cum se întâmplă acum să dai peste tot soiul de atoatecunoscători. Nu a avut un număr mare de prieteni, ci doar cunoştinţe. După ce a decedat soţia nu l-am mai văzut, cred că de prin 2016. Se retrăsese şi parcă nu-l mai interesa să aibă legături cu foştii prieteni”.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii