Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:39 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Finala s-a jucat în primul tur Victorie mare pentru Tomitanii la turneul final

ro

04 Jun, 2013 00:00 1608 Marime text
Echipa de rugby CS Tomitanii Constanţa a debutat cu dreptul, ieri, la turneul final al Campionatului Naţional Under-16, care se dispută la Constanţa, pe terenul „Cleopatra” din Complexul Sportiv „Badea Cârţan”. La capătul unui joc spectaculos şi cu răsturnări de scor, echipa pregătită de Cristi Cojocaru a câştigat cu 24-14 (10-7) în faţa echipei CSO Pantelimon, cel mai greu adversar al constănţenilor din grupa albastră a întrecerii. Pentru Tomitanii au înscris Dragoş Burlacu (două eseuri), Mihai Lămboiu, Marian Drăguţ (câte un eseu) şi Tiberiu Oţelea (două transformări). Gazdele au fost conduse cu 7-0 în minutul 5, după care au revenit cu două eseuri şi au intrat la pauză cu avantaj de trei puncte.

În partea secundă, Pantelimon nu s-a predat aşa uşor, revenind iar în avantaj pe tabelă. Avea să fie însă ziua băieţilor lui Cristi Cojocaru, care au reuşit finalmente să se impună. „Sunt foarte mulţumit de evoluţia jucătorilor mei. A fost un meci-spectacol, savurat de spectatori. Tuturor celor din tribune, inclusiv antrenorului federal Petre Ianusevici, le-a părut rău că acest meci a trebuit să se joace acum şi nu în finală, aşa de frumos a fost”, a declarat Cristi Cojocaru. În celălalt meci de ieri din grupa Tomitanilor, RCM Galaţi a trecut de CSM Baia Mare cu scorul de 30-5. Echipa constănţeană joacă din nou mâine, de la ora 10.00, cu formaţia din Baia Mare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii