Licitații Constanța Primăria Cobadin a deschis o licitație publică de peste 1,4 milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor la școala din localitate (DOCUMENT)
Licitații Constanța: Primăria Cobadin a deschis o licitație publică de peste 1,4 milioane de lei pentru finalizarea
09 Jun, 2026 10:51
ZIUA de Constanta
155
Marime text
155
Marime text

Primăria Cobadin, județul Constanța, anunță lansarea unei proceduri de achiziție publică pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor rămase de executat în cadrul proiectului de reabilitare, modernizare și construire a infrastructurii educaționale.
Primăria Comunei Cobadin a deschis oficial licitația publică pentru proiectul „REST DE EXECUTAT: Reabilitare, modernizare și construire infrastructură educațională pentru învățământul primar și gimnazial din comuna Cobadin, județul Constanța – Etapa a II-a”, conform licitatiapublica.ro.
Procedura de licitație simplificată are o valoare estimată de 1.458.557,41 lei (fără TVA). Finanțarea este asigurată prin fonduri europene, prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027.
Noua licitație publică a fost deschisă după ce contractele anterioare au fost reziliate din cauza nerespectării obligațiilor de către vechiul constructor, șantierul fiind abandonat temporar. În ciuda blocajului trecut, clădirile se află într-un stadiu fizic avansat: corpul de școală este realizat în proporție de 99,36%, centrul educațional în proporție de 97,96%, iar sala de sport depășește 93,92%.
Compania de construcții care va câștiga această licitație publică va trebui să remedieze degradările provocate de intemperii pe perioada în care șantierul a fost lăsat neconservat și să finalizeze restul de lucrări. Contractul pus la bătaie include:
- Corp C1 (Școală): Lucrări de arhitectură, reabilitare și finisaje;
- Corp C4 (Centru Educațional) și Corp C5 (Sală de sport): Finalizarea ultimelor detalii de execuție;
- Instalații și rețele: Lucrări la instalațiile electrice, sanitare, termice și HVAC, montarea sistemelor de ventilație, a panourilor solare, precum și amenajarea exterioară (finalizată în prezent în proporție de 76,92%).
Prin această investiție, Primăria Cobadin își propune să ofere condiții de studiu la standarde europene pentru un număr de 762 de elevi pe an. Proiectul pune un accent deosebit pe tranziția verde, clădirile urmând să respecte cerințele stricte de eficiență energetică și protecție a mediului înconjurător.
Calendarul procedurii de achiziție
Conform anunțului de participare, firmele interesate pot consulta documentația și pot depune ofertele tehnice și financiare exclusiv în format electronic.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor în cadrul acestei licitații publice este data de 26 iunie 2026, ora 15:00. Autoritățile precizează că selecția se va face pe baza criteriilor de conformitate, iar în cadrul acestui contract nu se acordă avans.
Persoanele care dețin funcții de decizie în cadrul Autorității Contractante, precum și persoanele care pot influența conținutul documentației de atribuire și/sau desfășurarea procedurii de atribuire, sunt următoarele:
- Telehoi Cristian - Primar;
- Chiper Viorel - Viceprimar;
- Trăilă-Gârbacea Corina-Alina - Secretar General UAT;
- Mustafa Givan - Arhitect-Șef;
- Sfinteș Veronica - Consilier, Compartiment Achiziții Publice;
- Florescu Mihaela - Referent, Compartiment Buget-Finanțe, membru în comisia de evaluare;
- Andriuță Tatiana - Consilier juridic, Compartiment Impozite și Taxe;
- Balea Gheorghe - Administrator public;
- Prosanichi Lucian - Inspector, Compartimentul Agricol;
- Abibula Edvin - Inspector, Compartimentul Buget-Finanțe;
- Stratulat Mihaela - Inspector, Compartimentul Buget-Finanțe;
- Crăciun Anamaria-Cristina-– Expert achiziții, administrator al furnizorului de servicii auxiliare achiziției.
Consilieri locali:
- Hagisuna Ailis;
- Cocoș Cornel;
- Chivulescu Ștefan;
- Teșcan Mirela;
- Ancuța Constantin;
- Cazan Georgiana;
- Simion George;
- Țăpuș Liviu;
- Costea Florin;
- Țăroiu Marius;
- Chivu Cătălin;
- Brătășanu Nicolae;
- Udriște Valentin.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Cine se ocupă de dezinsecția și dezinfecția din orașul Techirghiol (DOCUMENT)
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


