Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:30 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

BC Athletic Neptun Constanța Premieră fericită pentru Jakob Lowrance în ultimul meci. A primit cel mai dorit cadou! (GALERIE FOTO)

ro

08 Apr, 2022 00:00 1820 Marime text
 

 
  • „Gladiatorii din Tomis“ s-au impus cu 83-77, după ce oaspeții au condus la pauză cu 41-37.
 
Echipa masculină de baschet Athletic Neptun Constanța a realizat un succes important în ultima etapă din Liga Națională, trecând pe teren propriu de CSO Voluntari, a doua clasată și dublă câștigătoare a Cupei României.
 
Formația de pe litoral s-au impus cu 83-77, după ce oaspeții au condus la pauză cu 41-37, iar jucătorul american al „Gladiatorilor din Tomis“ Jakob Lowrance a bifat o premieră în viața și în cariera sa: a fost primul meci oficial la care ia parte în aceeași zi în care își serbează ziua de naștere. Premieră fericită, iar baschetbalistul a primit din partea echipei cel mai dorit cadou: o victorie mare! „M-am bucurat mult pentru acest succes și sper ca meciul cu Dinamo, din următoarea etapă, să fie abordat cu aceeași atitudine. Vrem să câștigăm și să ne menținem visele vii“, a declarat Jakob Lowrance.
 
În succesul cu CSO Voluntari, Adika Peter-McNeilly a fost cel mai eficient jucător al echipei gazdă. Jucătorul canadian a încheiat partida cu 20 de puncte, patru recuperări și trei pase decisive și speră la un meci la fel de solid în deplasarea cu Dinamo București. „Vom avea o partidă grea, dar mergem să câștigăm, pentru o poziție cât mai înaltă în clasament. Publicul nostru e incredibil. Ne sprijină mereu“, a punctat Adika Peter-McNeilly.
 
În clasament, BC Athletic Neptun ocupă locul 11, cu 37 de puncte, după 11 victorii și 15 înfrângeri. De cealaltă parte, Dinamo e a opta în ierarhie, cu 38 de puncte, având 12 victorii și 14 eșecuri. Meciul se joacă în capitală, luni, 11 aprilie, de la ora 19.00, în direct la Digi Sport. „Dinamo e Dinamo, o echipă redutabilă. Are lot valoros, un antrenor foarte experimentat și un staff bun. Vom avea un meci foarte greu, mai ales că jucăm în deplasare. Dar am încredere în băieți. Indiferent de rezultat, știu sigur că se vor lupta“, a menționat Andrei Talpeș, managerul general al BC Athletic Neptun. „Vom pregăti bine partida și sper să arătăm aceleași energie și forță ca în disputa cu CSO Voluntari, iar, în aceste condiții, sunt sigur că vom face un meci bun“, a spus și antrenorul principal Alexandru Olteanu.                   
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (BC Athletic Neptun)
 
Citește și:
 
BC Athletic Neptun Constanța, victorie mare cu CSO Voluntari, care a condus la pauză (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii