Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:21 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La capătul unui sezon lung, „mai degrabă un maraton decât un sprint“, BC Athletic Constanţa a trecut linia de sosire în Superligă

ro

05 Jun, 2018 15:03 1753 Marime text
Oficialii, antrenorii şi jucătorii echipei masculine de baschet Athletic Constanţa apreciază că sezonul 2017/2018 a fost unul foarte bun, formaţia clasându-se pe locul trei în Liga 1 şi urmând a evolua în eşalonul de elită, Superliga.
 

Deşi eram outsideri, ne-am calificat la turneul final, unde am ocupat locul trei. Obiectivele noastre principale, aducerea publicului la sală şi promovarea tinerilor, au fost atinse. În Superligă sperăm să facem o figură frumoasă. Ne dorim să ne păstrăm un nucleu mare din lotul actual şi să aducem întăriri pe posturile deficitare, care să ne ajute real, a declarat antrenorul principal Alexandru Olteanu.

 

A fost un sezon lung, mai degrabă un maraton decât un sprint, pe care l-am încheiat cu capul sus. Vrem să continuăm promovarea jucătorilor tineri. Ne vom adapta în funcţie de noile prevederi regulamentare, a punctat antrenorul secund Bogdan Ivanovici.

 

Am încheiat o stagiune plină de lucruri pozitive: copiii au progresat enorm, publicul ne-a fost alături în număr mare, am derulat multe campanii sociale. Privim mai departe cu încredere şi ne vom face temele bine. Ca să arătăm onorabil, ne-ar trebui un buget minim dublu faţă de cel din sezonul trecut, dar nu ne vom ascunde în spatele acestei situaţii. Obiectivul nostru e să construim, nu să ne dezvoltăm artificial. Dintre cei 17 componenţi ai lotului, 13 sunt născuţi la Constanţa. Ne dorim să-l păstrăm pe Jeremy Booth, şi el vrea, ne gândim şi la alţi străini, dar totul depinde de ce buget vom avea, a spus managerul echipei, Andrei Talpeş.

 

Le mulţumim spectatorilor penztru susţinere. A fost un sezon greu, cu meciuri foarte dificile şi obositoare, dar suntem fericiţi că am promovat. Eu îmi doresc să mai joc (dar numai la Constanţa). Depinde ce vor spune şi antrenorii, a precizat căpitanul BC Athletic, Adrian Trandafir.

 

Fizic şi psihic, pentru noi, jucătorii tineri, a fost greu în stagiunea recent încheiată. Ne-am împărţit între liceu şi baschet, dar am făcut faţă. Sperăm că am demonstrat ceva şi că le-am dat încredere spectatorilor, aducându-i la sală, a arătat baschetbalistul Sergiu Ursu.  


Sursa foto: ZIUA de Constanţa  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii