Interviu cu Alina Peșu, arbitru FIFA, categoria Elite, din Mangalia „Pentru mine, arbitrajul e mai mult decât un rol pe teren, e un stil de viață“ (GALERIE FOTO)
Interviu cu Alina Peșu, arbitru FIFA, categoria Elite, din Mangalia: „Pentru mine, arbitrajul e mai mult decât
30 Mar, 2026 17:00
ZIUA de Constanta
488
Marime text
488
Marime text

- Duminică, 29 martie 2026, s-au împlinit 20 de ani de la primul meci ca arbitru al Alinei Peșu, fosta fotbalistă vicecampioană națională. Iar, ulterior, prima partidă internațională la care a fost delegată s-a disputat chiar de ziua sa de naștere!
De doi ani, de când s-a mutat pe litoral, la Mangalia, arbitrul de fotbal Alina Ionela Peșu reprezintă Asociația Județeană de Arbitri Constanța, la delegările din țară și de peste tot din lume, în condițiile în care este arbitru FIFA, categoria Elite (cea mai înaltă treaptă pentru un arbitru internațional)!
Fostă fotbalistă (vicecampioană națională), Alina Peșu (originară din Craiova) s-a dedicat arbitrajului, care a devenit marea pasiune sportivă a vieții sale. Pe 29 martie 2026, s-au împlinit 20 de ani de la primul ei meci ca arbitru! De atunci, a evoluat, și-a pus în valoare talentul, seriozitatea și dedicarea, iar toate acestea i-au adus prezența în lotul Liga 1 (pe plan intern) și în categoria Elite FIFA (pe plan internațional).
Prezentă în brigăzi la meciuri de la toate nivelurile în România (de la juniori la seniori, masculin și feminin), Alina Peșu este o prezență obișnuită și în ce privește delegările la marile partide internaționale. Cea mai recentă întâlnire pe care a condus-o în străinătate a fost Arsenal - Chelsea 3-1, în sferturile Ligii Campionilor la feminin, dar a arbitrat și într-o sumedenie de alte partide inter-cluburi și inter-țări. A condus finala Campionatului European Under-19, Spania - Norvegia, semifinala Campionatului Mondial U-17 din Republica Dominicană, a arbitrat la Cupa Mondială U-17 din Maroc (anul trecut), la Euro 2025 în Elveția, în Liga Campionilor, în Liga Națiunilor (la fete) sau în Youth League (la băieți).
În Superliga română, ultimul meci la care a fost delegată, pe 14 martie 2026, a fost Oțelul Galați - Csikszereda 2-3, din play-out, partidă la care a oficiat ca rezervă. Meciul la care a debutat, ca central, în prima ligă internă, a fost FC Botoșani - CS Mioveni 5-1, pe 20 mai 2023.
Într-un interviu acordat ZIUA de Constanța, Alina Peșu vorbește despre începuturile sale ca arbitru, provocările acestei activități și planurile ei de viitor.
„Îmi place responsabilitatea pe care o am pe teren“
Pentru început, spune-ne cine este Alina Peșu? Atât în arbitraj, cât și în viața din afara terenului.
Sunt un om pasionat de fotbal. Arbitrajul a devenit, în timp, o parte foarte importantă din viața mea și o provocare care mă motivează să fiu mereu mai bună. Îmi place responsabilitatea pe care o am pe teren și faptul că fiecare meci este diferit. În afara terenului, sunt o persoană obișnuită, care apreciază liniștea și timpul petrecut cu familia și cu cei apropiați.
„De acolo a apărut dragostea pentru acest sport“
În ce an ai devenit arbitru, ce te-a determinat să urmezi această activitate și în ce ani ai promovat treptele până la primul eșalon?
Am devenit arbitru în 2006, însă pasiunea pentru fotbal a început mult mai devreme, încă din copilărie. Mergeam des la meciuri împreună cu tatăl meu, iar în timpul liber se juca mereu cu mine cu mingea. De acolo a apărut dragostea pentru acest sport. Ulterior l-am întâlnit pe domnul profesor Teutan, care mi-a propus să urmez Școala de Arbitri. Un rol foarte important în parcursul meu l-a avut și doamna Ion Fevronia, profesorul meu de educație fizică și sport, fost arbitru asistent internațional, un om care mi-a fost alături și căruia îi sunt foarte recunoscătoare pentru toate sfaturile și sprijinul oferit. În timp au venit și promovările: în 2012 am ajuns la Liga a II-a, în 2018 pe lista FIFA, iar din 2023 fac parte din lotul pentru Liga 1.
O permanentă provocare
Ce reprezintă pentru tine arbitrajul?
Arbitrajul reprezintă pentru mine mai mult decât un rol pe teren, este un stil de viață. Înseamnă disciplină, responsabilitate și capacitatea de a lua decizii corecte într-un timp foarte scurt, sub presiune. Este o permanentă provocare, care mă motivează să mă autodepășesc și să evoluez, atât profesional, cât și personal. În același timp, este pasiunea care mă ține conectată la fotbal și la tot ceea ce înseamnă spiritul competiției.
Primul meci internațional, chiar de ziua sa de naștere!
Te gândeai, când te-ai apucat de arbitraj, că vei ajunge în lotul Liga 1, dar și să arbitrezi în UEFA Women’s Champions League și partide inter-țări, inclusiv la competiții mondiale?
Încă de la început, deși aveam doar 16 ani când am început să arbitrez, am fost curioasă până unde pot ajunge în arbitraj și am întrebat care este nivelul maxim. Atunci am aflat despre categoria Elite, cea mai înaltă treaptă pentru un arbitru FIFA, iar din acel moment mi-am setat clar acest obiectiv.
.jpg)
Nu a fost doar un vis, ci o direcție care m-a motivat constant să muncesc și să evoluez. Tot ceea ce a urmat, promovările, meciurile internaționale și prezența în competiții importante, a fost construit pas cu pas, cu multă muncă și determinare. Mai mult decât atât, primul meu meci internațional a fost chiar de ziua mea, un moment special care mi-a confirmat încă o dată în plus că mi-am ales drumul potrivit. Nu cred că putea exista un început mai frumos decât acela.
Deciziile se iau în fracțiuni de secundă
Cum vezi colaborarea arbitru - jucător și arbitru - antrenor din timpul partidelor, pe ce baze crezi că trebuie să se deruleze această relație?
Cred că această colaborare trebuie să se bazeze în primul rând pe respect reciproc și comunicare. Un arbitru trebuie să fie ferm în decizii, dar în același timp deschis dialogului atunci când situația o permite.
Totodată, consider că empatia joacă un rol important. Fiecare om de pe teren, fie că vorbim de jucători sau antrenori, vine cu o anumită încărcătură emoțională, cu presiune și dorința de a câștiga. Este important ca arbitrul să înțeleagă acest context și să gestioneze situațiile cu echilibru și calm.Totodată, cred că este important ca și jucătorii și antrenorii să înțeleagă că arbitrul este om, nu un robot. Deciziile se iau în fracțiuni de secundă. Înțelegerea acestui aspect poate contribui la o relație mai echilibrată și la un climat mai bun în timpul jocului.
Acordă o atenție deosebită analizei meciurilor arbitrate
Ai ajuns la un nivel înalt în arbitraj, ceea ce nu se putea face fără multă muncă. În ce constă pregătirea ta săptămânală?
Include antrenamente fizice regulate, pentru a menține un nivel optim de condiție fizică, dar și pregătire teoretică, prin studiul regulamentului și analiza fazelor de joc. De asemenea, folosesc platforme speciale pentru vizionarea și analiza fazelor video, puse la dispoziție de Comisia Centrală, care mă ajută să înțeleg mai bine diferite situații de joc și să îmi îmbunătățesc deciziile. Acord o atenție deosebită analizei meciurilor arbitrate, pentru a învăța din fiecare experiență și a corecta eventualele greșeli. La fel de importantă este și pregătirea mentală, deoarece arbitrajul presupune concentrare, echilibru și capacitatea de a lua decizii rapide sub presiune. În același timp, consider că și viața personală are un rol foarte important. Echilibrul și liniștea din afara terenului contribuie direct la performanța din teren și mă ajută să fiu concentrată și constantă în ceea ce fac.Toate aceste aspecte, combinate, contribuie la performanță și la constanță în evoluții.
La debut, a citit tot drumul din „Legile Jocului“
Care a fost primul meci la care ai fost delegată în cariera de arbitru? Ai avut emoții?
Primul meu meci a fost pe 29 martie 2006, între Viitorul Craiova și Școala de Fotbal Costică Donose.
Am avut emoții mari… Îmi amintesc că am mers cu cartea „Legile Jocului” în mână și am citit tot drumul, din momentul în care m-am întâlnit cu colegele până am ajuns la stadion.
A fost un moment special, pentru că încă de la acel prim meci mi-am dat seama că asta este ceea ce vreau să fac. Eram entuziasmată de faptul că puteam să privesc fotbalul dintr-o altă perspectivă, prin ochii de arbitru.
„Echilibrul și controlul emoțional sunt esențiale“
Cum gestionezi presiunea și momentele dificile din timpul unui meci?
Presiunea face parte din arbitraj, mai ales la un anumit nivel, însă cred că experiența și pregătirea te ajută să o gestionezi din ce în ce mai bine.
În momentele dificile, încerc să rămân concentrată, să analizez clar situația și să iau decizia corectă, fără să fiu influențată de factorii externi. De asemenea, este foarte importantă și încrederea în propria pregătire și în echipa de arbitri.

Consider că echilibrul și controlul emoțional sunt esențiale, iar fiecare astfel de moment te ajută să devii mai puternic și mai sigur pe tine.
„M-am acomodat foarte bine la Mangalia“
Cum te-ai acomodat la Mangalia și în județul Constanța și cum decurge colaborarea ta cu Comisia Județeană de Arbitri din cadrul Asociației Județene de Fotbal Constanța?
M-am acomodat foarte bine la Mangalia, este un oraș frumos, unde am toate condițiile necesare pentru pregătire și dezvoltare. Mediul de aici mă ajută să mă concentrez pe ceea ce am de făcut și să îmi mențin un nivel ridicat de pregătire.
În ceea ce privește colaborarea cu Comisia Județeană de Arbitri, pot spune că a fost una deschisă, oamenii fiind amabili și primitori încă de la început. Le sunt recunoscătoare pentru sprijinul oferit.
„Ca arbitru, trebuie să te adaptezi fiecărui joc“
Ce este mai greu de arbitrat, un meci de băieți sau unul de fete?
Nu cred că se poate spune că unul este mai greu decât celălalt, pentru că fiecare tip de meci are particularitățile sale. Meciurile de băieți sunt, de obicei, mai intense din punct de vedere fizic și pot avea un ritm mai ridicat, în timp ce meciurile de fete pun mai mult accent pe organizare și tehnică. Dificultatea vine, de fapt, din contextul jocului, nivelul competiției, miza meciului și comportamentul jucătorilor, nu neapărat din gen. Ca arbitru, trebuie să te adaptezi fiecărui joc și să gestionezi situațiile în funcție de ceea ce se întâmplă în teren.
Controlează jocul prin prezență și comunicare
Cum te-ai caracteriza ca arbitru? Care este stilul tău în teren?
Mă consider un arbitru echilibrat și consecvent, care controlează jocul prin prezență și comunicare. Îmi doresc să respect spiritul jocului, dar sunt fermă atunci când este nevoie.
Căpitan și golgheter la Real Craiova
Unde ai jucat fotbal și la ce nivel ai evoluat?
Am evoluat la nivel de Liga 1, la echipa Real Craiova, unde am avut onoarea de a fi căpitan și golgheter. Cea mai bună performanță a noastră a fost clasarea pe locul de vicecampioane naționale.
Am avut șansa să întâlnesc un antrenor foarte dedicat, domnul Sorin Pătrașcu, cel care a avut un rol important în parcursul meu. A fost un om de încredere, care ne-a susținut constant și ne-a ajutat nu doar în dezvoltarea ca jucătoare, ci și în primii pași în arbitraj. La nivel județean mergeam la meciuri în calitate de arbitru, iar dumnealui a fost alături de noi și ne-a sprijinit în acea perioadă de început.
În același timp, multe dintre aceste momente le-am trăit alături de sora mea, cu care formam o echipă și în arbitraj, alături de o colegă. Era o bucurie de fiecare dată să mergem împreună la meciuri, iar acele experiențe au contribuit mult la drumul meu de astăzi.
Experiența ca fost jucător oferă un avantaj important
Crezi că este diferență în modul în care judecă fazele și vede jocul între un arbitru care provine dintr-un fost fotbalist și un arbitru care nu a jucat fotbal?
Cred că experiența ca fost jucător oferă un avantaj important, pentru că îți dă o înțelegere mai bună a jocului și a dinamicii din teren. Te ajută să anticipezi situațiile și să interpretezi mai bine anumite faze.
În același timp, acest lucru se simte și în relația cu jucătorii. Ei percep dacă ai fost acolo, dacă înțelegi jocul din interior, iar acest aspect poate contribui la o comunicare mai naturală și la un nivel mai mare de acceptare a deciziilor.
Experiență deosebită la Arsenal - Chelsea
Cum a fost pentru tine meciul dintre Arsenal - Chelsea din UEFA Women’s Champions League?
A fost o experiență deosebită, la un nivel foarte ridicat. Meciul a avut intensitate, ritm și jucătoare de mare valoare, ceea ce te obligă să fii concentrată la fiecare fază.

Pentru mine, astfel de partide reprezintă atât o confirmare a muncii depuse, cât și o oportunitate de a evolua și de a acumula experiență la cel mai înalt nivel.
Moment aparte în cariera ei, pe Wembley
De asemenea, ai condus, anul trecut, pe stadionul Wembley din Londra, și partida dintre echipele feminine ale Angliei și Chinei. Este impresionant pentru un arbitru să fie prezent pe o asemenea arenă?
A fost o experiență cu adevărat specială și un moment deosebit în cariera mea. Wembley este un stadion emblematic, iar faptul că am avut ocazia să arbitrez acolo, într-un meci sold out, a fost cu atât mai impresionant. Atmosfera, nivelul jocului și energia din tribune te motivează și te responsabilizează.
În același timp, am avut alături o echipă de arbitri foarte bună, care m-a ajutat și mi-a oferit încrederea necesară. La acest nivel, colaborarea și sprijinul echipei sunt esențiale, iar acest lucru a contat foarte mult pentru mine.
Este genul de experiență care îți rămâne în suflet și care te motivează să continui să performezi la cel mai înalt nivel.
„Greul este de moment, însă renunțarea este definitivă“
Ce mesaj ai pentru un arbitru începător ori pentru un aspirant la arbitraj?
Le-aș transmite tuturor celor care își doresc să înceapă sau sunt la început de drum să aibă curaj, răbdare și încredere în propriul parcurs. Arbitrajul nu este un drum ușor, dar fiecare experiență contribuie la formarea ta.
Indiferent de obstacolele care apar pe parcurs, este important să nu renunțe. Greul este de moment, însă renunțarea este definitivă. Tocmai aceste momente te definesc și te ajută să devii mai puternic. În același timp, cred că viața de sportiv este una dintre cele mai frumoase, dacă îți place cu adevărat ceea ce faci. Pasiunea devine combustibilul care te motivează zi de zi și te ajută să mergi mai departe, indiferent de dificultăți.
„Orice vis pe care l-aș putea realiza singură este un vis prea mic“
Ce planuri de viitor ai în arbitraj? Care e dorința ta cea mai arzătoare în această activitate?
Mi-am dat seama, pe parcursul acestui drum, că orice vis pe care l-aș putea realiza singură este un vis prea mic. Arbitrajul, mai ales la nivel înalt, înseamnă echipă, iar succesul vine din încrederea și sprijinul reciproc.

Am avut norocul să am alături asistenți care m-au ajutat în progresul meu, atât pe teren, cât și în afara lui. În același timp, sprijinul Comisiei Centrale a Arbitrilor este foarte important pentru noi, deoarece ne oferă cadrul necesar pentru a ne dezvolta și pentru a performa la un nivel cât mai ridicat.
Cred cu tărie că nu poți construi o echipă solidă fără încredere și fără oameni pe care să te poți baza în orice moment. Iar dorința mea este să continuăm să creștem împreună și să ajungem la cel mai înalt nivel posibil, ca echipă.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Sursa foto galerie: Facebook (Alina Peșu)
Citește și:
Arbitraj Constanța
Alina Ionela Peșu, din Mangalia, la centru la meciul Arsenal - Chelsea, din sferturile UEFA Women’s Champions League!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


