Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:41 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#AdrianV.Radulescu - ctitorul Dr. Magdalena Tiţă - „Un mare Om, un excelent arheolog și strălucit profesor“ (galerie foto)

ro

29 Sep, 2018 00:00 4681 Marime text
Din luna octombrie 2012, dr. Magdalena Tiță este directorul Direcției Județene pentru Cultură Constanța, anterior, în perioada 2004-2012, deţinând funcţia de inspector în cadrul aceleiași instituții subordonate Ministerului Culturii.

„O personalitate mare și complexă ce nu poate fi evocată cu ușurință! Să scrii despre profesorul Adrian Rădulescu este o mare onoare, dar și un demers anevoios.
Adrian Rădulescu a fost un arheolog reputat, de talie europeană, care a contribuit substanțial la performanțele arheologiei constănțene, a ridicat la un nivel înalt prestigiul și rolul Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, a înființat alături de alții Universitatea „Ovidius”, al cărui prim rector a fost, și în acest cadru - Facultatea de Istorie -, a iubit Dobrogea și a pus în evidență neîncetat, în întreaga sa activitate științifică, teritoriul dintre Dunăre și Mare în cadrul evoluției istorice a României, a format generații de arheologi si istorici, a fost profesor de…profesori. Ca urmare, merită toată recunoștința noastră, în primul rând a celor care l-am cunoscut și care am fost marcați de prezența sa, desigur, dar și a tuturor constănțenilor.

L-am întâlnit prima dată pe profesorul Adrian Rădulescu în anul 1995. Ca elevă a Liceului Teoretic „George Calinescu”, vizitam Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța împreuna cu toata clasa noastră de istorie. Pe parcursul vizitei ne-a atras atenția un domn impunător cu o figură blândă, dar preocupată. Întrebând-o pe doamna profesoară, am aflat că este domnul Adrian Rădulescu, director al muzeului nostru de istorie și profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universității „Ovidius”. Am fost impresionata și mi-am spus, încrezătoare, în sinea mea, că voi avea șansa să-l am profesor la facultatea pe care doream deja sa o urmez.


Peste câțiva ani, printre studenții la Istorie, în anul I, mă aflam și eu, iar profesorul care ne preda cursul de Istorie Veche Universala era domnul Adrian Rădulescu. Era un privilegiu să asiști la cursurile domnului profesor. La muzeu, în sala „Ovidiana“, Adrian Rădulescu ținea cursuri care erau adevărate conferințe științifice prin care te purta în timp și spațiu, astfel că doar ascultând deveneai o parte din realitatea aceea pe care profesorul o reînvia.

Un orator extraordinar, profesorul Adrian Rădulescu te copleșea cu discursul său de anvergură prin arhitectura expunerii și vastitatea cunoștințelor transmise. Aveam în față un profesionist de mare valoare. Totodată, era o mare încântare pentru studenți să participe la excursiile tematice la șantierele arheologice constănțene împreună cu profesorul Adrian Radulescu și să-l descopere spiritual, vesel și spontan.

Pasionat și implicat în tot ceea ce făcea, fie că ținea cursuri, fie că scria, conducea activitatea muzeului, mergea pe șantierele arheologice, fie în funcțiile publice sau era alături de echipa sa din muzeu nu doar ca director, ci și ca om, era persoana care își dorea și realiza lucruri mari.
Așa este amintirea pe care o port profesorului Adrian Rădulescu, a cărui dispariție prematură o regret foarte tare.

Cred, cu tărie, că locul lui Adrian Rădulescu este într-un Pantheon, imaginar deocamdată, al personalităților care au marcat evoluția orașului Constanța.

Inițiativa ziarului ZIUA de Constanţa este lăudabila și exemplul acesta poate fi urmat pentru că doar de noi depinde să ne respectam valorile și să le acordăm cinstea cuvenită“.


Sursa foto: Fotografiile ne-au fost puse la dispoziție de conducerea MINAC și de familia istoricului Adrian Rădulescu


Citeşte şi: 

#citeşteDobrogea Memorabila personalitate a ctitorului Adrian Rădulescu, evocată într-o campanie ZIUA de Constanţa. Străbatem graniţele judeţului, nemurindu-i realizările

#AdrianV.Rădulescu - ctitorul Un om pentru oameni - Adrian V. Rădulescu, primul prefect al Constanței postdecembriste (galerie foto)

Galerie foto:



Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari