Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:21 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Înainte!“ Suporterii Farului se mobilizează pentru partida cu Rapid. „Va fi un meci foarte interesant“

ro

29 Jul, 2021 00:00 5159 Marime text
 

 
  • Farul și Rapid n-au pierdut în primele două meciuri de campionat și n-au primit gol.
  • Dintre accidentații Farului, Andrei Artean se antrenează cu lotul, dar sunt slabe șanse să fie apt pentru meciul de vineri.
  • Echipa olimpică a României a fost eliminată de la JO, astfel că vor reveni la formația de club și cei cinci jucători de la Farul Constanța deplasați în Japonia.
 
Farul Constanța susține vineri, 30 iulie, meciul din etapa a treia a Ligii 1, întâlnind în deplasare Rapid București, într-o întâlnire de tradiție din fotbalul românesc.
 
Partida începe la ora 21.30 și se dispută pe Arena Națională din București. După două runde, Rapid, echipă nou promovată, se află pe locul întâi, cu șase puncte, după două victorii, în timp ce echipa de pe litoral ocupă poziția a cincea, cu patru puncte, având un egal și o victorie. Suporterii Farului se organizează pentru deplasarea la meci, anunțându-se o atmosferă deosebită pe stadion, având în vedere și rivalitatea dintre cele două galerii. „Înainte!“, strigă fanii Farului la începutul fiecărei reprize, ei pregătind un spectacol aparte și la partida cu Rapid.


„Ei au meciul lor, noi avem meciul nostru pe teren“


„E bine că avem suporteri și că vin la stadion. Ei au meciul lor, noi avem meciul nostru pe teren. Va fi o atmosferă bună. Stadionul arată și el bine, așa că avem toate motivele să credem că va fi o partidă foarte bună“, a declarat Gică Hagi, managerul tehnic al Farului. „Îmi aduc aminte un meci Rapid - Farul 0-0, în care portarul nostru, George Curcă, a fost omul partidei. La acea confruntare, Rapid a pierdut titlul. Le mulțumesc suporterilor că au fost alături de noi și la Arad, și acasă cu Gaz Metan, destul de mulți. Sperăm ca la următoarele partide să vină și mai mulți, iar noi să îi mulțumim prin joc și rezultate“, a spus și Ionuț Larie, căpitanul formației constănțene.

 
Două formații care vor să joace fotbal 

    
„Va fi un meci foarte interesant. Se întâlnesc două echipe în formă, cu un moral foarte bun, care au practicat un fotbal bun în acest start de campionat și care n-au primit goluri. Cred că va ieși un joc bun, între două formații care vor să joace fotbal. Dintre cei accidentați, Artean se antrenează cu noi, dar nu cred că va fi 100% pentru meci. Abordăm partida cu încredere, vrem să avem o evoluție foarte bună. Știm că adversarul e foarte bun, dar vrem să ne întoarcem la Constanța cu un rezultat pozitiv, aceasta însemnând chiar și victoria. În primele două meciuri am produs puncte, am avut și un joc bun, mai ales în partida cu Gaz Metan. Însă e abia început de campionat și nu suntem încă la nivelul optim. N-am luat gol și e bine. Sunt mulțumit de faza defensivă, mai vrem să creștem ofensiv, Sigur, e loc de mai bine și în jocul defensiv“, a mai spus Gică Hagi.

 
Olimpicii Farului se întorc acasă

 
Miercuri, echipa națională Under-23 a României a remizat, 0-0, cu Noua Zeelandă, în grupa de la Jocurile Olimpice, iar rezultatul nu le-a permis tricolorilor să meargă mai departe în competiție, urmând a se întoarce în țară. Astfel că vor reveni la echipa de club și cei cinci jucători de la Farul Constanța deplasați în Japonia: Marian Aioani, Radu Boboc, Virgil Ghiță, Andrei Ciobanu și George Ganea. „Îi vom evalua, vom vedea în ce stare sunt și ne vom completa lotul“, a precizat Hagi.

 
„Să creștem de la meci la meci“

 
„Cred că meciul cu Rapid va fi dificil, întâlnim o echipă de tradiție, care a început foarte bine campionatul, dar vrem să facem un joc bun și să ne întoarcem cu puncte. Nu am pierdut până acum, dar mai avem mult de muncit și ne mai trebuie timp să ne acomodăm unii cu ceilalți și să reușim jocul pe care ni-l dorim, acela de a avea posesie foarte bună și de a ne crea multe ocazii. Însă muncim și sperăm să creștem de la meci la meci“, a prefațat meciul de vineri și Ionuț Larie.   

 
„Pentru mine e o onoare să lucrez cu Mister“

  
Un alt jucător achiziționat de Farul în această vară, Romario Pires, a spus: „Sunt sigur că va fi un meci greu, dar frumos, la care orice jucător și-ar dori să participe. Sperăm să facem bine ce am antrenat. Sunt la Farul de trei săptămâni și deja mă simt foarte bine, am găsit un grup minunat, cu băieți de caracter, iar staff-ul m-a ajutat foarte mult. Pentru mine e o onoare să lucrez cu Mister Hagi și sper din tot sufletul să pot răspunde pe teren la ce dorește dânsul“.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Farul Constanța
 
Citește și:
 
LIVE VIDEO
Farul Constanța întâlnește în Liga 1 Rapid București. Declarațiile lui Gică Hagi, Ionuț Larie și Romario Pires (galerie foto)

 
Laurențiu Brănescu, de astăzi, noul jucător al FC Farul Constanța (video)
 
Farul Constanța. Nicolas Popescu, debut în Liga 1
„Așteptam de mult acest moment. Sunt fericit că a venit și rândul meu“ (galerie foto + video)

 
Ionuț Larie, căpitanul Farului Constanța, inclus în echipa etapei a doua din Liga 1. Alexi Pitu, vedeta meciului

Atacanții și-au făcut datoria
Jefte Betancor și Adrian Petre, primele goluri în Liga 1 pentru Farul Constanța (galerie foto)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii