Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:54 16 10 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeşteDobrogea „Învățam câte 3-4 elevi pe o carte de citire sau aritmetică”. „Legenda satului Cotu Văii”, în Biblioteca virtuală ZIUA de Constanţa (IV)

ro

08 Dec, 2018 00:00 1181 Marime text
Scris de un anume Gheorghe St. Bică, în urmă cu 50 de ani, caietul-jurnal găsit în spatele ramei unui tablou dintr-o clasă, când vechea şcoală din Cotu Văii a fost dărâmată din temelii în urmă cu şapte ani, oferă şansa unei lecturi aparte. 
Intitulat „Legenda satului Cotu Văii”, manuscrisul cuprinde 30 de pagini cu numeroase amintiri dragi celui care, la vârsta de 77 de ani, a decis să le lase moştenire celor interesaţi de istoria acestei localităţi.
Vă prezentăm astăzi a patra parte a transcriptului acestui manuscris, pe care îl puteţi găsi în varianta originală în Biblioteca virtuală ZIUA de Constanţa AICI.

„O scurtă istorisire, după ce s-a terminat școala în Chiragi - Cotu Văii de azi. Eu eram la etatea între 9-10 ani. De aci tata nu mă mai lăsa să umblu hoinar. M-a trimis la școală pe mine și pe un frate mai mic ca mine. Deci eram de 10 ani, în clasa I, însă eu cunoșteam alfabetul, puteam să scriu așa caligrafic mare și să mă iscălesc, era anul 1900. Mă învățase tata buchiile, așa îi ziceau pe atunci. Tata știa două clase, învățase în satul său din Ardeal. Mama nu știa nici o buchie.
Nouă, aci în Chiragi, ne-a trimis de la Ministerul Învățământului, aci, în sat, la școala nouă de 5 clase primare, un învățător, diriginte, cu numele de Mihail Belizaric, de fel din comuna Domnești, județul Muscel. Un om cu experiență, plăcut, învăța copiii toată ziua. Avea până la 100 de copii, toți în clasa I-a, numai un singur elev, Ionescu Niculae, era în clasa a IV-a. Băiatul notarului Ionescu venise după Bărăgan, notar aici în sat. Deci aveam copii în școală la clasa I-a până la 18 ani și flăcăi mulți, doritori de a învăța măcar o clasă, două. Domnul învățător ne explica la toți aceeași lecție fiind că toți eram aceeași clasă. În afară de Ionescu, iar dacă greșeam ceva, avea o nuia de alun, o numea Maica Precista. Dacă nu știai lecția, te sorcovea cu Maica Precista până îți făcea palmele ca racu’.
Pe timpul acela, orice elev dacă învăța clasele primare, cinci, că așa era cea mai mare școală primară, cu cinci clase sau dacă între timp ai împlinit 14 ani și nu vrei să mai înveți, te elibera din școală. Tata însă m-a ținut până la etatea de 15 ani ca să termin cele 5 clase primare. Așa că am fost primul elev cu cele cinci clase primare din școala primară din Chiragi.
An cu an, copiii se înmulțeau la școală, dar care ajungea la clasa V, că mulţi erau mulțumiţi să învețe o clasă sau două, să poată doar să citească o scrisoare sau să se semneze. Așa , din 102 elevi, care erau în clasa I, la începutul școlei, am rămas numai cinci elevi. Eu, Bica Gheorghe, un frate mai mare Bica David, Brezoi Ilie, Tănase Ion și o singură fată, Iuga Maria.
Ajunși la ecsamenul de cinci clase pentru certificatul de absolvire, eram numai cinci elevi pentru ecsamen. La data hotărâtă, domnul învățător a pus o căruță cu cai din sat și a mers cu noi la ecsamen, la un centru hotărât, destinat pentru ecsamen. A fost centru satului Enghez (General Scărișoreanu de azi), revizorul școlar care ne-a ecsaminat pe noi și pe alte comuni. Se numea Ion Costecea, un moldovean de baștină. Îi mergea la tablă și făcea o problemă, de jeometrie. Iar la București era pe timpul acela ministru cultelor și învățământului public Spiru Haret. Țin minte și astăzi că la ecsamenul de absolvire a cinci clase am luat ca primă o medalie de bronz, cu bustul ministrului Spiru Haret, iar numele revizorului Ion Costecea se vede și astăzi pe certificatul de absolvire. Ion Costecea, revizor școlar al județului Constanța, ecsaminat azi 5 iunie 1905.
După cum am scris mai sus, acestea  sunt cunoștințele până în anul 1905. Voi mai da aci și numele la câțiva elevi din satele vecine care veneau la noi la școală: Stănescu Dumitru și Tudor Marin din Vâlcele, Tleșovanu Dumitru din Bărăbani, Mișa Mehali din Vîrtop și alții.
Vom urma mai departe de locuitori care au luat loturi de 25 de hectare aci în Chiragi și după aceea făceau negoț concurând pe băștinașii tătari care aveau băcănii și cafenele, că cârciumă nu aveau. Ei aduceau băuturi de la Mangalia sau Constanța. Nu prea consumau băuturi, primul negustor în Chiragi, român, a fost Nicolae Dumitrescu. Un om de fel din Ardeal, fost sergent major la un Regiment de Călărași și stabilindu-se aci în Chiragi. Făcea comerț întins cu mai multe podgoare din țară. Aducea vin cu vagonul până la Medgidia și de acolo îl transporta cu căruțele la Chiragi, cu pluta. Era vinul din Drăgășani, Nicorești, Panciu, țuica din Pițești. Al doilea negustor român a fost Dumitru Ciopec, făcea și el un comerț mai mic.
Apar în anul 1907, atunci s-a terminat construcția bisericei din Chiragi, un locaș cu o pictură în stil bizantin la fel ca pictura Mitropoliei din București pictată de un frate al învățătorului nostru Mihai Belizarie. Ea adus de el pentru pictura bisericii din Chiragi, acest pictor. El se numea Dumitru Belizane de fel din București. Erau și în timpul acela oameni săritori la muncă și uniți ca să poată face în comună lucrări edilitare. Biserica, școala, căminul și altele erau strict necesare, fiindcă lipseau atunci la început și lipsiți de lumină fiind că nu era cartea deși se făcea cu mare greutăți, apoi de cărți la învățământ nu se găseau. Învățam câte 3-4 elevi pe o carte de citire sau aritmetică. Astăzi mii și milioane de cărți se împart gratuit tuturor elevilor din tot ținutul țărei. Vom complecta deci anul în care  satul nostru s-a putut ara pământurile toate, oamenii coliniști aci în Chiragi. Veneau din toată părțile țarei după cum am arătat, dar atunci la început, nu aveam mai mult de două vite, boi sau cai și câte o văcuță sau un vițel ceva, dar an cu an până în anul 1910-1912 s-a putut ara pământurile coloniștilor. Mai toate aduceau un timp de 20-25 ani după colonizare”.
În ediţia următoare a ziarului vom publica ultima parte a acestui caiet document.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii