Este oficial Damen Mangalia intră în faliment! Iată ce au decis magistrații Tribunalului Constanța (MINUTA)
Este oficial: Damen Mangalia intră în faliment! Iată ce au decis magistrații Tribunalului Constanța (MINUTA)
349
Marime text

Tribunalul Constanța a anunțat marți, 28.04.2026, o decizie în dosarul de insolvență al Damen Shipyards Mangalia SA! Judecătorul sindic a decis intrarea în procedura de faliment a societății.
Iată decizia:
„Soluția pe scurt: Dosar nr. 3753/118/2024 HOT 28.04.2026 În temeiul art. 145 lit. A pct. c) din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă nr. 85/2014: Dispune intrarea în procedura falimentului a debitoarei DAMEN SHIPYARDS MANGALIA S.A. .
În temeiul art. 145 alin. 2 din Legea nr. 85/2014: Dispune dizolvarea debitoarei şi ridicarea dreptului de administrare constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea.
Desemnează în calitate de lichidator judiciar practicianul în insolvenţă propus de creditoarele DELTA HEAT S.R.L., UAT MUNICIPIUL MANGALIA, PRIVATE PROTGUARD S.R.L. şi DAMEN HOLDING B.V. - CITR S.P.R.L. Filiala Constanţa, cu un onorariu fix de 10.000 lei, fără TVA, şi un onorariu de succes de 10% din vânzările de active şi creanţele recuperate, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 64 din lege. În temeiul art. 146 alin. 1 din Legea nr. 85/2014: Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor înscrişi în tabelul definitiv şi oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Constanta pentru efectuarea menţiunii, dispoziţiile art. 99 alin 3 aplicându-se în mod corespunzător. Stabileşte termenul-limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor născute în cursul procedurii la 11.06.2026.
Fixează termenul de verificare a creanţelor născute în cursul procedurii, de întocmire şi publicare a tabelului suplimentar al creanţelor la 13.07.2026.
Termenul limită pentru depunerea la tribunal a contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii este de 7 zile de la publicarea în BPI a tabelului suplimentar.
Fixează termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 12.08.2026. În temeiul art. 86 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, dispune tuturor băncilor la care debitorul are deschise conturi să nu dispună de sume fără un ordin al lichidatorului judiciar.
Lichidatorul judiciar va comunica de urgenţă băncilor instituirea acestei interdicţii. Fixează termen de judecată la data de 28.09.2026, ora 10.00.
Executorie.
Cu apel în 7 zile de la comunicare prin publicare în BPI. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată astăzi, 28.04.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotărâre intermediară 549/2026 28.04.2026”.
Decizia magistraților a venit după ce, pe 6 aprilie, Adunarea Creditorilor a respins definitiv planul de reorganizare propus de CITR. În absența unui acord din partea entităților care au de recuperat sume masive, legea impune o singură direcție: lichidarea.
Astfel, după ce judecătorul sindic dispune trecerea la faliment, activitatea șantierului va fi oprită treptat, iar bunurile — de la docuri și macarale până la terenuri — vor fi scoase la vânzare pentru a acoperi datoriile către ANAF, bănci și furnizori.
Tensiune la cote maxime: Angajații ies în stradă
În timp ce magistrații decid soarta juridică a companiei, cei aproximativ 800 de salariați rămași trăiesc sub spectrul pierderii definitive a locurilor de muncă. Situația este explozivă:
Protest astăzi: Sindicatul Liber „Navalistul” a anunțat o acțiune de protest de amploare între orele 16:30 și 18:30, în Piața Republicii din Mangalia.
Salarii în derivă: În ultimele luni, plățile s-au făcut cu dificultate, în tranșe, mulți angajați fiind deja familiarizați cu șomajul tehnic.
Miza economică și socială
Falimentul Damen Mangalia nu este doar o problemă contabilă, ci un șoc major pentru sudul litoralului. Șantierul, deținut de statul român (prin SN 2 Mai SA) și partenerul olandez Damen, reprezintă principala sursă de venit pentru mii de familii din zonă. Verdictul negativ de astăzi ar marca eșecul definitiv al parteneriatului public-privat început în urmă cu câțiva ani.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Ultima oră Zi decisivă pentru Damen Mangalia. Instanța pronunță astăzi verdictul care poate însemna falimentul șantierului
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


