Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:59 19 04 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea Prof. Andrei Gheorghe - „Garabet Kumbetlian m-a considerat prietenul lui de suflet. Îmi lipsesc întâlnirile noastre valoroase“

ro

21 Mar, 2019 00:00 748 Marime text

Motto: „Cunoașterea este puntea care ne conectează cu toți cei care au trăit vreodată înaintea noastră. De la civilizație la civilizație și de la viață la viață, contribuim cu poveștile individuale care devin istoria noastră colectivă. Indiferent cât de bine păstrăm informațiile despre trecut, cuvintele din aceste povestiri nu sunt decât «informații» până la momentul în care le dăm un înțeles. Modul în care aplicăm ceea ce știm despre trecutul nostru devine înțelepciunea prezentului”. (Gregg Braden)

CV-ul unuia dintre cei mai buni profesori dobrogeni de matematică

 
Reputatul profesor de matematică Andrei Gheorghe s-a născut pe 12 august 1942, în satul Lunca, județul Tulcea. A absolvit Liceul din Babadag obținând, în clasa a XI-a, locul I la matematică și Premiul Special la Olimpiada națională de matematică. A urmat apoi cursurile Facultății de Matematică, Universitatea București. Cariera didactică și-a început-o în anul 1967, ca asistent la Institutul de Marină, Constanța, iar din anul 1970 a intrat ca profesor de matematică la Liceul Energetic din Constanța.
 
În perioada 1985-1990 a fost inspector de matematică la Inspectoratul Școlar Județean Constanța, iar din 1990 până în 1993 a deținut funcția de inspector școlar general al ISJ Constanța. Totodată, în perioada 1992-2001, a fost lector universitar la Universitatea „Ovidius” Constanța, unde a predat cursul și seminarul „Metodica predării matematicii”.
 
Din anul 1993 și până în 2010, anul pensionării a predat matematica la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, Constanța. Pe lângă activitatea didactică a avut și una politică – de parlamentar în Camera Deputaților precum și de membru al Comisiei de Învățământ „Știință și Sport”, perioada 1996-2000. De asemenea, a fost și membru al Biroului Național al Societății de Științe Matematice, compus din 11 membri.
Ca deputat a inițiat șapte proiecte legislative alături de alți colegi parlamentari și a avut peste 40 de intervenții parlamentare.
 
Este autor și coautor al unui număr de 28 de cărți de specialitate – manuale și culegeri de matematică. De asemenea, și-a întregit activitatea publicistică cu lucrări susținute în cadrul conferințelor științifice organizate la Universitatea „Ovidius” Constanța.
A fost vicepreședinte al comitetului de organizare a Olimpiadei internaționale de matematică, București, 1999. A fost membru al comitetului de redacție al Gazetei matematice, 2005-2008, seria A și 2008-2011, seria B. În prezent, este membru de onoare al comitetului de redacție al Gazetei de matematică.
În privința diplomelor și distincțiilor primite, se pot remarca distincția de „Profesor Evidențiat” – 1981, Diploma și medalia „Meritul pentru învățământ” – gradul de Cavaler – 2004, Diploma „Gheorghe Lazăr”, clasa I, 2006,  Diploma de excelență pentru întreaga activitate – 2010 precum și cinci medalii jubiliare obținute la diferite aniversări.
 

Cel mai mare regret

 
După cum se arată și în CV-ul său, la absolvirea Facultății de matematică a Universității București, în anul 1967, prof. Andrei Gheorghe a fost repartizat ca asistent la catedra de Analiză matematică a Institutului de Marină, unde a predat până în anul 1970, când, din cauza unui văr care a fugit din țară, a fost mutat la Liceul Energetic (director fiind Garabet Kumbetlian).
 
„S-ar spune că primul meu director a fost Garabet Kumbetlian, dar mi-a fost de fapt prieten, pentru că ne-am înțeles atât de bine și am avut o relație strânsă până a murit. Ne întâlneam o dată pe lună cu mai mulți profesori care am predat la Energetic, iar în afară de aceasta, noi doi ne mai vedeam fie la Beta, fie la Zorile.
 
Și am un mare regret. În jur de 27 decembrie 2017, m-a sunat și mi-a spus «Andrei, vreau să vorbim. Am mulți prieteni, dar am prieteni semi-oficiali. Tu ești prieten de suflet și simt nevoia să vorbesc cu tine. Știi ceva, mă simt foarte singur» și-atunci i-am răspuns că singurătatea aceasta ne paște pe toți... «Nu, nu, eu ți-am spus foarte singur».
 
Ultima dată când ne-am întâlnit mă întreba cui să lase biblioteca asta mare, să se bucure cineva de ea, pentru că fiica lui e plecată departe...  Și a murit pe 2 ianuarie 2018 și îmi pare așa de rău că nu ne-am întâlnit pe 29, 30 decembrie, ca să mai vorbească alte lucruri despre el”.
 

