Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:34 13 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeşteDobrogea Misteriosul manuscris găsit în rama unui tablou. „Legenda satului Cotu Văii”, de astăzi, în Biblioteca virtuală ZIUA de Constanţa

ro

05 Dec, 2018 00:00 1577 Marime text
Situat la 56 de kilometri de municipiul reşedinţă Constanţa, satul Cotu Văii (în limba tătară Kiraci, în trecut Chiragi/Ciragi, în turcă Kiraci) aparţine administrativ de comuna Albești din județul Constanța şi număra la ultimul recensământ puţin peste 3.000 de suflete.
 
Dincolo de aceste date statistice, de ce a intrat în atenţia cotidianului ZIUA de Constanţa acest sat? Zilele trecute, am fost contactaţi de către unul din localnici, care, din admiraţie şi respect pentru demersul redacţiei de a readuce valorile istorice în atenţia publică, ne trimitea următorul mesaj: „Bună ziua. Urmăresc cu interes postările dumneavoastră şi vă felicit pentru asta. Vă trimit ataşat un scan după un caiet găsit în spatele unui tablou din şcoala veche din Cotu Văii, caiet aflat momentan în posesia preotului din sat. Acesta surprinde o bucăţică din istoria recentă a acestui loc. Dacă doriţi să-l publicaţi pe pagina dumneavoastră, cred că acest caiet este o piesă din uriaşul puzzle pe care doriţi să-l întregiţi. O zi bună. Spor”, Vasile Laurenţiu Grigorescu.
 
Contactat telefonic, cititorul ne-a relatat că, prin 2010-2011, când vechea şcoală din Cotu Văii a fost dărâmată din temelii, în spatele ramei unui tablou dintr-o clasă, soţia preotului din localitate, care este învăţătoare, a găsit un manuscris de circa 30 de pagini, redactat de Gheorghe St. Bică la vârsta de 77 ani.
 
Intitulat „Legenda satului Cotu Văii”, manuscrisul în original se află la preotul Cristian Diaconu, cel care ne-a permis să îl publicăm în Bibilioteca virtuală ZIUA de Constanţa, spre a fi popularizat.
 
Vă prezentăm, astăzi, prima parte a transcriptului acestui manuscris, pe care îl puteţi găsi în varianta originală în Bibilioteca virtuală ZIUA de Constanţa AICI.
 

 
„Voi scrie aicea o amintire. Ca să rămână în urma mea celor ce doresc ca să cunoască de când a luat ființă satul Cotu-Văii în stil Românesc. Administrație. Cultură. Economie. Securitate. Puncte strategice și diferite cunoștințe pe care eu le am cunoscut până acum la atâtea de 77 de ani trăite în această comună și multe cunoștințe aflate în tinerețele mele de la bătrâni timpurilor acelea după Războiul din 1877 de la mocani care păsceau oile pe meleagurile Dobrogei cum și de la turci și tătari bătrâni. Scrierile mele despre Legenda Cotu-Văii sunt auzite de mine personal de la un mocan bătrân din părțile Ardealului care a păscut oile chiar și în mereua Satului Cotu Văii. Venise într-o iarnă cu oile aci la noi, le adăpostea la o canara, o scobură mare de piatră unde adăpostea 2000 două mii de oi. Fiind pe timpurile acelea pășuni și locuri nearate diferite burueni de 30-40 centimetri. Erau oi turcane cu o lână lungă, oi de stepă. Ziua păștea oile pe dealurile satului pe unde era zăpada spulberată de vânt. Oile băteau cu piciorul, scoteau de sub zăpadă păișul moale și îl mâncau ca nutreț, iar noaptea la aduceau la adăpost la canara.
Un mocan bătrân din părțile făgașului din Ardeal era pretin bun cu tatăl meu fiind tot dintr-un județ, dar mai bătrân ca tatăl meu. El își făcuse un cârd mare de oi din ciobănie pe aci prin Dobrogea unde găseam iarbă de păscut acolo. Era acolo vara, iar unde găsea loc  de iernat acolo era.
Eu eram pe acel timp copil de 8-10 ani și ascultam cu multă atenție pe moș Voicu că așa îl chema. Și când venea pe la noi eu îl întrebam, ia mai spune moș Voicule cum ai petrecut cu oile, prin aceste locuri pustii pline de lupii și lighoanele sălbatice și cu tătarii ăștia aproape tot sălbatici. Și începea moș Voicu, că el era Vătaful cârdului de oi era oile ale lui și ale altui tovarăș din poiana Sibiului cu care făcea schimbul la oi iar ciobanii, slugile, erau tot timpul pe lângă oi și vara și iarna.
Și povestea moșul, uite dragii mei cum am trăit și cum trăim din cauza zonelor sălbatice și din cauza făcătorilor. Suntem la oile acestea opt oameni, toți înarmați cu câte două pistoale. Vara ne facem sălaș. Unde găsim iarba mai bună și mai eftină, facem târlă acolo, tundem oile, lâna și berbecuții îi vindem în Mangalia, Constanța, Silistra, Ostrov sau Cuzgun, unde ne vine mai aproape. Brânza la fel prin satele vecine și aceste târguri. Fiind că noi nu suntem statornici și umblăm după pășune bună. Eu ascultam cu atenție din cele aflate de la acest mocan bătrân și altele auzite de la turcii bătrâni și de la tatăl meu care a slugărit și el la niște mocani ardeleni de la etatea de 15 ani și din cele auzite de mine până la etatea de 77 de ani pot acuma să povestesc și eu despre Legenda satului meu Cotu-Văii unde am crescut de la etatea de 2 ani”.
În ediţia de mâine veţi putea citi în continuare consemnările lui Gheorghe St. Bică.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii