Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:39 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mişcarea Populară îi cere din nou prefectului Bola numele presupuşilor incompatibili din judeţul Constanţa

ro

28 Jun, 2013 00:00 954 Marime text
Fundaţia Mişcarea Populară Filiala Constanţa revine cu solicitarea adresată prefectului Eugen Bola la începutul acestei luni, solicitare ce face referire la numele tuturor posibililor incompatibili din administraţia publică locală din judeţul Constanţa. „În data de 3 iunie a.c. am depus la registratura Prefecturii cererea de informaţii publice cu numărul 7744, în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, solicitând situaţia completă a persoanelor care deţin funcţii de primar, viceprimar sau preşedinte de consiliu judeţean şi se află în situaţie de incompatibilitate, similară cu cea a primarului eliberat din funcţie, Vasile Delicoti. Conform legii, răspunsul la cerere ar fi trebuit să sosească în 10 zile, mai ales că Prefectul Eugen Bola a arătat în declaraţii făcute jurnaliştilor că a procedat la acţiunile pe care i le-am sugerat şi a identificat cazurile de incompatibilităţi (Bola: „Am comunicat la MAI că 40 de primari riscă să-şi piardă funcţiile”- 12 iunie 2013). Îi amintim prefectului că nu este plătit din banii contribuabililor să se îngrijoreze pentru primarii incompatibili, ci trebuie să vegheze la respectarea legilor. De asemenea, datoria sa nu este să comunice Ministerului Administraţiei şi Internelor, ci să sesizeze Agenţia Naţională de Integritate, iar apoi să-i elibereze din funcţie pe cei incompatibili, aşa cum a procedat în cazul primarului Delicoti”, se precizează într-un comunicat de presă dat ieri publicităţii.
În replică, prefectul judeţului Constanţa, Eugen Bola, a declarat: „Am rugămintea către Mişcarea Populară să formuleze toate sesizările, toate plângerile penale, pentru că suntem într-o ţară liberă. Prefectura Constanţa nu a avut şi nu are niciun fel de obligaţii legale în temeiul Legii 176/2010 în afara celei de a constata încetarea de drept a mandatelor. Toate informaţiile pe care le avem în legătură cu primarii şi viceprimarii presupuşi incompatibili ne sunt transmise de către ANI, nicio altă instituţie neavând obligaţii în acest sens faţă de Instituţia Prefectului”.
Mişcarea Populară menţionează că dacă reprezentantul Guvernului în teritoriu la Constanţa nu va da curs solicitării, va formula o plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva sa.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii