Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:45 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reclamat de nişte oameni ai muncii Directorul Dănuţ Căpăţînă a primit NUP în dosarul externalizării serviciului de imagistică

ro

27 Jun, 2013 00:00 2318 Marime text
Directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, dr. Dănuţ Căpăţînă, a primit rezoluţie de Neîncepere a Urmăririi Penale (NUP) în dosarul 280/2011. În acest dosar, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie îl anchetaseră pentru abuz în serviciu în cazul externalizării serviciului de imagistică.

„În dosarul 280/P/2011, în care am fost acuzat la DNA de abuz în serviciu şi externalizări frauduloase, s-a dispus Neînceperea Urmăririi Penale. Absolut nici una dintre cele sesizate, privind externalizarea laboratorului de analize şi a serviciul de imagistică, nu s-au adeverit. Plângerile au fost verificate de către ofiţerii DIICOT, de către DNA şi am primit decizia de Neîncepere a Urmăririi Penale. Consider închis orice subiect pe această temă. Nu cunosc cine a făcut sesizarea. Am primit răspunsul DNA săptămâna trecută. Este al doilea NUP. Primul a fost dispus în urmă cu doi ani, în dosarul referitor strict la Laboratorul de Analize. Un grup de oameni ai muncii a făcut sesizare. Asta este viaţa. Nu credeam că scap uşor, dar până la urmă s-a dovedit că ceea ce am făcut a fost corect. Anii au dovedit că ceea ce am gândit împreună cu echipa managerială au fost decizii corecte, legale şi care au îmbunătăţit calitatea actului medical”, a declarat, ieri, în contextul unei conferinţe de presă, Dănuţ Căpăţînă, managerul Spitalului Judeţean.

Synevo şi Pozimed, mărul discordiei dintre manager şi angajaţi

Reamintim că serviciul de laborator din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă a fost externalizat către Synevo.
Precizăm că Synevo a câştigat concesionarea serviciului de laborator din SCJU în urma licitaţiei câştigate pe 7 decembrie 2009, fiind inaugurat în luna octombrie 2008. Dănuţ Căpăţînă a fost manager al reţelei de laboratoare Synevo - Medicover pentru regiunea de sud-est până la momentul numirii sale în funcţia de manager al Spitalului Judeţean. Cât priveşte serviciul de imagistică, acesta a fost concesionat către Centrul medical de diagnostic imagistic Pozimed, care aparţine societăţii Pozitron Medical Investigation SRL. SC Pozitron Medical Investigation SRL are legătură cu universul afaceristic al lui Sorin-Gabriel Strutinsky, partenerul de afaceri al primarului Radu Mazăre şi al preşedintelui Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu. În SC Pozitron Medical Investigation SRL sunt implicate Mihaela-Elvira Gherasim, Iuliana Botezatu, dar şi societatea cipriotă Talmage Overseas.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii