Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:17 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

"Alb-albastrii" vor in cupele europene

ro

22 Jul, 2004 00:00 443 Marime text
Sala de conferinte a clubului FC Farul Constanta a gazduit, marti seara, o sedinta a Adunarii Generale. Pe ordinea de zi a dezbaterilor s-au aflat discutarea regulamentului de ordine interioara, precum si fixarea obiectivului pentru noua editie de campionat. La intalnire, alaturi de membrii Adunarii Generale s-au aflat si toti componentii lotului de seniori. Surse din cadrul clubului au declarat ca sedinta s-a desfasurat intr-o atmosfera deschisa, amicala, fiecare jucator fiind invitat sa discute si sa propuna obiective pentru viitor. Nu s-a stabilit nimic cu exactitate, discutiile urmand sa continue si zilele viitoare. Teoretic, obiectivul Farului pentru noul sezon il constituie clasarea pe primele cinci locuri in intrecerea interna si calificarea intr-o cupa europeana. Conducerea Farului a decis sa ridice suspendarea pe doi ani a lui Cosmin Pascovici, dupa ce intre cele doua parti s-a ajuns la un acord. Se vor trimite adrese si forurilor superioare pentru a opera aceasta modificare. Ieri seara, de la ora 19.00, Farul a disputat primul meci amical pe teren propriu, in compania divizionarei B Dacia Unirea Braila. Sambata seara, de la ora 20.00, "marinarii" vor primi vizita Midiei Navodari.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii