Senatul a numit noua conducere a Institutului Cultural Român! Corina Încrosnatu, președinte
Senatul a numit noua conducere a Institutului Cultural Român! Corina Încrosnatu, președinte
02 Jun, 2026 19:13
ZIUA de Constanta
174
Marime text
174
Marime text

- Senatul a numit marți, în plen, noua conducere a Institutului Cultural Român, fiind votați Corina Încrosnatu ca președinte, Adriana Gae și Attila Weinberger - vicepreședinți și 14 membri pentru Consiliul de conducere al instituției.
Senatul a numit marți, în plen, noua conducere a Institutului Cultural Român, fiind votați Corina Încrosnatu ca președinte, Adriana Gae și Attila Weinberger - vicepreședinți și 14 membri pentru Consiliul de conducere al instituției, conform Agerpres.
Votul secret a fost prin buletine de vot.
Anterior ședinței de plen, Comisiile de politică externă și de cultură ale Senatului i-au audiat pe candidații propuși de grupurile parlamentare sau uniunile de creatori.
Pentru funcția de președinte al ICR, Corina Încrosnatu, propusă de grupul PSD, a primit în plenul Senatului 81 de voturi „pentru” și 34 „împotrivă”, Roxana Dumitrache, propusă de grupul parlamentar USR - 18 voturi 'pentru' și 97 „împotrivă”, Adrian Dupu, din partea Asociației ASTRA și Asociației Euro-26 - 15 voturi „pentru” și 100 „împotrivă” și Liviu Jicman, fost președinte ICR, din partea uniunilor de creație - un vot „pentru” și 114 „împotrivă”.
Pentru cele două posturi de vicepreședinte, plenul i-a numit pe Adriana Gae, propusă de grupul parlamentar AUR, care a obținut 73 voturi „pentru” și 43 'împotrivă' și pe Attila Weinberger, propus de grupul UDMR, cu 89 voturi „pentru” și 27 „împotrivă”.
Ceilalți candidați pentru funcția de vicepreședinte au obținut: Honorius Circa, propus de Asociația Euro-26, niciun vot 'pentru' și 116 „împotrivă”, Mihai Firică, din partea Uniunii Scriitorilor din România, două voturi „pentru” și 114 „împotrivă” și Daniela Nane - Uniunea Realizatorilor de Film din România - 35 voturi „pentru” și 81 „împotrivă”.
Citește și:
Schimbare la vârful ANI: Bogdan Sticlosu a câștigat concursul și urmează să fie numit de Senat în funcția de președinte (DOCUMENT)
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


