Pedepse dure, dictate la Tribunalul Constanța! Doi bărbați suspectați de trafic de droguri de mare risc, condamnați la închisoare (MINUTA)
Pedepse dure, dictate la Tribunalul Constanța!: Doi bărbați suspectați de trafic de droguri de mare risc, condamnați
234
Marime text

Tribunalul Constanța a anunțat luni, 25.05.2026, o decizie în dosarul a doi bărbați suspectați de trafic de droguri! Instanța a dictat, în total, peste 14 ani de închisoare!
În cauză, cei care au primit condamnări pe fond sunt Suvac Cristian și Ghiță Alexandru Ionuț despre care procurorii spun că ar fi fost implicați în activități ilicite de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.
Decizia nu este definitivă!
Ce pedepse au primit aceștia:
MINUTA
Soluția pe scurt:
În baza art. 2 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000 actualizată, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p. și a art. 41 alin. 1 din C.pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, condamnă pe inculpatul SUVAC CRISTIAN, la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare și 4 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen.
În baza art. 65 C.pen. dispune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen., ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 96 C.p., revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare aplicată inculpatului SUVAC CRISTIAN prin sent. pen. nr. 12/12.01.2024 a Tribunalului Constanța, definitivă prin dec. pen. nr. 656/P din 20.06.2024 a Curții de Apel Constanța.
În baza art. 43 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 45 alin. 3 lit. b C.p. adaugă pedeapsa de 6 ani stabilită prin prezenta la pedeapsa rezultantă anterioară de 1 an și 8 luni închisoare arătată mai sus, în final condamnă pe inculpatul SUVAC CRISTIAN la pedeapsa de 7 (șapte) ani și 8 (opt) luni închisoare și 4 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen.
În baza art. 65 C.pen. cu aplicarea art. 45 alin. 5 C.p., dispune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen., ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale. Pedeapsa principală se va executa în regim de detenție conform art. 60 C.pen.
În baza art. 72 C.p. deduce din pedeapsa închisorii de 7 ani și 8 luni închisoare perioada executată (din pedepsele contopite și a arestării preventive aferente s.p. nr. 12/12.01.2024 a Tribunalului Constanța) de la 24.11.2022 - 22.02.2023, ca și perioada reținerii de la 19.02.2025 - 20.02.2025 și cea a arestului preventiv de la 20.02.2025 la zi.
În baza art. 399 alin. 1 C.p.p.: Menține măsura arestului preventiv față de inculpatul Suvac Cristian. Respinge ca nefondată cererea de înlocuire a arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de la inculpatul Suvac Cristian, la eliberarea din penitenciar, a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
În baza art. 2 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000 actualizată, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., a art. 41 alin. 1 din C.pen., a art. 43 alin. 5 C.pen. și cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, condamnă pe inculpatul GHIȚĂ ALEXANDRU-IONUȚ la pedeapsa de 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni închisoare și 4 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen.
În baza art. 65 C.pen. dispune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen., ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de la inculpatul Ghiță Alexandru-Ionuț, la eliberarea din penitenciar, a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
În baza art. 112 al. 1 lit. e, f din C.P., rap. la art. 16 al. 1 lit. b, f din Legea 143/2000, dispune confiscarea următoarelor bunuri și substanțe, în vederea distrugerii:
- Cantitatea de 0,70 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență ADB-BUTINACA, rămasă în urma analizelor de laborator, a fost depusă la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Constanța cu dovada nr. CT-1621321 din data de 24.04.2024.
- Cantitatea de 0,52 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență ADB-BUTINACA, rămasă în urma analizelor de laborator, a fost depusă la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Constanța cu dovada nr. CT-1621373 din data de 28.05.2024.
- Cantitatea de 0,70 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență ADB-BUTINACA, rămasă în urma analizelor de laborator, a fost depusă la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Constanța cu dovada nr. CT-1621321 din data de 24.04.2024.
- Cantitatea de 3,00 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență ADB-BUTINACA, rămasă în urma analizelor de laborator, a fost depusă la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Constanța cu dovada nr. CT-1621677 din data de 17.09.2024.
- Cantitatea de 1,80 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență ADB-BUTINACA, rămasă în urma analizelor de laborator, a fost depusă la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Constanța cu dovada nr. CT-1621701 din data de 24.09.2024.
- Cantitatea de 0,90 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență ADB-BUTINACA, rămasă în urma analizelor de laborator, a fost depusă la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Constanța cu dovada nr. CT-1621762 din data de 06.11.2024.
- Cantitatea de 0,58 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență ADB-BUTINACA, rămasă în urma analizelor de laborator, a fost depusă la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Constanța cu dovada nr. CT-1621753 din data de 06.11.2024.
- Cantitatea de 0,65 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență ADB-BUTINACA, rămasă în urma analizelor de laborator, a fost depusă la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Constanța cu dovada nr. CT-1621747 din data de 06.11.2024.
