Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:48 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

RCJ Farul incepe cursa pentru titlu

ro

18 Sep, 2008 00:00 970 Marime text
1221677874.jpg

Aurelian Arghir: "Sper sa invingem si sa avem alaturi cat mai multi suporteri in acest an"

Sambata, de la ora 11.00, Rugby Club Judetean Farul va debuta in editia 2008 - 2009 a Diviziei Nationale la rugby, primul meci din noul sezon disputandu-l pe teren propriu, impotriva formatiei Universitatea Cluj. Meciul va fi transmis in direct la TVR 2. Dupa perioada de vara in care a realizat achizitii de marca, Farul incepe lupta pentru titlu, dorind sa ia, in sfarsit, fata "granzilor" de la Dinamo si Steaua. Deocamdata, Farul a reusit sa le depaseasca pe cele doua, dupa primele etape ale Campionatului National de rugby in sapte. La rugby in XV insa, se vor vedea intaririle din timpul pauzei competitionale. Cei de la RCJ Farul au toate atuurile in acest sens: si-au pastrat jucatorii georgieni in lot, au transferat doi neozeelandezi si un samoan, aflati deocamdata in turneu cu Romania, in Pacific, si il asteapta, in aceste zile, si pe sud-africanul Chester Williams, pentru a deveni antrenor, dupa ce, sezonul trecut, a luat titlul cu Dinamo. De partea cealalta, Clujul a pierdut in pauza competitionala pe cei mai buni sase jucatori, nereusind sa aduca inlocuitori. "Nu trebuie sa credem ca meciul cu Universitatea Cluj va fi unul usor. Clujul a avut mereu o echipa ambitioasa. Sunt convins ca va fi un joc foarte disputat, fiind si primul din acest sezon. Sper sa invingem si sa avem alaturi cat mai multi suporteri in acest an", a declarat directorul executiv al gruparii constantene, Aurelian Arghir. Acesta a mai adaugat ca exista unele probleme de lot la Farul, inaintea inceperii campionatului. "Avem multi jucatori accidentati. Claudiu Dumitru, Marian Dumitru, Munteanu, Catalin Nicolae, namibianul Eugene Janties, Puiu si Gherasim. Acestia vor rata primul meci cu echipa din Cluj. In plus, am reziliat contractul cu cel de-al doilea jucator namibian, Ryan Witiboi, care a suferit o accidentare foarte serioasa si urma sa stea pe tusa aproximativ o jumatate de an. Am preferat sa-l lasam sa se opereze acasa", a mai spus Arghir. In sezonul trecut, Farul a castigat de doua ori in fata Clujului (31-17 acasa si 24-12 in deplasare). Constantenii s-au clasat la final pe locul 3, in timp ce ardelenii au ocupat pozitia a cincea. De asemenea, in seria a II-a a Diviziei Nationale, nou-promovata Cleopatra Mamaia va avea un meci extrem de dificil in prima etapa, echipa constanteana urmand sa intalneasca vicecampioana CSA Steaua Bucuresti, pe stadionul Constructorul din complexul Badea Cartan, sambata, de la ora 14.00. Cele doua formatii s-au mai intalnit de doua ori in Cupa Romaniei, victoria revenind de fiecare data echipei bucurestene.

Scris de: {autor}Paul SERBAN{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii