Elveţianul Pittard, Constanţa şi drumurile primejdioase ale Dobrogei: O poveste despre tâlhari la drumul mare (galerie foto)
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:43 20 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elveţianul Pittard, Constanţa şi drumurile primejdioase ale Dobrogei O poveste despre tâlhari la drumul mare (galerie foto)

ro

13 Feb, 2018 00:00 2028 Marime text
Marele antropolog elveţian Eugene Pittard, autor al revoluţionarei opere „Le Races et l’Histoire“ (1924)*, a fost îndrăgostit de România, ţară în care a petrecut mult timp şi căreia i-a dedicat una dintre cărţile sale, scriind cuvintele: „Poporului român, pe care, în timpul lungilor mele campanii de studiu, am ajuns să îl cunosc şi să îl iubesc...“.
 
Mai mult decât atât, el era fascinat de „extraordinarul mozaic de rase“ numit Dobrogea, pe tărâmul dintre Dunăre şi Mare efectuând studii numeroase, în primele două decenii ale sec. XX.
 
A iubit şi Constanţa şi a fost bun prieten cu primarul Ion Bănescu**, consilier comunal, revizor, director de şcoală, cel care a fondat, practic, învăţământul modern în judeţul Constanţa.
 
În 1927, într-o scrisoare trimisă lui Ioan Georgescu, profesor la Liceul „Mircea cel Bătrân“, Pittard îşi amintea cu plăcere următoarele:
„În mai multe rânduri, mai ales în timpul primelor mele călătorii, am luat Constanţa ca punct de plecare în cercetările mele. După fiecare călătorie în nordul sau în sudul liniei de la Cernavodă, mă reîntâlneam cu Bănescu şi îl ţineam la curent cu ceea ce observam. Nu lipseşte un sentiment melancolic când mă gândesc la acele seri, în care, într-un colţ de cafenea la Constanţa, în faţa hărţii desfăşurate, stăteam de vorbă cu domnul Bănescu despre drumeţiile noastre, de locuitori, de culturi, de viitorul Dobrogei…“.
 
Pittard a adunat foarte multe amintiri frumoase din Dobrogea, dar a povestit în opere şi în corespondenţele sale şi câteva din aventurile trăite aici.
 
Într-o zi a anului 1902, se hotărăşte să plece spre Babadag... În ajunul plecării, stând de vorbă cu câteva notabilităţi ale urbei constănţene, află că numele Insula lui Ovidiu, de pe lacul Siutghiol, nu ar fi fost pus de localnici, ci de soldaţii francezi cantonaţi în zonă în Războiul Crimeii (1853-1856)***.
 
După o seară liniştită, în compania prietenilor de la Constanţa, elveţianul porneşte spre Babadag. El şi însoţitorii săi împart o căruţă condusă de un bulgar care nu ştie decât limba sa şi cu care se înţeleg mai mult prin semne. Pe drum, chiar imediat după plecare, se întâlnesc cu o căruţă a unui turc care vine spre Constanţa. Pittard îl descrie: „Are barbă albă, un turban verde şi poartă în mână un baston. Merge maiestuos în faţa atelajului, fără să se uite la noi, iar în şareta sa sunt 2-3 femei şi mai mulţi copii frumoşi…“
 
La 1900, drumul cu căruţa de la Constanţa la Babadag dura două zile, drumurile fiind foarte proaste. Pittard rămâne peste noapte la Kara Murat (azi, Kogălniceanu de Constanţa). El ne spune că aici sunt în special etnici germani (cei mai mulţi), dar şi români şi tătari.
 
La Kara Murat, Pittard şi semenii săi află că pe drumul spre Babadag au existat şi încă ar mai exista cete de tâlhari. Sunt avertizaţi să fie atenţi la Fântânile Turceşti. Sfaturile primite le aduc călătorilor teamă în inimi.
 
A doua zi, caravana porneşte prin zona stâncoasă Ester (zona Târguşor). Pe drum, Pittard îşi aminteşte ce i-a povestit un revizor şcolar de la Constanţa: că într-o călătorie în zonă, pe lângă Cogealac, a găsit pe drum un cap de om, victimă a tâlharilor din zonă. Amintirea îl tulbură şi mai tare pe Pittard, care abia aşteaptă să ajungă în siguranţă, la Babadag.
 
Caravana trece de Inam Ceşme (azi, Fântânele), apoi de satul Poturu (azi, Panduru, comuna Baia, judeţul Tulcea).
 
Seara începe să se lase, iar călătorii sunt din ce în ce mai neliniştiţi. Le este teamă de bandiţi... Nu mai puţin cu o lună în urmă, autorităţile din zonă au reuşit să prindă un şef de tâlhari, pe „celebrul Pamfile“, dar nu şi pe semenii săi, despre care se presupune că încă ar bântui prin Pădurea Babadagului.
 
Unul dintre însoţitorii lui Pittard, un român, îi povesteşte că tâlharii nu se tem prea tare de autorităţi: au avut curajul nebun de a-l ataca la un moment dat chiar pe consulul Turciei, care se ducea la reşedinţa sa de la Tulcea.
 
Elveţianul îşi aduce atunci aminte de craniul unui haiduc, pe care l-a studiat la institutul de medicină legală din Bucureşti. Era vorba despre Simion Licinski, tâlhar celebru şi nemilos, ucis însă de autorităţi în 1891.
 
Caravana trece cu bine de cişmelele turceşti şi intră mai adânc în Pădurea Babadagului. Căruţaşul bulgar, şi el speriat, îşi forţează din răsputeri caii obosiţi, despre care Pittard va spune ulterior că au fost „miraculoşi“. Este noapte deja, dar călătorii văd luminile Babadagului: au ajuns cu bine...
 
Antropologul elveţian se cazează la casa subprefectului. Acolo îl întâlneşte şi pe şeful poliţiei oraşului. Acesta îi spune că bandiţii le dau în continuare de furcă: cu doar trei zile înainte au atacat şi jefuit un perceptor fiscal.
 
Amintirea acestei călătorii de la Constanţa la Babadag l-a marcat pe Pittard, care a introdus-o în opera sa, după mai bine de 15 ani. Pittard însă îşi aminteşte mereu cu plăcere de Dobrogea: „Este un micro-cosmos euro-asiatic... Punct de întâlnire al Asiei Vestice cu Europa Occidentală, Dobrogea poate fi pentru unii o escală, pentru alţii - un adăpost...“
 
Bibliografie
 
Daniela Maria M. Popescu - Spineni: „Impactul personalităţii lui E. Pittard în antropologia şi cultura română“, 178 pag., Editura Muzeul Literaturii Române
Lucrare realizată în cadrul proiectului „Cultura română şi modele culturale europene cercetare, sincronizare, durabilitate“, proiect 2007-2013
 
Eugene Pittard - „La Roumanie: Valachie - Moldavie - Dobrudja“, Paris 1917, Toronto Library, p. 197 - 233, nr. total de pagini - 402; cap. XIV - „La Dobrudja du Nord - Le Defile d’ Ester - Du Constantza a Babadag“
 
Eugene Pittard - „Dans la Dobrudja: Notes de voyages“, Paris 1902

Note

* Ion Bănescu a fost primar al Constanţei între 1905-1907 şi consilier comunal până la moartea sa, în 1909. A fost revizor şcolar, profesor şi director al Gimnaziului Mircea cel Bătrân (devenit liceu în 1911), a înfiinţat şi a fost directorul primei Şcoli Normale de Învăţători şi Institutori din judeţul Constanţa.
 
** Adversar pe faţă al ideilor naziste, Pittard a afirma în opera din 1925 că nu există rasă pură în Europa. Abia în anii '60 teoria sa a fost unanim acceptată.
 
*** Informaţia se găseşte în nota de subsol de la pag. 221 din opera: „La Roumanie…“

Despre Cristian Cealera 

Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. 

Citeşte şi:
 
După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie
 
Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 
Legenda vinului Negru, „Lacul sfânt“, Tezaurul princiar şi Satul Nisipului Galben (Sarichioi - Agighiol - Sarinasuf)

Ti-a placut articolul?

Comentarii