Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:41 02 06 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Farul Constanța Ciprian Marica - „Dacă e adevărat, cu siguranță că va trebui să iau o decizie, aceea de a mă retrage“

ro

02 Jun, 2026 20:01 302 Marime text
 
Farul Constanța s-a despărțit de antrenorul Flavius Stoican, iar, în ce privește noul tehnician al echipei, în spațiul public se vorbește de Ioan Ovidiu Sabău.

Întrebat, de această variantă sau de un eventual alt antrenor, la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport, Ciprian Marica, acționar minoritar la Farul, a menționat că nu știe, că nu a fost informat despre o eventuală decizie în acest sens. În același timp, în contextul în care, la numirea lui Stoican, nu a fost consultat și informat înainte, Marica a spus că, dacă și în privința noului antrenor se va proceda la fel, va trebui să ia o decizie, aceea de a se retrage de la Farul!    

În privința numirii lui Flavius Stoican, nu vă pot spune, nu am avut o discuție cu Gică Popescu (n.r. acționarul majoritar al Farului). Am așteptat să treacă barajul și ulterior urmează să avem o discuție. Sper. Dacă își va dori și Gică acest lucru. Despre un nou antrenor, nu știu. Fraier nu am vrut să fiu niciodată. Am încercat să par câteodată, dar fraier nu mi-ar sta bine niciodată în poziția asta și nici nu îmi stă bine. Și nici nu vreau să fiu. Așa că, dacă e adevărat (n.r. situația că va fi numit un nou antrenor, tot fără să fie consultat Marica), cu siguranță că va trebui să iau o decizie, aceea de a mă retrage. E clar că nu sunt dorit acolo și nu mai am de ce să stau în continuare. E clar. Eu îmi cunosc poziția. Sunt acționar minoritar și nu aș fi putut influența decizia acționarului majoritar.

 
„Nu cred că cer prea multׅ“
 

Dar fair-play pentru un partener, mi se pare corect să stai de vorbă, măcar să-l informezi de deciziile pe care le iei. Și nu cred că cer prea mult. Cred că nu sunt exagerat. Asta, repet, dacă decizia a fost luată și lucrurile stau așa cum spuneți.
 
La tribuna oficială, la meci, nu se putea discuta așa ceva, de ce nu am fost înștiințat și eu de Stoican. Emoțiile erau mari, era miza meciului. Gică e acționar majoritar și el ia decizii și ar fi putut să-mi dea telefon să-mi spună, dacă are ceva să-mi comunice. Sau măcar să mă informeze. Eu cred că o relație între doi parteneri trebuie să fie bazată în primul rând pe încredere și pe deschidere. Deocamdată, nu am avut o discuție cu Gică Popescu pe tema asta. Poate că nu a luat o hotărâre. Dar, dacă a luat-o, mă retrag. Când era Gică Hagi acționat majoritar, existau niște sedințe ale acționarilor, vorbeam cu Gică destul de des la telefon. Când l-a pus antrenor pe Zicu, am discutat, a spus Ciprian Marica, la Fotbal Club. 


„Dacă retrogradam, lucrurile ar fi stat foarte rău“

Referitor la barajul de menținere în Superligă, pe care l-a disputat Farul, echipă care a trăit cu amenințarea retrogradării până în ultima clipă, Ciprian Marica a spus:

La meciul de la Ovidiu cu Chindia, am avut emoții cum aveam ca jucător câteodată la partidele mari. Trebuie să fim corecți și drepți cu noi: am trăit o rușine, pe care nu ne-o imaginam. Nu ne gândeam că vom ajunge să jucăm baraj de menținere în Superligă, atunci când am început campionatul, cu Ianis Zicu, cu trei victorii consecutive. Nu ne trecea prin cap că vom ajunge să jucăm barajul.  Dacă retrogradam, lucrurile ar fi stat foarte rău. Pe lângă rușinea maximă de a retrograda, era și partea financiară. O echipă care acum trei ani câștiga campionatul acum să se lupte la retrogradare, a fost foarte dur. Nu-mi imaginam că vom trăi acest vis urât.


„M-am supărat și am spus că nu e normal așa ceva“

Cipran Marica a mai spus că a fost un cumul de decizii proaste care s-au luat la Farul.

Din păcate, am ajuns în aceaastă situație în primul rând din pricina noastră. Decizii proaste, alegeri proaste, neinspirate, mă refer la transferurile făcute. Zicu cred că a fost o alegere bună, până la un moment dat. Cum el a început campionatul, trebuia să-și ducă munca la bun sfârșit. Așa era corect. De ce a plecat, numai el poate să spună. A motivat că nu mai reacționa echipa la tactica lui, la stilul lui și a simțit că nu mai putea să-i dea ce avea nevoie.  Ceea ce este adevărat, dar noi l-am susținut în continuare. Nu se știe dacă, în caz că rămânea, era mai bine sau mai rău. Poate trebuie să-l schimbăm noi mai demult. De aceea spun că a fost un cumul de decizii proaste pe care le-am luat.


Când a plecat Zicu, aveam o părere în privința noului antrenor, puteam avea o părere și o idee. Nu pot spune, pentru că încă e valabilă. Am încercat să vorbescu cu Ianis, când a luat decizia de a pleca, însă nu mi-a răspuns la telefon, spunând apoi că îl întorceam și el avea deja decizia luată. M-am supărat și am spus că nu e normal așa ceva. Vorbim în continuare, dar decizia lui m-a dezamăgit. Mie mi se pare că un antrenor, așa cum își asuma victoriile și situațiile fericite, așa ar fi trebuit să și le asume și pe celelalte, până la final. Mai ales că mai erau câteva meciuri.   

  
„Un club nu trebuie să stea într-un singur om“

Cipoan Marica este de părere, că în continuare, la Farul, după sezonul 2025/2026 de uitat, trebuie luate mai multe decizii.

Un club nu trebuie să stea într-un singur om și să aibă un singur pilon de susținere, ci mai mulți. Și, oricând dispare un pilon, clubul să-și continue activitatea și să meargă înainte. În continuare, după părerea mea, da, trebuie luate niște decizii, chiar și împreună cu Gică Hagi, chiar dacă acum e antrenorul echipei naționale. Trebuie delegate responsabilități, o mult mai bună comunicare, decizii consultate, discutate, nu pripite. Sunt lucruri și schimbări de făcut, da, pentru că nu întâmplător am ajuns în această situație.

Din Academie apar jucători în continuare, problema e că noi i-am promovat rău și că nu am avut prioritatea pe care o aveam cândva, plecată în primul rând de la Gică Hagi. Iar noi n-am mai făcut lucrul ăsta. N-am mai promovat jucători tineri, nu ne-am mai promovat jucătorii. De ce? Pentru că am vrut să obținem performanțe. Odată cu câștigarea campionatului, așteptările, clar, au crescut. Am luat campionatul cu jucători care știau filosofia lui Gică Hagi și era un mixt bun între cei bătrâni, cu experiență, și cei tineri. Apoi strategia a fost diferită și greșită, a arătat Marica, la Digi Sport.


Citește și:

Schimbarea de acționariat de la FCV Farul Constanța, în datele Oficiului Național al Registrului Comerțului. Situația financiară a clubului

Ti-a placut articolul?

Comentarii