- Cantitatea de 1,00 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență ADB-BUTINACA, rămasă în urma analizelor de laborator, a fost depusă la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Constanța cu dovada nr. CT-1621866 din data de 16.12.2024.
Telefonul mobil marca E-Boda model Speak T 328, folosit de către inculpatul Suvac Cristian la comiterea infracțiunii, a fost depus la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Constanța cu dovada nr. (…) din data de 07.03.2025.
Cantitățile de 14,46 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență ADB-BUTINACA (proba nr. 1), 0,48 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență ADB-BUTINACA (proba nr. 2), 3,07 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență ADB-BUTINACA (contraprobă nr. 1), rămase în urma analizelor de laborator, au fost depuse la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Constanța cu dovada nr. CT-750081 din data de 07.03.2025.
În baza art. 272 C.p.p., onorariul avocatului din oficiu (Cerlente Armand-Cristian) în cuantum de 1912 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Constanța.
În baza art. 274 alin. 2, 4 C.p.p., obligă pe inculpatul Suvac Cristian la plata sumei de 7600 lei și pe inculpatul Ghiță Alexandru-Ionuț la plata sumei de 4100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 25.05.2026, conform art. 405 din Codul de procedură penală.
Document: Hotărâre 348/2026 | 25.05.2026
Cu ce substanțe ar fi fost depistați cei doi inculpați
Anchetatorii spun că Suvac Cristian, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la data de 11.04.2024, a vândut colaboratorului autorizat în cauză, 10 doze de staniol care conțineau fiecare la interior o substanță vegetală de culoare verde, reprezentând cantitatea de 1,35 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență ADB-BUTINACA, contra sumei de 300 lei; la data de 19.04.2024, a vândut colaboratorului autorizat în cauză, 10 doze de staniol care conțineau fiecare la interior o substanță vegetală de culoare verde, reprezentând cantitatea de 1,14 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență ADB-BUTINACA, contra sumei de 200 lei; la data de 25.09.2024, a vândut colaboratorului autorizat în cauză, 10 doze de staniol care conțineau fiecare la interior o substanță vegetală de culoare verde, reprezentând cantitatea de 1,60 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență ADB-BUTINACA, contra sumei de 200 lei; la data de 04.10.2024, a vândut colaboratorului autorizat în cauză, 8 doze de staniol care conțineau fiecare la interior o substanță vegetală de culoare verde, reprezentând cantitatea de 1,26 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență ADB-BUTINACA, contra sumei de 160 lei; la data de 18.10.2024, a vândut colaboratorului autorizat în cauză, 10 doze de staniol care conțineau fiecare la interior o substanță vegetală de culoare verde, reprezentând cantitatea de 1,53 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență ADB-BUTINACA, contra sumei de 200 lei; la data de 04.11.2024, a vândut colaboratorului autorizat în cauză, 10 doze de staniol care conțineau fiecare la interior o substanță vegetală de culoare verde, reprezentând cantitatea de 1,30 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență ADB-BUTINACA, contra sumei de 200 lei; la data de 20.11.2024, a vândut colaboratorului autorizat în cauză, 13 doze de staniol care conțineau fiecare la interior o substanță vegetală de culoare verde, reprezentând cantitatea de 2,08 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență ADB-BUTINACA, contra sumei de 260 lei; la data de 19.02.2025, a deținut în vederea vânzării, o pungă din material plastic transparent ce conținea la interior fragmente vegetale mărunțite de culoare verde și 12 folii de staniol ce conțineau fragmente vegetale mărunțite de culoare verde, în total reprezentând cantitatea de 19,51 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență ADB-BUTINACA, descoperite cu ocazia percheziției domiciliare efectuată la imobilul din Constanța, faptă care în opinia acizării întruneşte elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic.art.35 al.1 din C.P. și art.41 al.1 din C.P.
Despre acesta procurorii spun că nu are nicio ocupație și niciun loc de muncă și că este recidivist, fiind deținut în Penitenciarul Poarta Albă, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc!
În schimb, despre Ghiță Alexandru anchetatorii au reținut în rechizitoriu că la data de 20.08.2024, ar fi vândut colaboratorului autorizat în cauză, 12 doze de staniol care conțineau fiecare la interior o substanță vegetală de culoare verde, reprezentând cantitatea de 3,98 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență ADB-BUTINACA, contra sumei de 300 lei; la data de 25.08.2024, a vândut colaboratorului autorizat în cauză, 9 doze de staniol care conțineau fiecare la interior o substanță vegetală de culoare verde, reprezentând cantitatea de 2,73 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență ADB-BUTINACA, contra sumei de 180 lei, faptă care in opinia acizării întruneşte elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic.art.35 al.1 din C.P. și art.41 al.1 din C.P.
Surse de documentare: Portalul Instanțelor de Judecată și Portalul de Jurisprudență Rejust.ro
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Emoții pentru doi bărbați suspectați de trafic de droguri de mare risc! Iată ce se judecă la Tribunalul Constanța
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