„Pe vremea lui, Energeticul era cel mai bun liceu din județ”

 
„Eu am fost nepot de preot, dat afară din liceu, am terminat al nouălea facultatea și am fost repartizat în învățământul superior la Galați și taică-miu mi-a scris «Eh, Galați e un sat mai mare, vino la Constanța». Toate acestea Kumbetlian le știa despre mine și țin minte că de fiecare dată când aveam câte o fereastră în orar trimitea elevul de serviciu să mă aducă la el la birou să mai stăm de vorbă.
 
Mi-aduc aminte, într-un an, aveam doi maiștri și doi ingineri membri de partid. Și îmi spune Kumbetlian: «Tu vezi cine ne conduce? Vezi că vor să ne facă membri de partid». Eu, cum mă știam cu hibe la dosar, i-am spus că nu cred. Și atunci m-a îndemnat să nu refuz, pentru că e nevoie și de oameni de valoare în partidul ăsta. «Faptul că s-a deschis portița asta să intre profesori e un semnal bun că vor comuniștii să aibă în partid oameni deștepți».
 
El a avut un rol foarte important în acel liceu, pentru că a adus ingineri foarte buni, iar Energeticul a fost primul liceu în care s-a predat limba germană. Cât despre motivarea introducerii acestei limbi, mi-a arătat o hârtie, prin care justifica necesitatea predării limbii germane cu aplicații tehnice.
 
A adus profesori foarte buni acolo și care era mai slăbuț îl trimitea la alte școli. El îi controla să fie ordine și disciplină, cuvântul să fie cuvânt. Lui i se datorează faptul că la vremea respectivă Liceul Energetic era cel mai bun din județ. Prin 1973 a venit un control de la minister și îmi amintesc că a fost lăudat.
 
Nu a fost numai inginer, ci și un bun profesor. Scria articole în «Tribuna învățământului». Mai aveam o revistă «Învățământul profesional și tehnic», căreia eu nu-i dădeam atenție, dar mi-a dat-o Kumbetlian s-o citesc și am descoperit în ea toate meseriile care se învățau în diverse licee din țară, ceea ce era bine. Acolo fiecare părinte și copil găsea ce meserie ar vrea să urmeze.
 
Țin minte că mergea să controleze profesorii la ore. La un moment dat, mai întârziam, pentru că schimbam două autobuze, și atunci unii colegi se plângeau «Da lui Andrei nu-i faceți observație!». Iar răspunsul din partea lui Garabet Kumbetlian: «Da, nu-i fac, pentru că nu face intenționat. El de-abia iese de la oră. Și-apoi el face patru ore pe săptămână în plus. Două ore pregătire pentru Bacalaureat sâmbătă după masă și duminică dimineață are cerc cu elevii buni, cu olimpicii». Profesorul Anton de la «Ovidius» a fost olimpic la Liceul Energetic. Veneau mulți copii buni la acest liceu, pentru că părinții se gândeau că dacă nu intră la facultate măcar rămân cu o meserie. Dar la clasele mele doar vreo doi-trei nu intrau la facultate”.
 

„Foarte multe lucruri chibzuite mi-a spus”

 
„Când am ajuns inspector general, îl dădeam exemplu pe Kumbetlian celorlalte unități școlare. Dacă pierdea o oră, cu supramăsură o recupera. Mi-aduc aminte cu plăcere de discuțiile cu el, pentru că era un om cultivat, citit, dar mai ales nu avea invidie, era tolerant, dar cu măsură. Într-o zi mi-a spus «Andrei, nu te mai lega de X și de Y, pentru că ăștia sunt pe altă undă. Îți faci dușmani, dar ce rost are un asemenea dușman care nu are altă treabă în viața lui».
 
Atunci când Kumbetlian m-a ajutat să-mi iau casă, pentru că liceul era patronat de IREC, am vrut să-i fac cadou o carte din 1933, de la bunicul meu, intitulată «Psihologia inteligenței», de Jean Piaget. «Ți-o refuz pentru că este a ta, las că altă carte îmi dai. Sigur, eu adun cărți vechi, dar aceasta e păcat să o dai pentru că e de la bunicul tău». Cu același prilej mi-a spus o snoavă cu o sfoară. Pe care șmecherii o sar, inteligenții merg pe dedesubt, iar proștii se opresc la sfoară...
 
Citea mult, dar îmi pare rău că nu am avut timp să-i mai spun un lucru. Că face parte din categoria oamenilor care se ocupă de orice din afară, dar nu se ocupă de sine. La un moment dat, mi-a spus că de el au avut grijă mereu părinții și s-a învățat să nu aibă grijă de el.
 
În anul 1985 când m-am retras de la Liceul Energetic a fost pe motiv de sănătate, pentru că rămăsesem fără voce, dar aveam să ajung la Inspectoratul Școlar Județean Constanța.
Mereu îmi spunea: «Cu tine vorbesc ca și cu un frate! Tu ești prietenul meu de suflet!». Din momentul acela l-am iubit dublu și cred că a simțit asta, pentru că se destăinuia la mine.
Am admirat la el că nu purta ranchiună. Chiar și atunci când eu încercam să spun ceva se delimita de bârfă. Nu era invidios.
 
Mărturisesc că îi simt lipsa – și nu spun vorbe goale – pentru că întâlnirile cu el erau valoroase; foarte multe lucruri chibzuite mi-a spus”.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii