Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:31 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Din enigmele Constanţei O licitaţie în 1879 se ţinea ca şi acum

ro

04 Sep, 2010 00:00 1638 Marime text
7_licitatie_coloniale.jpgAcest material a fost realizat cu ajutorul documentelor puse la dispoziţie de către Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Constanţa

În cele ce urmează, vom prezenta felul în care s-a desfăşurat prima licitaţie care a avut loc în timpul mandatului primului primar al Constanţei (Kustendje, pe atunci), Anton Alexandridi. Nu sunt foarte multe deosebiri faţă de felul în care se fac şi acum licitaţiile publice la Constanţa.

Aşadar, în luna ianuarie a anului 1879, Consiliul Comunal al Urbei Kustendje a scos la licitaţie darea în antrepriză pe o perioadă de trei ani a vămuirii colonialelor (a alimentelor de băcănie provenite din ţările exotice, de cele mai multe ori colonii). În primă instanţă, s-a consemnat în Cassa Comunei garanţia provizorie de 1.000 de lei în numerar cerută participanţilor.

Ce erau colonialele? 

Antrepriza percepea în profitul ei taxe de vamă în felul următor: câte 50 de bani pentru vadra de păcură, 10 bani pentru ocaua de ulei de tot felul, 15 bani pentru ocaua de unt de lemn, 10 bani pe ocaua de zahăr, 20 de bani pentru ocaua de cafea, doi bani pe ocaua de orez, cinci lei pentru ocaua de piper, tot cinci lei pentru ocaua de portocale, lămâi, chitră, struguri de malaga, stafide, smochine, rodii, castane, migdale, curmale. 20 de bani se percepeau pentru ocaua de sardele, peşte şi orice fel de conserve aduse în cutii de tinichele, cinci lei era taxa pentru fiecare oca de peşte uscat, afumat sau saramură, un leu costând ocaua de icre negre sau de ştiucă, patru bani ocaua de icre roşii, 50 de bani ocaua de parafină, iar ceva mai scumpă era ocaua de bomboane, doi lei. Cinci bani erau percepuţi pentru vama unei oca de lumânări de stearină, 50 de bani ceara în butoi şi 10 bani scrobeala albă, în timp ce cinci lei costa o oca de măsline. Ocaua era echivalentul a 400 de grame, iar marfa putea veni pe uscat, prin port sau pe calea ferată, antreprenorul eliberând chitanţe imprimate pentru banii percepuţi. Introducerea frauduloasă era pedepsită prin confiscarea mărfii în propriul folos al antreprenorului, fără nicio judecată. La câteva zile după „anunţul de licitaţie“ a apărut şi prima modificare, radicală de altfel, garanţia dublându-se, iar taxele percepute pentru fiecare categorie de produse au scăzut.

Rezultate trucate

Apoi a avut loc licitaţia, pe 26 ianuarie, în urma căreia, cu o ofertă de 28.600 lei pe an, câştiga Manole Mascu şi devenea antreprenorul taxelor comunale asupra colonialelor. Surpriza vine de-abia acum, când aflăm din documentele vremii că mai avusese loc o licitaţie, pe 20 ianuarie, al cărei câştigător era Spiru Chefala, cel ce oferise 18.000 de lei anual. Şase zile mai târziu, după ce licitaţia iniţială se încheiase, a urmat o a doua, puţin ilegală, al cărei câştigător a fost Mascu. Pe data de 3 februarie 1879, Mascu şi-a intrat în atribuţiuni şi a cerut explicaţii, printr-o adresă  înaintată primarului Alexandridi, în ceea ce priveşte taxarea fructelor, acesta considerând că şi alunele, fisticul şi chiar merele şi perele sunt incluse în respectiva categorie. Prin urmare, primarul a trebuit să-i răspundă, incluzând şi fructele respective în cele taxate, cu toate că în zona Constanţei creşteau mere şi pere, fructe care, la acel moment, erau considerate „exotice“. Să se fi făcut, oare, jocurile unui afacerist al vremii, de către primar?! Pentru că se vedea pus în faţa unei imposibilităţi fizice de a cuprinde tot perimetrul Constanţei pentru a vămui marfa, Manole Mascu a mai făcut o adresă primarului, prin intermediul căreia îi aducea la cunoştinţă faptul că nu va putea executa niciodată contractul până ce „onorabila Primărie“ nu va înfiinţa barierele necesare prin care se distinge locul de intrare în oraş şi solicita să se facă un şanţ în jurul oraşului, să nu poată intra carele decât prin bariere. Cu toate acestea, primarul a redus la tăcere această adresă, iar Mascu a trebuit să se descurce cum poate. Pentru că încerca să profite la maximum, acesta a cerut explicaţii primarului în legătură cu ceea ce se înţelege prin cutii de tinichea, antreprenorul spunând că el include în aceeaşi categorie şi apa care se aduce în sticle şi flacoane. Apoi, credea că prin bomboane se subînţelege tot ceea ce cofetarul lucrează din zahăr. Primarul i-a retezat „elanul“ speculantului şi i-a spus să vămuiască numai ce i s-a spus. Doar la câteva zile de la încheierea licitaţiei, au apărut şi nemulţumirile din partea comercianţilor, unul dintre ei, mai curajos, „pârându-l“ pe Mascu la primar, prin aceeaşi veşnică adresă. Nicola Saris povestea că, sosindu-i un transport de cinci saci de cafea, pe vapor, la ora 10.30
dimineaţa l-a anunţat pe Mascu despre acţiunea de descărcare şi tranzitarea a „graniţei“. Mascu a spus că este prea târziu şi i-a refuzat tranzacţia. Primarul, conciliant, i-a cerut lui Mascu să respecte răgazul legal de 24 de ore. Acesta din urmă i-a trimis un răspuns lui Alexandridi prin care i-a spus că el a oferit timpul necesar lui Saris, însă acesta i-a spus că va ridica marfa când va voi. Iar problemele au continuat tot timpul anului. Norocul comercianţilor, vameşilor şi al primarilor de astăzi este că există telefoane, care scurtează durata de rezolvare a unor neînţelegeri, făcând ca rezultatele să fie mult mai plăcute şi mai profitabile pentru toate părţile implicate.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii