Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:01 27 04 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sănătatea şi serviciul sanitar în Dobrogea la sfârşitul secolului al XIX-lea

ro

16 Apr, 2018 00:00 1145 Marime text
Ofiţerul Marin Ionescu - Dobrogianu, primul mare biograf al Dobrogei moderne, a fost primul care a publicat ample studii cu privire la realităţile meleagului danubiano-pontic, analizând fiecare sector şi oferind posterităţii informaţii extrem de preţioase.
 
După cercetări desfăşurate timp de 13 ani (de la 1890 - data mutării sale în Dobrogea, repartizat ca sublocotenent şi până în 1903), el reuşeşte să scrie o adevărată capodoperă: „Dobrogia în pragul veacului al XX-lea: Geografia matematică, fisică, politică, economică şi militară“, carte care vede lumina tiparului în anul 1904 şi pe care o semnează „căpitanul M.D. Ionescu“, întrucât activa încă în armată (ulterior, va ajunge colonel) şi nici nu îşi schimbase încă numele.
 
Opera sa conţine o adevărată comoară de informaţii... Astăzi vom face referire doar la un singur aspect, cel legat de domeniul sănătăţii şi al serviciului sanitar din Dobrogea de la sfârşitul veacului al XIX-lea. M.D. Ionescu nu se fereşte să prezinte situaţia aproape dezastruoasă din acest domeniu şi, prin expunerea realităţilor consemnate pe teren şi a statisticilor aferente, va contribui la îmbunătăţirea ulterioară a condiţiilor de trai şi la dezvoltarea acestora.
 
Putem afirma, fără să ne temem că am greşi vreo clipă, că M.D. Ionescu a reuşit, graţie informaţiilor adunate, să sensibilizeze opinia publică şi pe reprezentanţii statului român (în frunte cu regele Carol I). Pe toţi aceştia i-a convins să implementeze o adevărată strategie de dezvoltare a Dobrogei şi de transformare a ei într-o provincie modernă, potrivită unei Românii decise să fie un punct important pe harta Europei.
 
M.D. Ionescu, în călătoriile sale de cercetare, consemnează câteva realităţi triste în ceea ce priveşte starea de sănătate a dobrogenilor, cu precădere a celor care trăiau în mediul rural. El povesteşte că, în 1895, în satul Cerchez Chioi (zona Negru Vodă), aproape toţi locuitorii sufereau de boli grave de ochi.
 
Un an mai târziu, când a vizitat satul Adam Klisi (azi, Adamclisi; Adam Kilisi - Biserica lui Adam, Biserica Primului Om), a constatat că foarte mulţi localnici sufereau de tuse măgărească. Nu era vorba despre cazuri izolate, de anumite zone afectate... Întreaga Dobroge se confrunta cu probleme grave din punctul de vedere al sănătăţii populaţiei. Provincia era de două decenii reunită cu România, dar existau diferenţe uriaşe între acest tărâm parcă abia desprins din „medievalul“ otoman şi condiţiile din Muntenia, să spunem.
 
Statisticile privind personalul medical ce activa în Dobrogea demonstrează clar aceste lucruri: în judeţul Tulcea, de exemplu, existau un singur medic primar, trei medici de plăşi şi doi oficianţi sanitari (Sulina şi Măcin aveau câte un medic de plasă, iar la Isaccea şi Babadag activau împreună şi în schimburi medicul primar şi al treilea medic de plasă). Tot în judeţul Tulcea activau şase agenţi sanitari vaccinatori, 16 moaşe (şase la oraş şi zece în comunele rurale), doi agenţi sanitari şi doi subchirurgi intendenţi.
 
În judeţul Constanţa, în anul 1898, activau un medic primar, cinci medici de plăşi, trei medici de oraş (la Medgidia, Hârşova şi Ostrov, pe atunci comună urbană) şi un medic de spital (la Cernavodă), 12 agenţi sanitari vaccinatori, cinci agenţi sanitari de oraşe, şase moaşe de circumscripţie şi două de oraşe (Cernavoda şi Hârşova). Tuturor acestora li se adăugau personalul medical al oraşelor Tulcea şi Constanţa. Numărul angajaţilor din domeniu era extrem de mic, dacă ţinem seama de populaţia Dobrogei de la acea vreme.
 
Astfel, judeţul Constanţa avea în 1899 un număr de 135.050 de locuitori, iar judeţul Tulcea - 128.180 (conform Anuarului Statistic al României, editat în 1904). Bolile de tot felul făceau ravagii în Dobrogea anului 1898, anul din care avem cele mai multe statistici.
 
Pe primul loc în acest clasament nedorit al bolilor se afla paludismul, foarte des întâlnit în zonele lacustre şi mlăştinoase şi pe care astăzi îl asociem mai mult cu malaria ţărilor tropicale şi subtropicale şi cu ţânţarul anofel.
 
Paludismul din Dobrogea anului 1898 era însă o boală parazitară specifică unei regiuni dominate la nord-est de Delta Dunării şi de numeroase zone cu luciu de apă (cu milioanele lor de ţânţari). Numeroasele bălţi şi mocirlele „neastupate vreodată“, modul de trai din zonele rurale şi lipsa igienei contribuiau, cu precădere în judeţul Tulcea, la îmbolnăviri numeroase, manifestate prin friguri şi puseuri de febră. Era o boală-fenomen, foarte des întâlnită în zonele sus-menţionate şi aproape imposibil de contracarat la acea vreme.
 
Bolile epidemice erau spaima dobrogeanului din acele timpuri. În anul de referinţă 1898 s-au consemnat nu mai puţin de 394 de decese provenite din boli epidemice, din care 297 au fost înregistrate în judeţul Tulcea. Astfel, au fost consemnate 78 de cazuri de îmbolnăvire de febră tifoidă, din care 65 în judeţul Constanţa.
 
S-au înregistrat şi 460 de cazuri de tuse convulsivă, 52 de angină defterică (37 în jud. Constanţa). Rujeola a afectat şi ea 32 de comune în judeţul Tulcea, din cei 1886 de bolnavi consemnaţi, 260 dintre ei pierzându-şi viaţa. În total, în Dobrogea au fost înregistrate 2.496 de cazuri, judeţul Constanţa având numai 610.
 
Sifilisul era răspândit mai ales în mediul urban, în timp ce dizenteria - cauză a proastei alimentaţii - făcea, la rândul ei, ravagii, fiind înregistrate 170 de cazuri, toate în judeţul Tulcea.
 
Scarlatina (74 de cazuri în 1898), râia (498 de cazuri), variola (nouă cazuri în jud. Constanţa) pelagra (opt cazuri în jud. Constanţa) şi lepra (26 de cazuri) întregesc această paletă îngrozitoare a bolilor ce afectau tărâmul dintre Dunăre şi Mare.
 
Erau foarte multe probleme legate de acordarea serviciilor medicale specializate, mai ales în ceea ce priveşte naşterile. În toată Dobrogea activau doar 24 de moaşe care aveau pregătirea necesară şi dreptul de a efectua această activitate. Numărul moaşelor de vatră, fără pregătire medicală prealabilă, era însă unul cu mult mai mare şi de aici rezultau şi foarte multe cazuri de morţi înregistrate la naşteri (mame şi nou-născuţi).
 
Vaccinarea se făcea la o scară largă în 1898 (peste 16.500 de vaccinări), în comparaţie cu anii anteriori. Existau însă probleme legate de unele comunităţi care nu acceptau acest serviciu gratuit oferit de stat.
 
Lipovenii bespopoviţi erau primii care se opuneau, întrucât spuneau că religia nu le permite, iar M.D. Dobrogeanu povesteşte că la Sarichioi, în 1897, un dascăl ce îşi vaccinase doi copii fusese „huiduit de-a lungul satului“ de consătenii săi. Deşi fiecare comună avea la primărie un dulap cu medicamente, ce trebuiau oferite gratuit bolnavilor, acestea erau, de cele mai multe ori, expirate.
 
În Dobrogea funcţionau deja un număr important de spitale, dar capacitatea de cazare era încă foarte mică în raport cu numărul bolnavilor.
 
Spitalul Comunal Constanţa, înfiinţat din 1893, dispunea de doar 50 de paturi şi avea un medic, o moaşă şi 13 ajutoare, Spitalul Judeţean Cernavoda avea 25 de paturi, iar cel de la Hârşova - 15 paturi. Exista un spital rural şi la Parachioi (azi, Băneasa), unde existau 30 de paturi şi unde unitatea era deservită de un medic, un intendent, un subchirurg, un preot, un hoge, trei infirmiere şi cinci oameni de serviciu.
 
Spitalul Comunal din Tulcea avea 30 de paturi, iar în 1900 aici au fost trataţi 466 de bolnavi. Personalul instituţiei era format din medicul oraşului, un administrator, un subchirurg, trei infirmieri, trei bucătari şi un rândaş.
 
La Spitalul Rural Babadag existau, de asemenea, 30 de paturi iar în 1898 aici au fost consemnate peste 700 de internări. Unităţi medicale similare (spitale comunale şi rurale) funcţionau şi la Isaccea, Măcin, Sulina etc.
 
(Va urma)
 
Bibliografie
 
Căpitanul M.D. Ionescu - „Dobrogia în pragul veacului al XX-lea: Geografia matematică, fisică, politică, economică şi militară“, Bucureşti, 1904, p.63-76
 
Anuarul Statistic al României 1904, Bucuresci, Imprimeria statului
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.
 
Citeşte şi:
 
După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie
 
Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 
Eroii Histriei (II) Amiralul Hegesagoras și expediția pentru salvarea Apolloniei. Binefăcătorii cetății
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii